duminică, 24 iunie 2012

Lista secretă Oprea, cu maiori şi colonei

Preluăm şi noi din Ziarul Tricolorul lista duşmanilor exprimării libere în presă. Vă aduceţi aminte de bomba de presă Basarab - cuman lansată de tuciuriul Turcescu şi marele manipulator Cristoiu? Vă mai aduceţi aminte cum l-a ajutat Turcescu pe Băsescu să scape de acuzaţia că i-a dat o palmă unui copil, făcându-l astfel preşedinte? După diversiune, Turcescu fu recompensat din plin iar Cristoiu nici nu mai avea nevoie: el lucrează demult la diversiuni ale istoriei şi discreditarea presei libere.

 A se vedea:  http://www.tomoniu.ro/opinii/politice/i-cristoiu.htm  

 Lista secretă a celor care au fost făcuţi maiori şi colonei de Gabriel Oprea



Antena 3 a publicat o listă cuprinzînd mai multe persoane din viaţa publică românească, avansate în grad militar de fostul ministru UNPR al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea. Cei mai mulţi din lista publicată de Antena 3 au primit gradul de colonel, unii avînd grade militare mult mai mici. În listă sînt incluşi, de-a valma, politicieni, jurnalişti, foşti miniştri, primari, preşedinţi de Consilii Judeţene. Printre ei şi Robert Turcescu, în dreptul numelui fiind trecută apartenenţa politică: „PDL” şi gradul acordat: „colonel”. Colonel a ajuns, conform aceleiaşi surse, şi fostul prim-ministru, de 78 de zile, Mihai Răzvan Ungureanu. Printre cei avansaţi la gradul de colonel se află şi fosta secretară şefă şi amantă a lui Boc, Ştefania Ferencz. Conform informaţiilor difuzate de Antena 3, Turcescu a ajuns colonel deşi nu şi-a satisfăcut nici măcar serviciul militar. Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat la Antena 3 că Armata va declanşa procedura în Justiţie pentru anularea Ordinelor lui Oprea, pe care-l consideră responsabil de gestul de avansare în grad a oamenilor politici şi a jurnaliştilor.

- Apostu Sorin - PDL - Locotenent-colonel - 2011
- Arnăutu Decebal - PDL - Colonel - 2010
- Bardan Cornel Ştefan - PDL - Colonel - 2010
- Blejnar Sorin - şef ANAF - PDL - Colonel - 2011
- Botiş Ioan - Deputat, Ministrul Muncii - PDL - 2010
- Boureanu Cristian - Deputat - PDL - Colonel - 2011
- Brînză William Gabriel - Deputat - PDL – Locotenent-colonel - 2011
- Brînză Daniel - Secretar executiv Diaspora - PDL - Colonel - 2011
- Falcă Gheorghe - Primar Arad - PDL - Maior - 2010
- Ferencz Ştefania Gabriela - Secretar adjunct al Guvernului - PDL - Maior
- Flutur Gheorghe - preşedinte Consiliul Judeţean Suceava - PDL - Colonel 2011
- Alexandru Lăzescu - Director general TVR - PDL - Colonel - 2011
- Robert Turcescu - Jurnalist - PDL - Colonel - 2010
- Mihai Răzvan Ungureanu - Premier - PDL - Colonel - 2011
- Gheorghe Ştefan - PDL Neamţ - Colonel - 2010
- Ialomiţianu Gheorghe - Ministru de Finanţe - PDL - Colonel - 2010
- Iliescu Valentin Adrian - şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul – PDL - Colonel - 2010
- Liviu Negoiţă - Primar Sector 3 - PDL - Colonel - 2012
- Oltean Ioan - Deputat - PDL - Colonel - 2010
- Preda Cezar Florin - Vicepreşedinte PDL - Colonel - 2011.

Este cea mai incredibilă ştire de după 1989 încoace. Nu credem că în lumea civilizată, se mai poate întâmpla vreodată o asemenea neghiobie, nerozie, stupiditate, dobitocie, imbecilitate, nătângie, nerozie sau prosteală! Niciun cuvânt nu este potrivit pentru a exprima o asemenea faptă pentru care Ceauşescu i-ar fi trimis pe toţi în faţa Tribunalului Militar. Ceea ce este halucinant, este mândria care se poate citi pe faţa acestor indivizi inconştienţi de decăderea lor morală în faţa opiniei publice. Priviţi şi cutremuraţi-vă că putem fi martori la asemnea blasfemie care ne discreditează total ţara. Cum poate suporta preşedintele României, Traian Băsescu, să-i privească în faţă pe aceşti impostori  şi nu ia nicio atitudine la o asemenea faptă penală? Vai nouă, în ce ţară trăim!









CIRCUL POLITIC DIN ROMÂNIA PROBABIL CĂ VA CONTINUA!
TOATĂ LUMEA ŞTIE CINE-I VINOVATUL. DAR CINE-L MAI POATE OPRI?



BIOGRAFIA LUI TRAIAN BĂSESCU-BRAUNOVICI (I)

Din scrierile colaboratorului nostru Mircea Vâlcu - Mehedinţi, apărute în presa de ieri: Ziarul Tricolorul

BIOGRAFIA LUI TRAIAN BĂSESCU-BRAUNOVICI (I)

Născut la 4 noiembrie 1951 în oraşul Basarabi, jud. Constanţa. Referitor la părinţii săi - deoarece atît Ion Iliescu, cît şi Emil Constantinescu îşi ascund originea, chiar falsificînd-o - şi Traian Băsescu-Braunovici a declarat numai fragmente din ea. Vadim Tudor a prezentat public biografia lui T. Băsescu: „Surse din Serviciile Secrete ne-au informat că tatăl adoptiv al lui Traian Băsescu se numea Dumitru şi era de meserie tîmplar. Acesta s-a născut într-o localitate de lîngă Bacău“.


