sâmbătă, 31 martie 2012

Bogdan Tiberiu Iacob - Despre declaraţiile deputatului Ion Stan


Bogdan Tiberiu Iacob 
Un ziarist serios, de la inpolitics, vorbind despre două interpelări ale parlamentarului Ion Stan (stânga)
”Între serviciile secrete, SIE este marele cîştigător al perioadei post-decembriste”. Afirmaţia a fost făcută acum cîţiva ani de către fostul preşedinte Emil Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră absolută, preşedintele şi primul ministru sunt oameni care provin din DIE/SIE. Un avantaj uriaş al serviciului amintit şi care deranjează în mod cert restul serviciilor, dar, mai ales, SRI, picat pe locul doi deşi e cel mai mare din România. Va înghiţi SRI găluşca şi se va resemna? Noi înclinăm să credem că nu, iar unele evenimente recente par să confirme asta.
SRI a dat semne de nervozitate încă de la prima vehiculare a numelui lui MRU pentru postul de premier, în 2009, atunci cînd l-a trimis la înaintare pe fostul purtător de cuvînt Ulieru să-l deconspire drept agent al unei puteri străine.
Puţin înaintea numirii de acum, alt fost greu al SRI, Virgil Măgureanu, a dat şi el anumite semnale publice de nemulţumire, desigur, pentru urechile care trebuiau să audă.
Cu toate astea, Ungureanu a fost numit în post pe 9 februarie. Cinci zile mai tîrziu, s-a produs un eveniment rămas necunoscut marelui public, dar care poate fi interpretat drept o reacţie vehementă a SRI şi un semnal dur către structurile de vîrf ale statului.
Concret, pe 14 februarie, deputatul PSD Ion Stan a depus în Cameră două declaraţii politice de-a dreptul incendiare, întocmite pe baza unor informaţii de top, accesibile doar serviciilor secrete şi anumitor factori politici de top. Două declaraţii pe care Stan nu a ţinut să şi le popularizeze în presă, dovadă că erau destinate doar anumitor cercuri. Pentru a clarifica din start lucrurile, să spunem că Ion Stan nu e Vadim Tudor, cu ale sale tiribombe de presă, ci un parlamentar ”special”, care de foarte mulţi ani se află în comisia SRI, pe care a şi condus-o ca preşedinte ori vicepreşedinte, în prezent. Cei familiarizaţi cu dedesubturile politicii ştiu că, dintotdeauna, mai-marii comisiei SRI au avut o legătură strînsă cu serviciul, atît de strînsă încît s-a vorbit permanent cine controlează pe cine.
În consecinţă, e cert că declaraţiile lui Stan sunt opera serviciului amintit, deputatul fiind doar o portavoce.
Ce conţin, însă, declaraţiile în cauză?
Regimul Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI
Prima dintre ele conţine informaţia explozivă cu potenţial nuclear potrivit căreia preşedintele, guvernul, BNR şi şeful delegaţiei FMI la Bucureşti au falsificat controlat datele economice ale ţării, în frunte cu PIB-ul, care a fost subapreciat cu 20% pentru a se justifica contractarea unor noi împrumuturi de la FMI.
Extras din declaraţia lui Stan:
”Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine. Deşi anticipăm lipsa voinţei politice de a scoate adevărul la lumina legii, este bine să se ştie că faptele ce urmează pot fi cuantificate penal cu detenţia pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele făcute oficial publice (după "prelucrarea" de către BNR, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20%).
Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale.
Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care "asasinii economici" - în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi - au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele FMI, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.
Menţionăm că FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de "date de uz intern" şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statistică.
Unele dintre instituţiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.
Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existenţa unei interceptări "accidentale" a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata că şi "blonda lui Emil Boc" este integrată comandoului asasinilor economici ai României.
O altă menţiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.
În loc de concluzii. În condiţiile utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase”.
Reforma Sănătăţii, un act în beneficiul mafiilor transnaţionale
A doua declaraţie a lui Stan afirmă că mult trîmbiţata reformă a sănătăţii este, de fapt, un act în beneficiul mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate, cu binecuvîntarea preşedintelui Traian Băsescu. O altă afirmaţie explozivă este aceea că demonstraţiile de protest de după demiterea lui Arafat au fost, în fapt, controlate de SIE.
Extras din declaraţia lui Stan
”Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pază ai "democraţiei", companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesăţioase care secătuiesc bugetul CNAS.
Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii "legalişti" au încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.
Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea naţiunii, a picat într-un moment rău ales - anul electoral - şi cu mijlocul nepotrivit - agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană.
Ambele operaţiuni de influenţă asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.
Se încearcă diversiunea că preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate.
Se spune că Băsescu şi Boc nu ar fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe.
Se aruncă în spaţiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român dintre cartelurile internaţionale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.
Ochii şi urechile statului, în loc să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa Universităţii, ca să apere democraţia.
Este evidentă marea manipulare a acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat legea sămânţă a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, după texte date, după ureche şi la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu s-a apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsă in corpore şi în necunoştinţă de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au citit-o şi ori nu le vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina adevărului”.
În acest din urmă caz, cînd vorbeşte de ”ochii şi urechile statului” care ar fi trebuit să ţină sub control interesele cartelurilor internaţionale, Stan se referă, evident, la SIE, serviciul cu atribuţii externe.
Contactat de Inpolitics, deputatul afirmă că pînă în acest moment nu există nicio reacţie oficială la declaraţiile sale din parlament. El afirmă, însă, că ”declaraţiile se bazează pe date foarte concrete, care pot fi oricînd puse la dispoziţia factorilor interesaţi de către anumite instituţii ale statului, cu atribuţii în acest sens. Vă daţi seama că nu mă apucam să aştern pe hîrtie ceea ce visasem în noaptea precedentă, acolo e vorba de chestiuni cît se poate se serioase şi de concrete”. Stan mai spune, cu referire la cele două numere telefonice care apar în prima sa declaraţie, că aparţin unor importanţi demnitari ai statului, iar interceptarea lor ar putea scoate la lumină elemente extrem de interesante. O afirmaţie care, în realitate, sugerează în mod clar că interceptările deja s-au produs, iar datele sunt bine păstrate în anumite locuri.
Una peste alta, ambele declaraţii ale vicepreşedintelui comisiei SRI pot fi considerat cel mai tăios avertisment transmis indirect regimului de la putere de către cel mai mare serviciu de informaţii, iar faptul că a venit imediat după validarea lui Ungureanu drept premier arată limpede şi sursa ”nemulţumirii”.
Marea întrebare: vom asista, curînd, la o repoziţionare politică a SRI, avînd în vedere că alegerile bat la uşă?
Şi dacă da, ce surprize ar putea oferi clasei politice această manevră? (Bogdan Tiberiu Iacob)