„A urmat Şcoala Militară, făcînd parte din promoţia 30 decembrie 1949. După absolvirea Şcolii Militare, a fost repartizat la Divizia Mecanizată „Mărăşeşti“, din localitatea Basarabi (judeţul Constanţa), devenind şef al BDS (Biroul de Documente Secrete). La scurt timp, ofiţerul a cunoscut o femeie din localitate, pe nume Elena, de profesie croitoreasă, divorţată şi cu doi copii mici - Traian şi Mircea. Tatăl natural al celor doi copii, evreu, plecase din România, abandonîndu-şi soţia şi copiii. Menţionăm că şi mama celor doi este tot de origine evreiască. Dumitru Băsescu s-a căsătorit cu acea femeie şi i-a adoptat pe cei doi minori“.

Traian Băsescu a absolvit Liceul Teoretic „Gheorghe Vrânceanu“ din Bacău, devenit între timp Colegiu Naţional. A fost racolat de Securitate în 1973, pe cînd era elev al Institutului de Marină, întocmindu-i-se Dosarul personal nr. 3990/09.11.1973. Pînă la terminarea studiilor, în 1976, a fost colaborator al lucrătorilor din Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare. (A nu se confunda cu Direcţia a IlI-a de Contraspionaj.)

În această calitate, elevul militar Băsescu Traian avea obligaţia să informeze organele de Securitate despre modul în care se desfăşurau activităţile specifice în Institut, despre comportamentul şi atitudinea colegilor şi ale cadrelor didactice, atît în cadrul activităţilor specifice, cît şi în particular.

La terminarea studiilor, Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a încetat legătura cu colaboratorul Băsescu Traian, Dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa al MI - DSS, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976.

Iată portretizarea vitriolantă pe care Ştefan Nicolau, fost director general al Televiziunii Române, i-a făcut-o preşedintelui: „Traian Băsescu nu a fost niciodată un personaj dedublat, nu a fost dr. Jekyll si mr. Hyde ai politicii româneşti. A fost, simplu, farsorul cel mai seducător, pentru că întruchipează deopotrivă mitocănia şi şmecheria periferiei. Te minte cu neruşinare, făcîndu-te între timp la buzunar, fără să i se mişte vreun muşchi pe faţă. Devine expresiv ca un cioclu doar cînd anunţă o nouă tragedie pentru români sau cînd, asemenea unui clovn hîd, îl apucă hăhăitul spasmodic la auzul propriei glume grosolane. După ce ai avut de-a face cu el, eşti mai sărac şi mai umilit. Cum periferia domină numeric centrul, plus trădarea intelectualilor care au validat mişeleşte «un pseudo-Cezar care de fapt e însuşi Mamona», s-a creat premisa recunoaşterii populare într-o democraţie de tip «Vacanţa Mare». La suprafaţă - manelistul politic Traian Băsescu, cu şpriţ şi dansuri din buric, dedesubt - bani mulţi şi putere ameţitoare“.

„Fiind un rău viguros, Traian Băsescu a fost revelatorul trădărilor, meschinăriilor şi neputinţelor româneşti. Răscolind murdăria din subsolurile societăţii, a favorizat aducerea la suprafaţă a mizeriilor şi a făcut purulente bubele ascunse. Pare a fi şi singurul beneficiu care va rămîne după el. Preşedintele-jucător a fost şi rămîne doar un preşedinte-impostor, pus pe harţă şi jaf şi care, din joacă, a falimentat o ţară, a flămînzit un popor. A jucat destinul ţării la ruleta istoriei personale, mizînd totul pe blond. Crimele sale sînt cu premeditare, chiar dacă lasă să se înţeleagă că ştie ce spune, dar habar n-are ce face. Disipează vinovăţia democratizînd eroarea şi proasta guvernare, cu scopul de a arunca propria culpă în cîrca unei conduceri colective reprezentate de Guvern şi de Parlament, la modul general, de clasa politică manipulată de moguli.“

„După modelul preşedintelui, guvernarea a prefăcut minciuna, nedreptatea şi jaful în principii călăuzitoare. Devenit captiv camarilei lui Traian Băsescu, Statul Român şi-a modificat personalitatea şi comportamentul după chipul strîmb al stăpînului. Vedem un Cotroceni în permanent delir, la Palatul Victoria un Gîgă întors cu cheia, iar pe intelectualii de serviciu ai Puterii cum se chinuie să-şi ridice propriile statui la televiziunea publică. Spectacol sinistru al unei Puteri monstruoase şi caraghioase în acelaşi timp. Totodată, cei care nu s-au lăsat mînjiţi cu portocaliu nu reuşesc decît să supravieţuiască. Aşa a ajuns pesimistul să spună: „Mai rău nu se poate!“, iar optimistul să-i răspundă: „Ba se poate!“. Pînă de curînd n-am putut să-mi explic ce i-a împins pe români, în urmă cu un veac şi jumătate, să aducă şi să accepte un domn străin. Experienţa trăită în epoca Băsescu mă face să cred că atunci, ca şi acum, au fost suficiente motive. Doar că acum, altfel decît atunci, domnitorii nu se mai importă. Este suficientă binecuvîntarea ce-o primeşte cel care se-nchină în direcţia din care bate vîntul, pentru a ajunge vătaf peste feuda românească.“

„Băsescu e o pacoste pentru România, s-au lămurit cei mai mulţi. Problema e: cine vine după? Are cine să-l înlocuiască, există un lider credibil şi capabil de a guverna altfel? În pofida faptului că Traian Băsescu a coborît standardul de preşedinte atît de jos, încît cetăţeanul s-ar mulţumi cu oricine, numai să se vadă scăpat de pacostea hăhăitoare, nici un nume-alternativă nu stîrneşte cu adevărat entuziasmul. Asta îi dă posibilitatea lui Traian Băsescu să-şi pregătească succesorul în care se va reîncarna. Cu banii strînşi din furăciuni, cu serviciile Serviciilor şi sprijinul reţelelor criminalităţii transnaţionale, românii vor fi determinaţi să aleagă iarăşi răul cel mai mic, bucurîndu-se că trăiesc în democraţie, proslăvind economia de piaţă. Abia după alegeri vor constata că „răul cel mai mic“ creşte uluitor de repede. O primă reflecţie, care s-a impus de la sine: un destin tragic i-a fost dat poporului pe care îl conduce, dacă ţinem seama cît de rapid şi exponenţial s-a autoclonat Traian Băsescu în maimuţele clasei politice româneşti.“

„A doua reflecţie, absolut necesară: cum putea să se manifeste un astfel de caracter şi personalitate în ipostaza de colaborator al Securităţii? Cîte ceva s-a mai aflat şi se ştie că vocaţia sa spre delaţiune nu avea egal în Compania Navrom, iar dorinţa de a face rău, de a provoca şi înscena, a creat mari îngrijorări şi rezerve ofiţerilor care l-au avut în legătură. Sursa «Piratul» a fost foarte prolifică."

„A treia reflecţie, corolar al anterioarelor: ce putea să facă un astfel de personaj malefic, ştiindu-se sub o puternică protecţie secretă a Securităţii? Găsim răspunsul în prezentul nostru. Cum a fost verificat candidatul la Preşedinţia României, Traian Băsescu, sub aspectul colaborării cu Securitatea?“

„La 19 noiembrie 2004, Gheorghe Onişoru, preşedintele Colegiului CNSAS, s-a deplasat la Arhivele MApN din Piteşti, unde a studiat, în original, documentul «U.M. 02510 Mangalia, Serviciul 1 Jurnal pentru reţeaua informativă 1972-1980». Din pagina 65, poziţia 3990 a extras următoarele date:

Numele şi prenumele: BĂSESCU TRAIAN

Categoria: colaborator

Denumirea U.M. sau ofiţerul care a efectuat recrutarea: Lt. col. TUDOR GHEORHE

Semnătura de primire a coperţilor dosarului de colaborator sau numărul adresei de expediere: Borderou nr. 001744/09.11.73

Data încetării legăturii: 27.09.76

Data clasării la arhivă/predării la altă unitate: Transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa - Securitate, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976

În etapa următoare, CNSAS a solicitat Serviciului Român de Informaţii Dosarul Fond Reţea privind pe Băsescu Traian. Generalul Sorin-Marius Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI (unitatea deţinătoare a arhivelor Securităţii), l-a convocat la „un drink“ pe Gheorghe Onişoru şi i-a dat spre studiu dosarul de colaborator al numitului Băsescu Traian, după care, de comun acord, au încheiat şi semnat actul de clasificare a dosarului, ca fiind de interes pentru securitatea naţională. Apoi, generalul a semnat şi a trimis la CNSAS adresa prin care comunica: «Băsescu Traian nu este cunoscut în evidenţele S.R.I.» Dar în alte evidenţe? În ianuarie 1990, cînd s-a percheziţionat seiful şefului Centrului de Informaţii Externe, s-a găsit şi o adresă a ministrului Apărării Naţionale, în care se specifica: «(...) Urmare a încetării misiunii pentru care fost detaşat (...) dispuneţi restituirea dosarului maiorului (rez.) Băsescu Traian».“

Continuăm cu biografia sa.

După absolvirea Institutului de Marină, este încadrat ca ofiţer la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa. În această calitate, Traian Băsescu este preluat ca informator-sursă de către lucrătorii Biroului de Securitate Port Constanţa, condus la acea vreme de ofiţerul Dumitru Nicuşor. De folosirea lui s-a ocupat direct locotenentul major de Securitate Mihai Avramides, care organiza contacte cu acesta, înainte de plecarea în cursă şi la întoarcere. La aceste întîlniri participa, de regulă, şi şeful lui Avramides, Dumitru Nicuşor, care însă se întîlnea şi separat cu Traian Băsescu. Acesta dădea informaţii cu privire la starea de spirit a echipajului, temele de discuţie abordate de membrii echipajului, activităţile şi contactele pe care membrii echipajului le aveau în porturi, în timpul escalelor, activităţi de contrabandă şi speculă, dar şi despre eventuale aprecieri sau comentarii făcute de membrii echipajului cu privire la conducerea superioară de partid şi de stat.

În jurul anului 1980, Băsescu a fost preluat de ofiţerii Roşioru Ioan şi Deacu Constantin, tot sub coordonarea şefului biroului, Dumitru Nicuşor. Acesta a trecut, după 1989, în SRI, ajungînd general, şef al Secţiei SRI -Constanţa şi apoi şeful Centrului Operativ Zonal Dobrogea.

Traian Băsescu a susţinut, în 1981, examenul de Comandant, care a durat... 5 minute, după care a primit comanda navei Argeş. În jurul anului 1984, a fost trecut în reţeaua Centrului de Informaţii Externe, din DSS, unde a lucrat cu ofiţerul Silvian Ionescu, din cadrul Direcţiei I.

În 1987 este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde îşi desfăşoară activitatea sub directa coordonare a lui Silvian Ionescu, ce conducea Serviciul I (Belgia-Olanda-Luxemburg) din Direcţia I a CIE. În acea perioadă, T. Băsescu a transmis preponderent informaţii de interes economic cu privire la activităţile din porturile maritime Anvers şi Roterdam, dar şi informaţii cu privire la echipajele navelor care acostau în aceste porturi, precum şi informaţii despre membrii personalului diplomatic român din ţările respective.

În vara anului 1988, a fost retras temporar de la Anvers, pentru a participa la un instructaj, care a durat două luni şi s-a desfăşurat la Şcoala de Ofiţeri MI de la Băneasa. În 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa CC, a intrat în anturajul lui Dan Iosif şi, ulterior, al lui Gelu Voican Voiculescu; în ianuarie 1990 a fost numit secretar executiv al FSN.