duminică, 25 martie 2012

Col (r.) Vasile Zărnescu - UMILIREA GENERALILOR



UMILIREA GENERALILOR

Umilirea, insultarea şi denigrarea Armatei României – active şi în rezervă – comisă în ultimii doi ani de guvernul trădător Boc-Bela şi, privit în plan general, de regimul Băsescu prin denunţarea pretinselor „pensii nesimţite“ şi invocarea demagogică a necesităţii reducerii lor este doar finalul acţiunii, care, sperăm, va marca şi finalul regimului Băsescu. E-adevărat, denunţarea pretinselor „pensii nesimţite“ a provocat protestul întemeiat al rezerviştilor, dar nu destul de viguros, fiindcă regimul Băsescu a căzut „în picioare“, ca pisica, deşi trebuia să cadă definitiv. Dar procesul recalculării şi revizuirii pensiilor rezerviştilor, prin care, iniţial, se urmărise reducerea bugetului afectat lor, a avut, dimpotrivă,  efectul contrar, căci a dus la creşterea efortului bugetar, deoarece potentaţii s-au văzut siliţi – pentru a nu fi răsturnaţi de la Putere de furia rezerviştilor, combinată cu a celorlalţi năpăstuiţi de cleptocraţia postdecembristă – să mărească pensiile respective, în marea lor majoritate: adică pentru marea masă a subofiţerilor şi ofiţerilor inferiori şi, pe ici-pe-acolo, chiar a unor ofiţeri superiori. Prin aceasta se repeta reţeta introdusă de guvernul P.S.D., reluată de către toate cele ulterioare, de acordare pentru populaţia săracă a compensaţiilor la energia termică suportate de „bugetul consolidat ala statului“ – adică de noi toţi –, pentru a temporiza, a amîna cît mai mult posibil revolta poporului cauzată de sărăcirea sa deliberată de către guvernele postdecembriste. În mod similar, mărirea majorităţii pensiilor rezerviştilor a avut rolul de a-i mitui spre a nu se revolta. Rezerviştii mituiţi astfel ignoră, însă, cel puţin faptul că, nemaifiind rezervişti, ci pensionari „civili“, depind exclusiv de punctul de pensie, care, în mod ineluctabil, se va micşora continuu, căci guvernul nu va mai avea bani suficienţi pentru acoperirea pensiilor. Apoi, în perspectivă apropiată, alinierea la standardele N.A.T.O. implică şi mărirea soldelor militarilor activi la nivelul celor din N.A.T.O. şi, conform legilor de pînă acum doi ani – dar abrogate prin Legea sistemului unitar de pensii –, ar fi trebuit să se mărească şi pensiile rezerviştilor în proporţia stabilită de lege. Dar, cum pensia foştilor rezervişti a devenit pensie civilă, rezerviştii fiind doar „asistaţi social“, pensia lor va scădea continuu. Chiar dacă prin cine ştie de subterfugiu efemer li se va mări pensia cu o valoare nominală oarecare, ea va fi mereu sub cea avută anterior „revizuirii“, deoarece deprecierea leului – iar zilele acestea leul a ajuns la cea mai mare depreciere – şi creşterea permanentă a preţurilor vor eroda continuu puterea de cumpărare a monedei naţionale, iar pensionarii vor ajunge, efectiv şi tot mai mulţi, muritori de foame.
Aşa cum am relevat, cu ani în urmă, vom avea soarta Argentinei. De fapt, suntem, deja, în situaţia de crah, dar deznodămîntul a fost, la fel ca în cazul compensaţiilor la căldura din apartamente pentru păturile sărace, amînat prin înrobirea ţării pe mai multe generaţii cu „ajutorul“ împrumuturilor făcute la F.M.I. Să ne amintim că Argentina a intrat în colaps fiindcă F.M.I. a refuzat să-i acorde un împrumut de vreo 50 de milioane de dolari – ceea ce era un mezelic pentru F.M.I., dar era imperios necesar pentru guvernul Argentinei tocmai pentru plata pensiilor şi salariilor. În cazul României, F.M.I. a găsit că-i mai util pentru el să îndatoreze la maximum România pentru a-i percepe dobînzile aferente! Iar România, prin trădarea guvernului Băsescu-Boc-Bela, plăteşte din greu numai dobînzi. Datoria efectivă acumulată rămîne „în stoc“, pentru a genera, continuu, dobînzi.
Acţiunea de umilire şi denigrare a Armatei – active şi în rezervă – prin scandalul „pensiilor nesimţite“ a fost, însă, precedată, de un scandal similar atît ca eveniment de presă, cît şi prin ponderea sa morală: umilirea generalilor care au înfiinţat Asociaţia Naţională a Militarilor din România (A.N.M.R.). Răsfoind prin colecţia mea de presă, am găsit acest articol, tipărit în revista Politica, în noiembrie 2000. El merită republicat, întrucît are o mare valoare anticipativă: toate avertismentele conţinute în el s-au adeverit!
Între cele trei steluţe urmează textul respectiv.

***

Motto:    
 „V-am spus că sunt un om periculos,
Dar nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă...
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă!“
    
Adrian Păunescu (1981)


1. Umilirea ofiţerilor

Episodul reprezentat de anunţarea înfiinţării Asociaţiei Naţionale a Militarilor din România a constituit, prin maniera în care s-a consumat, o formă crasă de batjocorire a Armatei, în speţă a corpului ofiţerilor şi generalilor. Deoarece, înainte de toate, ofiţerilor şi, îndeosebi, ofiţerilor superiori, li se acordă, cu predilecţie, la punctul din grila de apreciere anuală un punctaj maxim – desigur, dacă e cazul –, numit „creativitate“. Creativitatea este o calitate greu de găsit şi stimulat la nişte oameni educaţi să fie, prin tradiţie, obedienţi. De aceea, s-a căutat, în ultima vreme, să fie relevată această însuşire – întrucît ea constituie baza necesară prin care un ofiţer scoate din impas unitatea pe care o comandă. Vă amintiţi, la Revoluţie, cît de mult se bîlbîiau ofiţerii care au apărut pe post şi, în final, cîte nenorociri s-au produs pentru că ofiţerii nu au avut iniţiativă, nu au dovedit creativitate pentru a ieşi din chingile situaţiilor noi, neprevăzute, ivite în împrejurările Revoluţiei?! Or, acum, la un deceniu de la nefericitele evenimente, cîţiva generali şi ofiţeri superiori au fost sancţionaţi moral şi administrativ pentru că au dovedit iniţiativă într-o problemă inocentă: crearea unei asociaţii prin care au încercat să spargă carapacea birocratismului funciar al instituţiei lor.

1.1. Armata – matricea birocratismului

Armata este prima formă instituţionalizată social prin care s-a dezvoltat birocraţia. Chintesenţa acestei situaţii este cutuma „Ordinul se execută, nu se discută!“ În literatura noastră, figura emblematică este faimosul „Moş Teacă“.
Un exemplu de şicane tipice birocraţiei militare este tratamentul umilitor aplicat generalilor activi care au fondat Asociaţia Naţională a Militarilor din România (A.N.M.R.), similară Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, precum şi Asociaţiei Europene a Militarilor (EUROMIL). Trebuie subliniat că nu este vorba de nişte soldaţi de trupă, de nişte subofiţeri pricăjiţi, ci de nişte generali care au o îndelungată carieră militară în spate, care cunosc regulamentele militare mult mai bine decît le-ar cunoaşte vreodată de acum încolo, toată viaţa lor, nişte miniştri civili ca Victor Babiuc sau Sorin Frunzăverde (zis şi Grűnwald, într-o exprimare poliglotă). De altfel, în emisiunea din 6 noiembrie 2000, de la TELE 7abc, d-l g-ral de divizie Ion Suceavă a declarat, fără menajamente: „Niciodată un politician şi un ministru de Interne şi de la Apărare nu o să fie mai deştept decît un general. S-audă bine!“ Noi avem rezerve faţă de caracterul absolut al afirmaţiei, dar, raportată la contextul respectiv, se poate spune şi aşa.
Şicanele ies mai bine în evidenţă subliniind că, aşa cum se ştie, din punctul de vedere al legii asociaţiilor, nici nu trebuiau să ceară avizul – nici măcar pro forma – al vreunui minister, atîta vreme cît statutul nu contravenea (şi nu contravenea) vreunei legi şi era aprobat de o instanţă judecătorească (şi fusese aprobat). Apoi, după ce ministrul de Interne şi-a dat avizul, s-a răzgândit şi a trecut la ameninţări cu sancţionarea celor care se înscriseseră în asociaţie. Dovada clară a ignoranţei sale este că a cerut A.N.M.R. să facă, acum, la înfiinţare, dovada utilităţii sale; or, legea spune că respectiva dovadă trebuie adusă la cîţiva ani de la înfiinţare, tocmai pentru a-i da răgazul să se manifeste.
Este de natura evidenţei că înfiinţarea A.N.M.R. a fost determinată de nemulţumirea ofiţerilor care fuseseră sau mai erau sub comanda unor anumiţi generali, precum şi a generalilor înşişi, faţă de involuţia dramatică a calităţii vieţii în România postdecembristă, după cum se şi precizează în expunerea de motive la statutul Asociaţiei.
A fost o simplă greşeală de tipar din partea Guvernului să-şi închipuie că, punîndu-le pumnul în gură generalilor activi care au fost puşi pe liber – sau „la dispoziţie“, în limbaj cazon –, Puterea a şi rezolvat diferendumul. Să nu uităm că, în anul 1999, cînd s-a pus problema desfiinţării unor regimente de tancuri cu mare rol în dispozitivul de apărare a ţării, militarii au ameninţat că vor ieşi cu tancurile în stradă. Atunci au fost păcăliţi, dar nu se ştie pentru cîtă vreme, chiar dacă N.A.T.O. promite să vină să ne pacifice, în caz de criză (să ne amintim că, în acest sens, s-au făcut antrenamente chiar în Transilvania, pentru a cunoaşte mai bine terenul cînd va fi să vină acolo!). Apoi, să nu uităm că, în pornirea sa maniacală de a aplica diabolica politică a lui restitutio in integrum – definitorie pentru recent-defuncta Putere –, un general de aviaţie pensionar, Gheorghe Catană, a fost azvîrlit în stradă, iar din această cauză a murit la Balamuc, deşi el nu fusese unul dintre ţiganii sau aurolacii lui Băsescu; ba, de aceştia chiar a avut grijă o vreme. Cazul acestui general de aviaţie batjocorit la bătrîneţe, grăbindu-i-se sfîrşitul, va rămîne emblema criminală a acestei Puteri, căci nu este singurul asasinat produs prin alungarea din locuinţă (alte exemple: actorul George Constantin şi cîntăreaţa Magda Ianculescu) sau din serviciu. În schimb, nişte „analişti“ cam pripiţi au inconştienţa să le atribuie fondatorilor A.N.M.R. intenţii „complotiste“ sau chiar „criminale“.
La începutul anului 2000, generalii din Portugalia au avut, şi ei, iniţiativa înfiinţării unei astfel de asociaţii, cu acelaşi statut! Şi acolo, preşedintele asociaţiei a fost tot şeful Statului Major General şi, la fel, după izbucnirea scandalului politic de rigoare, a fost trecut imediat în rezervă. Dar asta nu înseamnă că s-a procedat corect, ci doar că mulţi generali au început să iasă din îmbuibarea statutului şi din strălucirea fireturilor uniformelor lor şi au început să mediteze la faptul că, într-adevăr, Istoria ţine de foame. În fond, de ce să fie buni generalii numai atunci cînd îi măcelăresc pe mineri la Stoeneşti, cînd îi ciomăgesc pe oamenii de ştiinţă în faţa Guvernului, în interesul unor îmbuibaţi din ministere şi din unele partide, şi nu şi atunci cînd gîndesc în dimensiunile valorilor patriotice şi naţionale, aşa cum îi obligă tradiţia Istoriei, statutul lor şi Constituţia? Cît despre obiecţia ministrului (pe atunci) Constantin Dudu Ionescu, cum că Asociaţia nu este naţională pentru că nu o înţelegea dînsul în această dimensiune, asta nu este decît o ciudăţenie a „logicii de inginer!“, pe care s-a lăudat la TV că o posedă.
Generalii au făcut greşeala – ca expresie a birocraţiei cazone ce le-a fost indusă toată viaţa lor profesională, din liceul militar pînă acum – de a fi cerut respectivul aviz, care aviz, de fapt, nici nu era obligatoriu, ci doar de înştiinţare din politeţe. Ca dovadă că le-a şi fost dat respectivul aviz. Că le-a fost retras, după scandal, şi, în plus, generalii şi coloneii activi au fost sancţionaţi moral sau chiar destituiţi, asta e proba aceluiaşi tip de fariseism manifestat de regina Marii Britanii, care i-a retras decoraţiile defunctului preşedinte Nicolae Ceauşescu, după ce i le dăduse, cu ceremonia de rigoare, la vremea respectivă.