Pe 8.03.1989 este rechemat în ţară, fiind acuzat de nereguli grave în administrarea fondurilor NAVROM. A fost sancţionat pentru că a autorizat, fără aprobarea NAVROM Constanţa, o plată suplimentară de 300.000 de franci belgieni pentru lucrările de reparaţii efectuate la nava Zimnicea. Sancţiunea primită s-a datorat, mai ales, faptului că a decis ca lucrările de reparaţii să fie executate de Şantierul Naval Belliard din portul Anvers, deşi existau oferte de execuţie a lucrărilor, mult mai ieftine, din partea altor şantiere navale din acelaşi port.

În perioada ianuarie-martie 1989, a trimis numeroase note informative şi rapoarte în ţară, încercînd să-şi justifice deciziile, dar şi lansînd acuze grave şi neîntemeiate la adresa comandantului navei Zimnicea, despre care scria că este „lipsit de profesionalism“ şi că este „un afacerist notoriu, care se plîngea repetat că el a venit pe acea navă ca să facă un ban“.

Datorită gravităţii excepţionale a faptelor de care a fost acuzat, ţinînd cont de legislaţia din acea vreme, numai susţinerea din partea Securităţii poate explica faptul că T. Băsescu a fost sancţionat doar administrativ şi nu a suportat şi rigorile legii. El a fost chiar menţinut ca angajat al NAVROM Constanţa, fără să mai primească însă nici o însărcinare pînă la evenimentele din decembrie 1989. Imediat după acestea, a fost numit director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor. Pentru a obţine această funcţie foarte importantă, s-a bucurat de recomandarea şi susţinerea secretarului executiv al FSN, Silvian Ionescu, dar şi ale vechiului său prieten, Călin Marinescu, zis Shogunul, pe atunci preşedinte al CFSN Constanţa.



Departamentul anti-KGB i-a cerut lui Ceauşescu arestarea lui Băsescu.

Doc. 43766.

După accesele de independenţă faţă de Moscova ale lui Nicolae Ceauşescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducător fidel Moscovei şi repunerea României în sfera de influenţă directă sovietică. Planul întocmit de KGB s-a numit „Dniestr“ (Nistru). A ţinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secretă a Securităţii.

Ceauşescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenită apoi UM 0110. O divizie secretă, aparte de restul DSS (Departamentul Securităţii Statului). Era secretă chiar şi faţă de DSS, care nu ştia nici măcar care sînt agenţii şi nici unde este sediul. UM 0110 şi-a făcut bine treaba, avînd în arhivă detalii despre reţeaua KGB în România, numele sovieticilor de legătură şi numele agenţilor sovietici din România.

Amiralul Gheorghe Anghelescu, ca şef al Marinei Comerciale, era şeful lui Traian Băsescu, comandantul navei Biruinţa. Între 1987-1989, Silviu Predoiu, ofiţer sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, avînd biroul alăturat de cel al lui Traian Băsescu. Mentorii tripletei Traian Băsescu - Gheorghe Marin - Silviu Predoiu sînt suspectaţi sau au fost urmăriţi ca agenţi sovietici/ruşi. Vasile Ionel era în grupul „Corbii“ (Iliescu - Militaru). Gheorghe Anghelescu era urmărit de UM 0110 Biroul Constanţa, Adrian Isac a fost în atenţia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmărit de UM 0110 Biroul Braşov, Mihai Caraman era în atenţia UM 0195, iar Petre Roman era în atenţia 0544 (din cadrul DIE).

Mai trebuie adăugat că Silviu Predoiu a fost numit în 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, în postul de director al Direcţiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul că Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, Serviciul Secret rus (continuatorul KGB). Traian Băsescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gh. Anghelescu. Acesta l-a racolat şi instruit pe Traian Băsescu în direcţia servirii intereselor ruse... Iată legătura lui Traian Băsescu cu FSB, Serviciul rus de Informaţii.

Băsescu a fost urmărit pas cu pas de agenţii lui Ceauşescu. S-a cerut arestarea lui. Ceauşescu a preferat continuarea filării pentru a prinde întreaga filieră, apoi a ezitat arestarea, de frica reacţiei ruseşti. În perioada 1996-2000, T. Băsescu a fost din nou numit ministrul Transportului. În acest interval de timp s-a realizat un singur lucru: asfaltarea unor şosele naţionale, ajunse într-un grad de degradare extrem. Reabilitarea lor s-a făcut cu banii cetăţenilor, care au fost obligaţi să plătească celebra taxă Băsescu, bani care au ajuns în conturile firmelor apropiate lui şi PD-ului. (Va urma)

Fragment din lucrarea „Distrugerea şi cucerirea României fără război“, de Mircea Vâlcu-Mehedinţi, 2011


Colaboratorul nostru Mircea Vâlcu - Mehedinţi ne mai propune următoarele link-uri:

Un cuplu regal evreiesc pe tronul Angliei

Nicolae-Carpathia-Antihristul-român


 