1.2. Cine gestionează ameninţările atipice?!

Deoarece Biroul de presă al Preşedinţiei a afirmat, în contextul scandalului A.N.M.R., că, în anul 2000, nu au fost discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.) cazuri de „ameninţări atipice“, pentru a repune lucrurile în contextul lor real, este necesar să amintim cîteva materiale de presă care au analizat respectivele ameninţări atipice şi reacţia la apariţia lor.
Astfel, atunci cînd, în studiul „Posibilităţi de scientizare a concepţiilor de securitate“ (cf. Noua Revistă Română, nr. 1-2/1997), d-l g-ral (r.) dr. Lucian Culda a scris despre ameninţările atipice, indicîndu-i pe lucrătorii din mass media drept vectorii cei mai obişnuiţi ai acestor ameninţări şi ironizîndu-i pentru că se fac vinovaţi de accentuarea respectivelor ameninţări, nimeni nu l-a criticat pentru „filozofia“ lui de general – admiţînd, prin absurd, că respectivii cîrcotaşi au pus vreodată mîna pe o carte de strategie militară.
După cîteva luni, d-l general de divizie Decebal Ilina a vorbit tot despre ameninţările atipice, ridiculizîndu-i, la grămadă, tot pe activiştii din mass media. Vom da un scurt citat, introducînd, între parantezele drepte, comentariile noastre: „Există o uşurinţă cu care se apreciază factorii de risc şi de ameninţare cu care se confruntă România. Toţi analiştii politici consideră că nu există nici un risc, nici o ameninţare şi nici o agresiune la adresa României. Noi ne confruntăm, în prezent, cu agresiuni atipice (subl. ns. – P.E.M.), care presupun angajări militare tot atipice. Deci, procedeele şi metodele pe care le folosesc agresorii sunt subtile şi perverse. De foarte multe ori noi nu suntem pregătiţi să descoperim aceste agresiuni [sintagma „de foarte multe ori“ este forma eufemistică de a spune, cu menajamente pentru orgoliul exacerbat al actualului Comandant Suprem al Armatei, că, de fapt, noi nu suntem deloc pregătiţi]. Dacă nu există agresiuni militare, există alt fel de agresiuni: informaţionale, economice, financiare, culturale, psihologice. La acest gen de ameninţări trebuie să fim pregătiţi să le facem faţă. (...) Agresiunile disimulate rămîn de cele mai multe ori necunoscute şi duc, în final, la acelaşi scop: acela de a avea acces la resursele materiale şi umane. În final, cu mijloace foarte rafinate se ajunge la acelaşi ţel“ (Naţional, 23 iulie 1997, pag. 3). Dacă prof. Lucian Culda are un limbaj prea abstract pentru circumvoluţiunile unora dintre politicieni şi ziarişti şi ale acelora care îi manipulează, iată că d-l general Decebal Ilina s-a exprimat foarte lizibil, pe înţelesul chiar al unui purtător de vorbe prezidenţiale. Şi să reţinem un aspect esenţial: pe vremea cînd rostea – oare fără rost?! – aceste afirmaţii, era şeful Direcţiei de Informaţii Militare a Armatei.
După un an, sub un titlu de-a dreptul fulminant – „Potrivit afirmaţiilor generalului de brigadă Ion Oros, România se află în pragul unui «război de tip special»“ –, se expune o teorie foarte plauzibilă şi pe care aproape că o recunoaştem aidoma în realitatea înconjurătoare.
Iată cum a redat ziarista Nicoleta Savin ceea ce a înţeles ea din expunerea generalului Oros: „Analiştii sunt unanim de acord că instituţiile statului de drept nu funcţionează. Uneori, separaţia puterilor în stat se dovedeşte a exista doar pe hîrtie. Alteori, independenţa instituţiilor statului merge pînă la decizii contradictorii, în flagrantă discordanţă cu realitatea, apropiindu-se de haos. Celebrul algoritm a reuşit să dinamiteze funcţionarea unor instituţii în care ingerinţa politicului este interzisă prin lege. Puse, undeva, mai în coada listei, dar de mare importanţă, sunt degradarea nivelului de trai, a calităţii asistenţei medicale, a reţelei de învăţămînt. Aceşti factori pot diminua sau anihila capacitatea de reacţie la nivelul societăţii, potenţialul biologic, de sănătate sau educaţional. Nu în ultimul rînd, există forţe politice dispuse să speculeze neajunsurile. Jocurile politice, în acest caz, sunt foarte periculoase, deoarece reacţia maselor poate scăpa de sub orice control şi este de natură să dea o lovitură sub centură fragilei noastre democraţii. C.S.A.T. ştie, chiar dacă n-o spune în gura mare, că procesul democratic în România n-a ajuns într-un punct ireversibil, iar costurile reformei, ale terapiei de şoc, necesare precum aerul, pot rescrie istoria. Există şi riscul unor acţiuni ostile, care vizează dezorganizarea ordinii constituţionale, apte să aducă statul în stare de colaps.
(...) Conform teoriei războiului «de tip special», acesta debutează sub umbrela păcii şi exploatează vulnerabilitatea statului. Potrivit opiniei generalului Oros, România se află în pragul unui astfel de război [generalul Decebal Ilina afirmase că suntem, deja, în plin război atipic]. Practic, nu se urmăreşte ocuparea teritoriului, ci înlăturarea conducerii. Inamicul este necunoscut. (...) Practic, sunt folosite mijloace nemilitare şi neconvenţionale. Imaginea aparentă este aceea a unei adunări de evenimente haotice, declanşată în medii diferite, care face ca România să pară neguvernabilă (...).“ (Evenimentul zilei, 17 aug. 1998, p. 3).
Reacţia Puterii, a vreunui lider politic la aceste avertismente?! Nulă.
Apoi, semnalele de alarmă au devenit tot mai numeroase şi mai concrete. Astfel, Ştefan Munteanu releva, în Ultima oră, că minoritarii maghiari, în urma unor stratageme, au cumpărat terenurile din jurul Defileului Bicazului, urmărind, astfel, scopuri iredentiste „Puterea n-are nimic de spus? Chiar n-are!“, îşi încheiase ziaristul, furios, articolul (cf. nr. 227, 2-8 sept. 1998, pag. 3). Ziarul Cotidianul, după ce a ajuns sub conducerea lui Ion Cristoiu, a publicat mai multe materiale tot pe această temă, făcîndu-şi, totodată, un titlu de glorie din atacarea vehementă a preşedintelui Emil Constantinescu pentru lipsa lui de rol activ în acest domeniu.