Insultă la adresa României, într-un subiect la BAC-ul din Franţa

  * Ambasada de la Paris solicită prezentarea de scuze
     Un subiect de drept din 2012 de la bacalaureatul francez pentru Ştiinţe şi Tehnologia Managementului (STG) îi insultă pe români, denunţă sindicatul din educaţie UNSEN - CGT Educ'action.
     Subiectul are următorul enunţ: "Prezentaţi formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească un marochinier care vrea să îşi protejeze timp de 20 de ani marca de falsificatorii care operează în România".
     Potrivit comunicatului citat de Mediafax, subiectul nu necesita menţionarea României. "Mai degrabă decât să fie o clarificare pentru subiect, această menţiune este insultătoare pentru românii care se văd, încă o dată, stigmatizaţi după declaraţiile infame ale guvernului precedent", afirmă comunicatul.
     "Sugerăm ca subiectul de anul viitor să fie: Prezentaţi formalităţile ce trebuie îndeplinite de elevi pentru a se proteja de subiectele insultătoare", continuă textul, adăugând că sindicatul va continua să lupte împotriva rasismului.
     Ambasada României la Paris a înaintat o scrisoare de protest ministrului francez al Educaţiei în legătură cu subiectul de drept din 2012 de la bacalaureatul francez, care conţinea exprimări denigratoare la adresa cetăţenilor români, solicitând prezentarea de scuze şi sancţionarea celor responsabili.
     "În legătură cu subiectul de drept din 2012 de la bacalaureatul francez pentru Ştiinţe şi Tehnologia Managementului (STG), Ambasada României la Paris a înaintat o scrisoare de protest către ministrul francez al Educaţiei naţionale, Vincent Peillon, prin care solicită prezentarea de scuze şi sancţionarea celor responsabili. Ministerul român al Afacerilor Externe consideră că respectivul subiect de examen conţinea exprimări denigratoare la adresa cetăţenilor români, riscând să genereze atitudini xenofobe", informează MAE.
     Ministerul reiterează că respinge cu fermitate orice formă de discriminare, stigmatizare colectivă şi xenofobie, precum şi utilizarea de mesaje sau stereotipuri cu caracter discriminatoriu la adresa cetăţenilor români.
     "Considerăm că astfel de manifestări risca sa genereze o atitudine ostilă la adresa românilor, prin propagarea către publicul larg a unor percepţii negative care se răsfrâng asupra unei întregi naţiuni", precizează MAE.
     Un subiect de drept din 2012 de la bacalaureatul francez pentru Ştiinţe şi Tehnologia Managementului (STG) îi insultă pe români, denunţă sindicatul din educaţie UNSEN - CGT Educ'action, într-un comunicat publicat vineri pe site-ul său.  

F.A.
 
După ziarul BURSA din 24.06.2012 :

 Insultă la adresa României, într-un subiect la BAC-ul din Franţa

 

vineri, 22 iunie 2012

Jianu Liviu-Florian - Ce mai faci?

Ce mai faci?

 
De vreo lună de zile, casa îmi este un talmeş balmeş.
Au trecut, în sfârşit, 22 de ani de când în Calicia unii respiră de mai multe ori pe săptămână, mapamondul, alţii, adulmecă zilnic pâinea, şi a venit  clipa în care îmi zugrăvesc pe jumătate, pe datorie, locuinţa.
Acum 23 de ani şi ceva, eram pe scena Casei Ştiinţei şi Tehnicii din Iovacra. Venea în vizită Nicu Ceauşescu, prim secretar al Uniunii Tineretului Comunist, şi vizita se încheia cu un spectacol festiv  dedicat partidului, şi tovarăşului Nicolae Ceauşescu.
Eram un bun recitator. Un bun cetăţean. Un bun matematician. Un bun sportiv. Un bun ucenic literat. Un om bun la învăţătură. Aveam o înfăţişare agreabilă.  Fapt pentru care eram convocat ori de câte ori se susţinea un spectacol dedicat partidului, ţării, şi conducătorului.
La inceput, dădeam din mine tot ce aveam mai bun. Voce. Puneam suflet. Îmi pregăteam  intrările cu grijă. Repetam ore, sau zile, rolurile. Ţinuta trebuia să fie impecabilă. Nu se admitea nicio greşeală. Nicio bâlbă. Erau nopţi în care mă trezeam cu groaza că am uitat pe scenă versurile.
Cu timpul, entuziasmul s-a diminuat. Până la lehamite. Pentru că asta plutea în aer. Lehamitea generală. Conducătorul era avid de reprezentări triumfale pe străzi,  stadioane, sau pe scena teatrului. Plata datoriilor externe chema lumea sâmbăta, chiar şi duminica, la lucru. Oamenii fugeau pe sârbi, sau bulgari, cu antenele. Într-o vizită de lucru, la prefectura Iovacrei, tovarăşul şi tovarăşa au venit cu superbii lor câini, cărora le-au acordat o importanţă mai mare decât primului secretar,  conducătorilor judeţeni şi municipali de partid, sau directorilor unităţilor economice, veniţi să îi întâmpine, şi să îi asculte. Plata datoriilor externe sufocante spre Apus cerea carnea de miel, vacă, porc, capră, berbec, oaie, cal, taur, de pe piaţă. În general, crema produselor alimentare. Aceeaşi marfă era reclamată imperativ şi de fratele cel mare de la Răsărit. Motiv ca alimentele să fie raţionalizate. Sau scumpe la vedere pe piaţă.  Produsele industriale erau vândute în vest,  la preţuri de dumping. Altfel, nu erau cumpărate. Economia mamut fusese ridicată pe credite externe apusene, şi se cumpărase la timpul respectiv o tehnologie second hand. Pentru una de prima mână, nu erau, pur şi simplu, bani. O ţară mică, din care marii rechini ai istoriei au supt întotdeauna, cu forţa dinţilor, sau cu viclenia banilor, vlaga.  Acum, tehnologia second hand cerea imperativ să fie schimbată, în condiţiile în care nici măcar datoria acumulată pentru plata ei nu fusese achitată. Darmite bani pentru înlocuirea ei cu o tehnologie performantă!
Erau bani. Nu erau produse. Ne sculam dimineaţa, pe rând, cei ai familiei, tata, secretar de partid, mama, preşedintă de sindicat, eu, fratele, să stăm la rând de la ora 2-3 noaptea, sau mai devreme, la alimentara. Pentru doi litri de lapte, iaurturi, şi un borcan de smântână. La magazinul de dulciuri, vânzătoarea, o albaneză de origine,îţi reţinea o ciocolată dacă îi mai dădeai  o treime de preţ, în plus, pe ea. Aidoma pentru portocale, banane, stafide etc.
Lumea se descurca. Rude, cunoştinţe recompensate cu gratitudine. De gratitudine depindea dacă te vor mai servi şi data viitoare.
Nu ne-a fost niciodată foame. Nu ne-au lipsit niciodată banii.
Îmi doream poate blugi, sau un televizor color, sau un video, sau un radiocasetofon, de la Shop-ul  din centru, cu produse din vest. Treceam arar şi mă uitam la ele în vitrine. Dar ştiam că nu sunt bunuri indispensabile. Aveam învăţământ gratuit, tabere sportive, culturale, de petrecere a vacanţelor, gratuite, asistenţă medicală gratuită, cultură accesibilă la preţuri modice, şi mai ales, aveam locul meu de muncă asigurat , cu atât mai generos, cu cât învăţam mai mult, mai bine.
Vedeam pe sârbi raiul tehnologic din vest, şi îmi lăsa gura apă. Senzaţia era că ei erau organizaţi exact ca noi, şi totuşi, făceau produse mai bune. De ce? De ce nu se poate şi la noi? Era o nedreptate, la care Conducătorul oferea în loc de răspuns limba de lemn a planurilor cincinale.
Doar prin revista Lumea,  mai apărea câte un articol, despre câte milioane de şomeri au Americanii, şi câţi cerşetori. Sau prin librarii, o carte ca MONDO UMANO?. Dar pentru că noi nu aveam nici şomeri, nici cerşetori, citeam despre ei ca despre nişte animale la grădina zoologică. Cine îşi dă seama, când le priveşte, plin de bucurie,  cât le lipseşte libertatea?
De la un timp, chemat pe scenă să recit poezie dedicată tovarăşului, adoptasem un alt stil. Îl studiasem pe actorul Ion Marinescu. Şi recitam şi eu în stilul lui. Plat, cu pauze, cu ridicări intempestive de ton pe câte un cuvânt. Nimic patetic. Nimic însufleţitor. O tehnică actoricească care te scotea cu faţa curată. Nici partizan, nici provocator.
Nu l-am văzut de pe scenă pe Nicu Ceauşescu. Stătea într-o lojă întunecată, în partea din spate a sălii, alături de însoţitori. Îmi părea rău că înşel -, adoptând în spectacole de gală maniera de recitare a lui Ion Marinescu - tineretul comunist. Înşelat şi el, măcar în explicaţii sincere, de primul lui secretar. Era o tristă consolare.
Au trecuit 22 de ani, şi în ceea ce mă priveşte, măcar, Nicu Ceauşescu a avut dreptate. Nu mi-am zugrăvit nici măcar locuinţa rămasă de la părinţi,  în urma Partidului Comunist Român.
Întreb un zugrav care îmi mai pusese gresie în casă, cu altă ocazie:
-          Ce mai faci, Gigi?
Îmi răspunde:
-          Nu aşa de bine ca dumneavoastră!
Îmi mai întrebam adesea colegii:
-          Ce mai faci?
Răspunsuri în majoritate, prudente:
-          So, so … ( aşa şi-aşa )
 