Dar iată ce spunea, în 18 august 1998, Cristian Tudor Popescu, într-o catilinară contra ministrului Victor Babiuc, reproşîndu-i acestuia susţinerea contractului cu Bell Helicopter: „Un politician cu experienţă, însă, nu are cum să nu observe că România se află deja scufundată într-un război economico-politic în care pierde bătălie după bătălie. Nu suntem şi nu vom fi atacaţi cu tancurile, pe care trebuie să le vîneze Cobra, în schimb se trage în noi de peste graniţă cu grîu, cu pui, cu unt, cu ulei, cu universităţi... şi nu avem, pentru a ne apăra, decît sinistra incompetenţă şi bîjbîielile actualei Puteri. Dacă România va fi îngenunchiată, asta se va face, fără un foc de armă, cu mult înainte să se fabrice cele 96 de elicoptere“ (Cristian Tudor Popescu, „Vrem să aderăm la N.A.T.O. sau să declarăm război N.A.T.O.?“, în Adevărul, nr. 2556, 18 august 1998, pag. 16). C. T. Popescu propunea, în esenţă, schimbarea strategiei: că, dacă vrem să aderăm la N.A.T.O., atunci nu trebuie să ne înarmăm pînă în dinţi, pentru că, la o adică, o să ne apere N.A.T.O. în caz de cevaşilea răzbel, iar, deocamdată, nu trage nimeni cu tunul sau cu rachete de croazieră în noi, cum a păţit Iugoslavia; în schimb, trebuie să orientăm politica de apărare în direcţiile din care suntem atacaţi de vecinii care trag în noi cu pulpe de pui, sau chiar cu găini întregi şi cu alte produse superior manufacturate, precum ţigări, cafea şi alte mărfuri de contrabandă. Adică, în acest stil metaforic, găunosul strateg voia să spună că nu trebuie să ne pregătim pentru un viitor război dus cu arme  sofisticate (şi, implicit, exorbitant de scumpe), ci trebuie să fim în stare să facem faţă războiului economic pe care îl duc, acum, contra noastră, unele ţări vecine. În laşitatea sa funciară, el a evitat să indice expres Ungaria, dar, prin curajul său de paradă, a arătat-o prin figuri de stil şi, mai ales, prin expresia eliptică „universităţi... “. Căci, în geniul lui de contabil şi, totodată, de tip science fiction, a băgat în coada cuvîntului cele trei puncte misterioase: o dată pentru a face economie de spaţiu tipografic şi, a doua oară, pentru că v-a creditat pe dvs. cu acelaşi geniu de strateg politic ce-l caracterizează şi aţi înţeles semnificaţia absconsă a pauzei de tăcere de după cele trei puncte: „universităţi... de stat în limba maghiară“. Deci, Ungaria – simplu şi fără riscul atragerii acuzelor de xenofobie, de antieuropenism etc. Ce sudul Olteniei, ce Dobrogea, cum avea să încurce iţele generalul Mircea Chelaru doi ani mai tîrziu, fiindcă nu ştie să se exprime?! Simplu, laconic, eliptic, abscons şi, totodată, inteligibil: „universităţi... “. Universităţi şi trei puncte. O întreagă politică neorevizionistă şi iredentistă maghiară se ascunde în aceste trei puncte şi nici nu se prind ungurii că au fost dibuiţi de ceea ce comit. Nu e genial?! Dacă Ilie Şerbănescu a fost pus ministru al Privatizării fiindcă citea, discret şi ipocrit, pe ecran, nişte materiale de presă despre cum e cu reforma şi cu privatizarea, cu care i-a păcălit pe unii (e-adevărat, nu pentru mult timp), atunci C. T. Popescu ar merita să fie pus ministru de Război economico-politic şi nici nu ar fi schimbat după cîteva luni – căci acest război a apărut înaintea celui „rece“ şi va dura mult mai mult.
În respectivul articol, Cristian Tudor Popescu descria, de fapt, fără să ştie ce anume face, războiul atipic prin care România este agresată şi asupra căruia generalii sus-menţionaţi atrăseseră atenţia cu cîteva luni mai înainte de a-şi publica el respectivele panseuri politico-strategice; adică, precum musiu Jourdain, „necruţătorul“ lider de opinie de la Adevărul făcea proză fără să ştie şi chiar fără să păţească ceva.
După încă un an, Jurnalul Naţional publică un material cu adresă clară, ca să nu mai fie dubii: „Jurnalul Naţional sesizează C.S.A.T. asupra pericolului ca punctele strategice din Transilvania, atît din punct de vedere militar, cît şi economic, să fie efectiv cumpărate mascat de statul ungar. În baza unei documentări temeinice, ziarul nostru este în măsură să prezinte date care ar trebui nu numai să îngrijoreze, dar să impună unele măsuri, astfel încît siguranţa naţională să nu fie afectată. Sau să nu fie prea tîrziu“ (Eugen Ciufu, Cristian Ghica, „Statul român este, în continuare, «Frumoasa adormită» în relaţia cu Ungaria / Terenuri strategice din Transilvania sunt achiziţionate mascat de firme ungureşti“, în Jurnalul Naţional, 3 mai 1999, p. 3). Dar dacă asemenea „date“ le avea şi Jurnalul Naţional, ar fi putut ele să fi lipsit din sistemul de informare generală al Serviciilor Secrete? Evident că nu; ba, judecînd după modul de tratare a problematicii, este de presupus că acestea au furnizat Jurnalului Naţional datele respective, pentru a le aduce la cunoştinţa opiniei publice. Şi dacă aşa s-a întîmplat, aceasta e o dovadă că s-a procedat astfel deoarece liderii Puterii nu au reacţionat la informările pe care li le trimiseseră anterior Serviciile Secrete. Ceea ce este de-a dreptul periculos. De fapt, după cum ne amintim, cpt. (r) Constantin  Alexa a ieşit în public pe pielea lui lipsită de protecţia pe care trebuia să i-o asigure Diviziunea de Protecţie tocmai spre a-l acuza pe directorul S.R.I. de atunci, Costin Georgescu, de dezinformarea conducerii statului şi, în final, a poporului, punînd în pericol Securitatea Naţiunii.
În septembrie 2000, generalul de Corp de Armată dr. Mihail Popescu (avansat, între timp, general de Armată), făcuse şi dînsul cîteva afirmaţii demne de atenţie în discursul de primire în Academia Oamenilor de Ştiinţă (auziţi ce chestie: un general în Academie! O fi o academie în genul aceleia a lui Platon?). Cităm, „croşetînd“ la rigoare: „(...) Un alt  interes naţional vital este, aşa cum am mai afirmat anterior, starea şi protecţia populaţiei. O naţiune este puternică dacă are o populaţie tînără, sănătoasă, educată şi bine pregătită profesional. Nici o naţiune nu poate exista o perioadă îndelungată de timp, dacă nu asigură un mediu favorabil pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale tuturor cetăţenilor săi [parcă am mai auzit ideea asta în vremea Socialismului; şi seamănă mult cu ceea ce susţinuse şi generalul Oros]. De asemenea, este de reţinut faptul că, în condiţiile unei democraţii reale, numai populaţia trebuie să decidă asupra oportunităţii unor măsuri care se iau în condiţii deosebite, mergînd pînă la conflictul armat [aici este evidentă, pe de o parte, criticarea „liderului regional“ pentru sintagma „necesară şi legitimă“, prin care s-a angajat în 1999 să sprijine N.A.T.O. în războiul contra Iugoslaviei şi, pe de altă parte, se manifestă reminiscenţa teoriei de tip elveţian – însuşită, apoi, de N. Ceauşescu – a doctrinei apărării ţării de către întregul popor]. Principalele ameninţări la adresa acestui interes vital vin din sărăcia tot mai accentuată a unui segment din ce în ce mai mare al naţiunii, generată de politica falimentară a ultimilor zece ani [aici, să fie clar, este o critică politică dură şi la obiect – d-l general face politică cu perdea, adică exprimată printr-o sinecdocă: expresia „a ultimilor zece ani“ indică toate guvernele perioadei de tranziţie. Aţi auzit vreo voce de politician să fi îngăimat ceva contra acestei acuze?! Ai zis C. T. Popescule, sau C. Dudu Ionescule, ceva, cumva?!]. (...) Siguranţa naţională urmăreşte asigurarea capacităţilor analitice şi operaţionale ale serviciilor de informaţii, care acţionează pentru anticiparea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, astfel încît, împreună cu celelalte instituţii ale statului, să contribuie la apărarea şi promovarea intereselor fundamentale ale ţării [aici a anticipat întrebarea d-lui general Chelaru referitoare la S.R.I.]“ (G-ral C.A., dr. Mihail Popescu, „Sfera de influenţă şi interes a României este marcată de convulsii accentuate şi confruntări de interese“, în Cotidianul, 16-17 sept. 2000, p. 8).