Răspunsurile mă mâhnesc, dar mă lasă fără replică. Ce să le spun? Ar trebui sa scriu un articol oral, ca să le răspund. Dar nu sunt un bun orator.
Şi atunci, le răspund acum.
Mergeţi la azilul de bătrâni. Mergeţi la clinica de psihiatrie de la parc. În izolatoarele ei. În  camerele ei cu zăbrele. Mergeţi în spital, în saloanele de primiri urgenţe. În saloanele de reanimare. În sălile de operaţii. La oficiul de plasare al forțelor de munca. În sate. În orfelinate. În canale cu aurolaci. În închisori. La morgă. În cimitire. Mergeţi…
În aceste fascinante grădini zoologice. Şi dacă simţiţi cât de mult le lipseşte libertatea de a trăi, de a visa, de a-şi compune viaţa aşa cum vor, acelor vietăţi, strigaţi:
-          Mă simt bine!
-          Sunt fericit!
-          Mă simt foarte bine!
 
Sau răspundeţi  după cum doriţi.
În fond, dacă ne-am da seama cât suntem de fericiţi, am muri…
22 iunie 2012
 
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian

MULŢUMESC DIN INIMĂ PARTIDULUI
 
În clasa a VI-a sau a VII-a a şcolii generale, am ridicat două degete în ora de dirigenţie, m-am ridicat în picioare, şi – încurajat de apelurile la sinceritate şi buna colegialitate ale tovarăşei  diriginte – am spus că eu, unul, m-am săturat de continua repetare şi prelucrare la orele de dirigenţie a directivelor şi hotărârilor Partidului Comunist Român.  Că a le spune odată, mai înţeleg. A le spune de doua ori, înţeleg şi asta. Dar a face din fiecare oră de dirigenţie un prilej de dezbatere a mereu aceloraşi şi aceloraşi idei, a aceloraşi teme,cu aproape aceleaşi cuvinte, mi se pare nu numai plictisitor şi lipsit de sens, ci şi greu de suportat.  Cum interventia mea urma unui apel onest al tovarăşei diriginte de a discuta sincer problemele care ne preocupă, ea nu a fost urmată de nicio admonestare. Cel mult, de un comentariu privind importanţa şi rolul Partidului în viaţa fericită pe care o ducem noi, tineretul României, şi toţi membrii societăţii, în general. Aceasta a fost urmarea în clasă. În afara clasei, în zilele următoare, tovarăşa dirigintă l-a chemat pe tata la şcoală, şi i-a atras atenţia, cu discreţia cuvenită, că nu este bine nici pentru mine, nici pentru el, părintele meu, secretar de partid, nici pentru mama, membru de partid, nici pentru întreaga noastră familie, ca eu să am o atitudine şi un discurs contrare liniei politice a Partidului. Vă daţi seama, a continuat tovarăşa dirigintă, lumea s-ar întreba ce se discută la dumneavoastră în casă, dacă fiul dv.  are asemenea idei. Toate acestea aveam să le aflu de la tata şi de la mama, care mi-au repetat cuvintele tovarăşei diriginte, şi mi-au atras atenţia sa fiu mai rezervat, sau rezervat de-a binelea, pentru a nu da apă la moară unor comentarii, sau mai mult decât atât, unor fapte cu consecinţe negative asupra mea, şi a familiei mele.
Urmarea a fost că am început să privesc cu mai multă reţinere apelurile la sinceritate, şi bună colegialitate, ale tovarăşei diriginte, şi ale tuturor oamenilor, în general. Adică, în ciuda a ceea ce gândeam cu adevărat, gânduri sincere şi idealiste, poate, primul nivel de cenzură mi l-am impus eu însumi. Pentru a mă proteja pe mine? Nu cred. Eram destul de tânăr ca să nu mă intereseze prea mult persoana mea. În fond, veneam la şcoală pentru a face perfomanţă la învăţătură. Dar tatăl meu  şi mama mea nu îmi erau indiferenţi. Nu puteam să îmi permit luxul de a fi sincer, lovind în profesia lor, în cariera lor, în familia mea. 
În clasa a VIII-A a şcolii generale, s-a desfăşurat o etapă a concursului naţional de istorie “Drum de glorii” la care participa şi şcoala mea. Concursul era televizat. Participau echipaje din câte două şcoli. Prezentatorul  le punea întrebări. Concurenţii, aşezati la două mese mari, se consultau. Dădeau raspunsul. Răspunsul era validat, sau nu, de juriu. Formaţia care avea cele mai multe răspunsuri corecte câştiga concursul. Prezentatorul emisiunii era cunoscutul actor Iurie Darie. Pe lângă concursul propriu-zis, fiecare şcoală prezenta şi un moment artistic, care se puncta separat. Făceam parte din echipajul şcolii mele pentru că eram un elev bun. Dar şi pentru faptul că eu compusesem, special pentru acest concurs, versurile montajului literar artistic al şcolii mele. Sincer să fiu, eram mândru de aceste versuri, care au fost foarte apreciate de întregul corp profesoral. Exista însă şi un amănunt legat de aceste versuri: toate vorbeau despre ţară. Despre bogăţiile ei. Despre frumuseţea ei. Despre oamenii ei harnici şi buni. Despre munca lor, depusă cu atâtea sacrificii, din dragoste pentru noi. Copiii lor.  “Scrie ceva despre Partid”, mi-a spus, la prima audiţie, tovarăşa dirigintă.  Nu am scris despre Partid niciun rând. Nu puteam. Pur şi simplu nu puteam. “Scrie ceva despre Partid”, m-a rugat a doua oară tovarăşa dirigintă. Dar nu puteam. Nu aveam inspiraţie. “Scrie ceva despre Partid”, m-a implorat tovarăşa dirigintă. “El a făcut şi face  posibilă viaţa aceasta lipsită de griji pe care o ducem, şi o duceţi”, mi-a spus tovarăşa dirigintă. Dar eu nu am scris niciun rând. Ce legătură avea  Partidul cu viaţa noastră? Ea s-ar fi desfăşurat, oricum, tot aşa, cu sau fără Partid. Şi nu am scris nimic.
 
Astăzi, am 50 de ani. Partidul Comunist Român, care m-a ţinut gratuit pe băncile şcolii, care mi-a asigurat liniştea familiei, oferind locuri de muncă părinţilor mei, concedii în fiecare an la munte şi la mare, care a electrificat, ridicat şcoli, spitale, biblioteci, săli de sport, care m-a ţinut în tabere sportive sau şcolare ani de zile, care m-a premiat cu diplome şi cărţi, nu şi cu bani, la concursuri judeţene sau naţionale, care mi-a plătit medicamentele întregii familii, cărţile şcolare, manulele, profesorii, medicii, care mi-a ridicat casa, şi chiar fabrica în care lucrez şi acum, care a trasat, cât a avut, cât s-a priceput,  viitorul asfaltat, electrificat, cu salariul zilei de mâine asigurat pe următorii 10, 20, 30 de ani, adică exact pe perioada  pe care se estimau acele directive şi programe, în limba de lemn, care se repetau obsesiv la orele de dirigenţie – acel Partid, nu mai există. În locul lui, au rămas criza, foamea, şomajul, frigul, grijile enorme, furtul resurselor ţării din afara, şi dinăuntrul ei, coplata în sistemul sanitar, coplata în învăţământ, coplata din venitul inexistent,  hoţia, corupţia, mizeria, suicidul şi euthanasia, ca program social, pentru 50 % din populaţia României. Şi a rămas  TOTUL , pentru 20 % din populaţie.
Este târziu să mulţumesc Partidului. Şi totuşi, o fac. Mulţumesc din inimă Partidului Comunist Român. Trebuia să îmi explice altfel alternativa de a trăi. Nu  a făcut-o. Nu mi-a pus în mâini POLEMICI CORDIALE de George Călinescu. Ca să vad Dinu Păturicii de astăzi sigilindu-şi în palatele de pe Victoriei seifurile cu milioane de dolari, în timp ce, cârpit, profesorul elevilor tuturor meseriilor şi profesiilor îşi numără măruntişul salariului ca să îşi bea iaurtul zilnic, vis a vis.     Au existat şi lipsuri, tovarăşi. Dar nu se compară cu lipsa de suflete a bogaţilor din lumea de azi.
Este târziu să mulţumesc Partidului Comunist Român. Dar o fac acum. Îmi fac autocritica. Îmi pare rău, tovarăşi. Mulţumesc din suflet Partidului Comunist Român, sincer, şi cu o lacrimă de lemn, înnodată în gât.
 
22 decembrie 2011
 
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian

joi, 21 iunie 2012

Liviu-Florian Jianu - CREIEROANE şi TOMBEROANE



CREIEROANE şi TOMBEROANE


Tentativa de sinucidere a fostului premier Adrian Năstase este ilegală.
Dacă va muri, va fi condamnat fără apel la încă doi ani de detenţie, cu executare.

Eveniment:
Şeful Mafiei personale a lui Adrian Năstase a fost numit Ministru al Apărării Naţionale.
Comentariu:
Ministrul  ştie ce să facă. Nu ca alţii, care au ocupat şi ocupă diverse scaune, fără o formare prealabilă elementară.
Alt comentariu:
Bine, bine, dar nu s-a plătit TVA-ul pe formare!

Pe timpul lui Adrian Năstase se spune că s-a trăit cel mai bine. Este încă un cap de acuzare, pentru care se  va deschide un nou dosar de corupţie, şantaj, şi subminare a interesului calician.