1.3. Cine muşamalizează existenţa ameninţărilor atipice?!

Oare în C.S.A.T. chiar nu s-a vorbit niciodată în ultimii patru ani despre ameninţările atipice?! Evident că da, căci altfel este exclus ca purtătorul de cuvînt prezidenţial să fi auzit de ele din altă parte!
Să reţinem că, în discursul domniei sale, d-l general de Corp de Armată Mircea Chelaru întrebase, retoric, evident, de ce tace S.R.I.-ul şi nu vorbeşte despre ameninţările de federalizare din partea unor minorităţi, pe care le cunoaşte. Dar S.R.I.-ul tăcea fiindcă scosese capitolul cu respectivele ameninţări inclusiv din Bilanţul prezentat naţiunii în Parlament – „inclusiv din“ înseamnă că scoaterea fusese făcută, anterior, chiar din activitatea operativă a S.R.I.-ului doar din motive de algoritm politic şi nu din probitate profesională, din respect faţă de Constituţie sau faţă de naţiune. Parcă spre a confirma temerile generalului, ziarul Naţional (din 7 nov. 2000, p. 1) relevă că „municipiul Tîrgu Mureş a fost împînzit de inscripţii ale unei aşa-zise Organizaţii de Eliberare a Ardealului (O.E.A.)“. Oricum, însă, la cinci zile după conferinţa generalului Chelaru, unii politicieni şi ziarişti se găsiseră să facă grimase de nemulţumire sau de teamă, deşi multe afirmaţii ale sale erau metaforice, de genul „Bate şaua să priceapă gloaba“. De altfel, aici a greşit fostul şef al Statului Major General: în faptul că s-a exprimat metaforic, ceea ce a denotat lipsă de fermitate în a spune lucrurilor pe nume şi, din această cauză, cei vizaţi au prins curaj (vezi lozinca electorală liberală), mobilizîndu-i pe ceilalţi „dalmaţieni“. Dacă s-ar fi exprimat clar şi la obiect, incriminînd faptele, atunci nu ar mai fi îndrăznit nimeni să crîcnească ceva, aşa cum au tăcut mîlc după ce generalii făcuseră aserţiunile „incitante“ sus-citate, pe care noi am încercat să le resuscităm, în intenţia de a le readuce la viaţa intelectuală ce le fusese hărăzită de către autorii lor. Căci vedeţi „culmea competenţei“ ministrului Apărării: pe indecisul şi metaforicul în exprimare general Mircea Chelaru (stil inadecvat pentru un militar) l-a înlocuit cu generalul Mihail Popescu, deşi acesta făcuse, anterior primului, o acuză politică absolut clară şi neinterpretabilă: „Principalele ameninţări la adresa acestui interes vital vin din sărăcia (...) generată de politica falimentară a ultimilor zece ani“. Dacă nici aceasta nu este o declaraţie politică făcută împotriva Puterii, declaraţie neconformă cu haina militară – haină care nu trebuie să facă politică, ci trebuie să facă „Drepţi!“ în cuier, iar generalii să facă „Drepţi!“ în respectiva haină –, atunci înseamnă că noi nu ştim să facem nici măcar o analiză literară, necum o sinteză politico-militară la nivel de general (căci despre generali trebuie să se pronunţe cei egali în grad cu ei, aşa glăsuiesc regulamentele militare). De altfel, cu prilejul redeschiderii Librăriei Militare, avea să declare expres ceea ce toţi au înţeles, dar nu au vrut să recunoască – mai ales „naţionaliştii“ de ultimă oră, ca Adrian Năstase, C. T. Popescu ş.a. –, anume: „Declaraţiile mele cu privire la Dobrogea şi Oltenia se refereau la Transilvania“ (în Evenimentul zilei, 9 nov. 2000, pag. 3). Ulterior, în presă s-au adus noi informaţii în completarea a ceea ce spuseseră în ultimii trei ani publiciştii citaţi anterior: „Copleşiţi de frumuseţile naturale din vecinătatea unor unităţi militare sau de-a lungul frontierei vestice a României, unii (unguri) au cheltuit chiar bani grei pentru a deveni proprietari de drept în acele locuri. (...) De pildă, în vecinătatea Cheilor Turzii, unde un cetăţean ungur a achiziţionat o suprafaţă de teren pentru a amenaja un camping. Că, de aici, se pot supraveghea şi bloca, cu uşurinţă, traseele Agis-Băişoara la vest, Crăieşti-Sanadisla la nord-vest şi Turda-Petreştii de Jos-Rimetea la sud nu este, desigur, decît o întîmplare. Cum o coincidenţă este şi cumpărarea unui teren în imediata apropiere a unei unităţi de vînători de munte din judeţul Harghita de către firma „Phoenix Felix“, cu capital majoritar maghiar“ (E. C., „Pe cărări de munte“, în Azi, nr. 2447, 18 ianuarie 2001, pag. 9).
G-ral (r.) Prosper E. MILOGU,
în Politica, nr. 451, 18 noiembrie 2000, pag. 6.