Întrebare la Radio Enervan:
Pe cine să alegi,  dacă pe vremea corupţilor poporul trăieşte mai bine decât pe vremea justiţiarilor?
Răspuns:
Depinde ce preferi: ciocolată între corupţi, sau rahat între justiţiari.

   Propun ca fiecare cetăţean al Caliciei să primească gradul de general NATO. Să vedem care neamţ, francez, american, italian, spaniol etc… îndrăzneşte să nu devină  pentru fiecare calic un sufragiu universale.

Despre doctori fără vocaţie în diverse domenii:
“Să te ferească Dumnezeu de prostul cu carte.”

Despre proşti, sau oameni pur şi simplu limitaţi:
Colonele, “nu mai sus de sanda!”

Dacă o mamă nu-şi îngrijeşte  copiii, este acuzată de malpraxis în maternitate, şi i se iau copiii.
Dacă un om politic  nu-şi îngrijeşte poporul este avansat de la gradul de pifan, la gradul de colonel.

Un zugrav excelent este doctor în meseria lui!

Diferenţa între socialism şi capitalism:
În viitorul apropiat, numai cei cu 10 doctorate vor primi în capitalism raţie de bani pentru  pâine, zahăr, ulei, şi făină.  Asta deocamdată. În perspectivă, numărul doctoratelor solicitate va creşte în progresie geometrică, în fiecare an, şi banii pentru raţie vor scădea exponenţial.

Pensia unui europarlamentar calician este de 9000 de euro pe lună. Acum înţelegeţi de ce vă cântă ei “Oda bucuriei”!

M-aş turna, dacă iubeii n-ar şti deja totul despre mine!

Liviu-Florian Jianu
21 iunie 2012

miercuri, 20 iunie 2012

Jianu Liviu-Florian -SCRISOARE DE MULTUMIRE


SCRISOARE DE MULTUMIRE
 
Am trăit minunat pe vremea lui Băsescu.
Toată lumea din ţară avea un loc de muncă.
Toată lumea avea o pensie.
Si salariile, și pensiile, creșteau.
Se construia fabrica după fabrică, uzină după uzină, în toată ţara.
Se ridica spital după spital.
Teatru după teatru, scoală după scoală, stadion după stadion.
Biblioteca după biblioteca.
Datoria externa a tarii scădea vertiginos către zero.
Da, am trăit nu bine, ci minunat!, pe vremea lui Băsescu.
Flota României își adăuga vas după vas.
Autostrăzile se construiau într-un ritm amețitor.
Căile ferate, de asemenea.
Industria grea, ușoară, și prelucrătoare, duduiau.
Tara era electrificata și asfaltată.
Învățământul românesc era complet gratuit, asigura sute de mii de locuri de muncă la absolvire, obținea peste hotare medalie după medalie, și recunoașterea a zeci de mii de invenții, inovații, și brevete, sau certificate de calitate.
Tineretul  avea tabere gratuite, sportive, culturale, educative.
Am trăit fantastic, nu bine, pe vremea lui Băsescu.
Fiecare om al muncii își permitea nu numai automobil, în trei ani, locuință, în șapte, ci și concediu la munte și la mare, în fiecare an.
Natalitatea, nu numărul de avorturi, creștea în ţară!
Va mulțumesc, cetățene  Băsescu!
Am trăit nu bine, ci extraordinar pe vremea dumnevoastră!
Nu ca pe timpul siniștrilor și odioșilor din 1989 încoace, și a clicilor lor  dictatoriale, vândute Agenturilor Iubee Internaționale!
Sa ne trăiți multi ani fericiți, cetățene Băsescu, în iubita noastră patrie, furată și dărâmată odată la patruzeci de ani de iubei, și reclădită de Dumneavoastră personal, Republica Socialista România!
 
19 iunie 2012
 Jianu Liviu-Florian

Jianu Liviu-Florian - La Sălişte


La  Sălişte


Pe un tăpşan
Între culmi
Gelanu’ a găsit un craniu de cal,
Şi l-a luat.

Ca nişte colopuri
Se lăsau în iarbă
Dealurile peste care alergam

Paul Balint
La 1.93 înălţime,
Slab ca un ţăruş,
Mânca la masă
3 porţii,
Şi mai cerea una

Cu noi, handbaliştii,
Erau fetele de la handbal,
Şi baschetbalistele,

În seara de adio
i-am cerut Nicoletei pantofii
mărimea 39
şi am intrat în ei,
deşi purtam 43,
doar călcâiele mi-au rămas
pe afară,

De la cantină
am împrumutat hainele unei bucătărese,
şi un polonic de cazan,

dansul reuniunii,
s-a desfăşurat în acelaşi timp
cu  micul carnaval,
în care premiul I l-am luat eu,
bucătăreasa în travesti,

locul II, antrenorul nostru, Mircea Paşec,
care se dezbrăcase la chiloţi,
şi se înfăşurase,
ca o mumie,
în hârtie igienică,

iar locul III,
l-a ocupat Gelanu’,  care
şi-a făcut apariţia pe întuneric,
cu craniul de cal,
pe cap,
şi de jos,
lumina cu lanterna
ochii lui rotunzi şi albaştri
ieşind prin găvanele căpăţânii –


frumos a fost
în tabăra sportivă
la Săliştea Sibiului,
şi ce era de neimaginat
era că totul era gratuit,
şi masa,
şi cazarea,
şi transportul,
şi echipamentul,
şi pregătirea,
înfierata cu mânie apatridă
gratuitate
a partidului comunist român,
de care habar n-aveam,

o mai ţin minte pe Vicki,
cea mai frumoasă dintre baschetbaliste,
cu trupul ei de ciocolată,
urcând pe scara vagonului,
în timp ce eu
m-am electrocutat la mii de volţi
când
ajutând-o să urce
i-am atins
mâna…

şi toate au fost gratuite,
chiar şi zâmbetul ei,
chiar şi zâmbetul meu…


18-19 iunie 2012

Jianu Liviu-Florian