***

ADDENDA

            Retrospectiva ne permite să răspundem la întrebarea din ultimul subtitlu al acestui articol emblematic referitor la umilirea generalilor, ofiţerilor, subofiţerilor – a Armatei, în genere, activă şi în rezervă – şi, implicit, referitor la minţirea permanentă a poporului român: muşamalizarea pericolelor care pîndesc România este comisă de către toate guvernele, atît din cei 10 ani anteriori, la care se referea generalul (r.) Prosper E. Milogu, cît şi din ultimii 12 ani. Fireşte, prin duritatea şi conţinutul competent şi elaborat, articolul a intrat în atenţia celor care supraveghează mass media. Cît despre autorul articolului, „generalul (r.) Prosper E. Milogu“, în Buletinul de presă elaborat, de S.R.I. la data apariţiei materialului şi difuzat, conform uzanţelor, preşedintelui României, se menţiona, la sfîrşitul colajului de citate din text, că „nu există un general pe nume Prosper E. Milogu“! Precizarea era făcută, probabil, ca să nu îl sperie pe preşedintele ţării, Emil Constantinescu; sau, poate, să nu îl irite, fiindcă numele generalului, prin asocierea unor litere, trimitea la prenumele său: E-mil; Emil e milogu; etc.
Ceea ce denotă că cei interesaţi au căutat prin toate arhivele ministerelor „de forţă“ – M.Ap.N., M.A.I., S.R.I. etc. – să îl identifice pe curajosul general care „vorbea“ în front! E posibil ca realizatorii respectivului Buletin de presă al S.R.I. să fi observat, din start, că nu există un general cu acest nume, care, prin ridicolul său, seamănă cu cel al actualului deputat P.D.L-ist William Brânză! Pentru că, într-adevăr, este de natura evidenţei că este vorba de un pseudonim ridicol, ales deliberat pentru a sublinia, în acel context, umilirea generalilor. Mai ales că e introdusă şi iniţiala tatălui, „E“, fireşte, tocmai ca să trimită la ideea că Prosper este – sau a ajuns să fie – un milog: „Prosper e milog(u)!“ Nici un ofiţer nu ar fi ajuns general cu acest nume. L-ar fi obligat ministerul respectiv să şi-l schimbe, fiindcă, prin ridicolul său, compromitea imaginea instituţiei. Desigur, mai sunt asemenea asocieri ridicole de nume: procurorul Ilie Picioruş e un exemplu, dar cum Procuratura socialistă – care nu prea avea simţul ridicolului şi al umorului, ci doar pe acela al represiunii, incompatibil cu umorul –, nu a reacţionat la asocierea caraghioasă a numelui Ilie Picioruş şi l-a promovat tot mai sus, îndeosebi după retrovoluţia din decembrie 1989, Picioruş făcînd parte din „nucleul dur al corupţiei“! Familia Milogu ar fi avut ori un mare simţ al umorului masochist, ori ar fi fost idioţi să-şi boteze copilul – bătîndu-şi joc de el – Prosper, ei numindu-se „Milogu“! Numai familia Brânză a fost în stare de aşa ceva, chiar dacă, paradoxal, în loc să rîdă lumea de el, a fost „ales“ deputat al românilor din diaspora Europei Occidentale! Dar, dacă au primit ordin să-l depisteze pe generalul Milogu, ofiţerii au executat ordinul; negăsinu-l, au precizat că „nu există“!
Fireşte, nu-mi mai pot aminti ce fragmente din articol fuseseră copiate în Buletinul de presă, dar semnalarea lui semnifica importanţa care i se acorda şi mi-am cumpărat revista Politica, pentru a citi tot textul; pe care-l ofer, aici, opiniei publice, pentru reîmprospătarea memoriei şi pentru a face comparaţia între situaţia de atunci şi cea de azi! Diferenţa rezidă doar în agravarea ei: aceleaşi practici revanşarde, revizioniste şi secesioniste ale U.D.M.R., aceeaşi trădare a guvernului antiromân în faţa şantajului U.D.M.R., inclusiv a noului premier stipendiat de George Soros şi spionul escroc Marc Rich, Mihai-Răzvan Ungureanu, care a aprobat înfiinţarea „liniei maghiare“ la Universitatea din Târgu Mureş, una dintre universităţile cu care Ungaria „trage“ şi va mai trage, încă, în noi – cum ne avertiza patriotul Cristian Tudor Popescu. Cred că este cazul ca intransigentul ziarist să-şi facă o trecere în revistă a poziţiilor sale patriotice, dar fără „puncte-puncte“ în listă: să-şi exprime viguros şi tranşant, cum face de obicei, opinia, printre altele, despre cum a ajuns Mihai-Răzvan Ungureanu premier, deşi fusese doar un „puţoi opărit“ (cf. Cristian Tudor POPESCU, „Daţi afară din ţară, Gândul, 11 mai 2005).
În mod cert, însă, este necesar ca generalii patrioţi să-şi confirme stelele de pe umăr, statura morală şi justeţea primii soldelor (şi a pensiilor) şi să apere interesele naţionale, aşa cum îi obligă Constituţia! Deoarece, categoric, ameninţările „atipice“ despre care avertizau, în urmă cu un deceniu, generalii Decebal Ilina, Ion Oros, Mihail Popescu – ameninţări numite de mine „război axiologic“ – nu au dispărut, ci s-au accentuat. Un risc suplimentar faţă de situaţia de acum 10-15 ani o constituie faptul că preşedintele Traian Băsescu a dat o minilovitură de stat militară prin care a pus la conducerea Armatei, a Jandarmeriei, a Poliţiei şi a Serviciilor Secrete o pletoră de generali extrem de obedienţi Puterii care le-a pus stelele pe umăr şi nu poporului român!
În mod categoric, afirmaţia generalului Mihail Popescu, făcută acum 12 ani – „Principalele ameninţări la adresa acestui interes vital vin din sărăcia (...) generată de politica falimentară a ultimilor zece ani“ –, este azi valabilă în mult mai mare măsură decît atunci! Deoarece, evident, politica economică, politica externă, politica internă, politica sănătăţii, în domeniul învăţămîntului, mediului, agriculturii, în orice domeniu al sistemului social global, a actualului regim este nu doar „falimentară“, ci de-a dreptul periculoasă pentru România!
Care ar fi, acum, soluţia ieşirii din prăpastie? Înţelepciunea paremiologiei româneşti ne sugerează metoda prin proverbul „Cui pe cui se scoate!“ Ne mai rămîne să găsim „cuiele“ potrivite! Pentru că cei care trebuie „scoşi“ sunt arhicunoscuţi!

Colonel (r.) Vasile Zărnescu








vineri, 23 martie 2012

Alexandru Mironov - Alternative de extragere a aurului


Alexandru Mironov despre alternative de extragere a aurului

    Iată ce spune Alexandru MIRONOV:

    Am asistat în ultima vreme la o adevărată ofensivă mediatică - ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni - care voia să ne convingă să ne aplecăm şi să culegem miliardele de doari pe care doreşte să ni le ofere o companie, desigur, mare prietenă a României, pe numele ei Roşia Montana Gold Corporation.
     Intru în pielea jurnalistului de ştiinţă şi voi continua rîndurile mele cu o propunere care vine din mediul de cerectare ingineresc - mai exact, de la una dintre rămăşiţele excelentului Institut de Metale Neferoase din Baia Mare, un SRL de cercetare ştiinţifică numit SC Larechim.
    Managerul acestei societăţi, ing. Vasile Coman, susţine că la SC Larechim există un grup de chimişti şi metalurgi care lucrează, de cîţiva ani, la o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere, prin metode nepoluante, care au marele merit că evită cumplitele tehnologii pe bază de cianuri.
     Băimărenii din echipa SC Larechim au descoperit un activator, o substanţă care într-un mediu alcalin permite o reacţie cu cheltuială rezonabilă de energie. Cercetătorii de aici au brevetat şi o invenţie pentru extragerea arseniului din pirite aurifere (brevet RO 120980/28.03.2003). În laboratoarele şi atelierele răposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior. Odată instalaţia pusă la punct şi după un şir lung de experimente (24 de şarje de cîte 200 kg de pirite), ei au ajuns să poată asigura un proces constant de recuperare, care poate fi sintetizat în cîteva propoziţii.
Randament de 99,5%
     Prin reactoarele, vasele de stocare şi uscătoarele instalaţiei s-au pompat 400 de kg de pirite aurifere, tratate cu tiosulfat de sodiu în soluţie; în urma operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 grame de aur (cu randament de 99,5 %) şi 165,7 grame de argint (randament de 91,4 %), în 30 de ore de manoperă, cu un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500 kwh de energie electrică şi 3 metri cubi de apă.
    Dar, din prelucrare, rezultă şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen, despre care importatorii de tehnologii pe bază de arsen n-au suflat niciun cuvînt. Pentru că, la o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: din o tonă de pirită auriferă se obţin 13,25 kg de sulfură de arsen, la un preţ de prelucrare de 1426,24 de lei pe kilogram. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă în industria vopselelor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale şi industria de armament se obţine la noi cu aproximativ 400 de euro pe kilogram, dar se vinde pe piaţa mondială la preţuri mult mai mari, între 5.000 şi 8.000 de euro pe kilogram, după cum variază bursa materiilor prime. Un calcul simplu ne arată că din cele 500.000 de tone aflate în haldele de la Flotila centrală se pot obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare, fără a lua în calcul aurul şi argintul obţinute prin acelaşi proces tehnologic. Şi nu e vorba doar de haldele maramureşene (cu 10-12 gr aur per tonă şi 50 gr argint per tonă) ci şi cele de la Roşia Montană (2 gr aur şi 15 gr argint per tonă) şi Certej - Deva (8- 10 gr aur şi 150 gr argint per tonă).

    Scrisoare-manifest către Academia Română
    Autorii cercetării ştiinţifice din Maramureş sînt dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Năftănăilă şi dr. ing. Vasile Coman. Ei au adresat o scrisoare-manifest Academiei Române, preşedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist de mare performanţă, cel care, de altfel, a condus echipa academică ce a stopat pericolul ce pîndea Roşia Montană în urmă cu cinci-şase ani. Au fost sesizate şi Ministerul Economiei, condus de Adrian Videanu, şi fireşte, cel al Mediului, iar prin intermediul mass-media, este informată acum şi opinia publică.
    Ca să recapitulăm: pentru 1 kg de aur şi 5 kg de argint extrase din haldele de pirite se consumă 0,7 tone tiosulfat de sodiu, între 0,2 şi 0,9 tone de var, 0,02 tone de NaOH, 0,5 tone de amoniu şi o cantitate mică de activatori. Se obţine astfel de 1,5- 2 ori mai mult aur şi argint decît prin tehnologiile pe bază de cianuri, dar la preţuri de 2,5 ori mai mici. Dacă adăugăm cîştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen, avem în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Pentru aceasta, mai este nevoie de o investiţie, de circa 100.000 de euro, care să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni.
Sursa:

sâmbătă, 17 martie 2012

Film despre dezastrul făcut de PDL în cârdășie cu UDMR şi UNPR în România

Sub precizările:
 "PROSTII CONDUC TARA, HOȚII FURA și INSTITUȚIILE STATULUI țin de sase."
şi
  "GOLANII și MÂRLANII României au ajuns mari conducători peste noapte în folosul grupurilor MAFIOTE, SECURISTE cu acceptul organelor statului care veghează și țin de șase la hoțiile acestora culegând firmiturile rămase de la gura cetățenilor.
Să trăiți bine !"

a fost postat pe YouTube un film care arată adevărata față a guvernanților actuali.
Ceea ce șochează, este că există o întreaga pleiadă de comentatori, cu siguranță ori plătiți de PDL şi UNPR ori la ordin din cadrele active ale armatei sau ale serviciilor secrete, care la comentariile de apreciere sau de completare a filmului, făcute de românii săraci şi obidiți, intervin ca nişte mojici, ca nişte brute de poliţie, pentru anihilarea nemulţumirii generale.
Este evident că pe internet există batalioane întregi ale actualei puteri, în scop de diversiune şi anihilare a nemulțumirii maselor populare. Ii recunoşti pentru ca indiferent sub ce nume sau mască se ascund - unii se declară ca făcând parte din  grupările antiregim Anonymus - mesajul lor seamănă la virgulă cu mesajele PDL şi UNPR: toți politicienii sunt corupți, toți fură, toţi mint, prin asta gaşca actuală de la putere diluându-se printre politicienii oneşti.
Unii comentatori sunt pur și simplu fanatici sau paranoici și au formulele lor de amuţire a celor ce-l contrazic. De pildă "paranormalul" Oreste care vine cu formula "spune-mi un politician care nu-i corupt!" Dacă-i dai exemplu, pe Constantinescu, Andronescu, Madalin Voicu, sau alţii, imediat îţi toarnă ce au scris despre ei anumite ziare ale vreunui partid adversar, fără ca acesta să fi avut măcar o singură dovadă concretă!

 DOVEZI CONCRETE găsiţi doar în secvenţele acestui film. Priviţi minciunile şi demagogia politicienilor care astăzi formează GAŞCA personală a lui Băsescu.



 Cine vrea să vadă comentariile "iubitorilor PDL" să vadă filmul pe YouTube.
Site-ul nostru nu admite comentarii tocmai din cauza acestor grupări de inconștienți care pentru câțiva lei fac jocul statului mafiot de astăzi.

joi, 8 martie 2012

Alex Ionescu - Vremea – o armă redutabilă



Vremea – o armă redutabilă

Cel ce va controla vremea, va controla lumea

de Alex Ionescu



În ultimii ani diferitele părţi ale globului au fost expuse din punct de vedere climatic la modificări drastice. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane au afectat major viaţa locuitorilor din zonele respective. Un grup de specialişti englezi care au realizat recent un "Atlas complet al lumii" vorbesc chiar de modificări ale conturului unor continente, vizibile din satelit. Explicaţiile meteorologilor sau ale diferiţilor reporteri prezenţi în zonele calamitate au însă mereu drept leit-motiv încălzirea globală a planetei! O explicaţie neutră, care face ca nimeni să nu poată fi considerat responsabil pentru aceste dezastre. Iată în continuare ce spun unii specialiştii – ale căror studii sunt mai puţin mediatizate, încercând să facă puţină lumină în acest domeniu atât de ceţos al vremii, cu tot ceea ce înseamnă ea.
În iunie 1988, dr. James Hansen de la Institutul Goddard de Studii Spaţiale din New York a informat Senatul American că a găsit o metodă pentru a calcula temperatura medie la suprafaţa pământului prin luarea în considerare a mii de date de la staţiile meteo de pe glob. Metoda implica o divizare a suprafeţei Terrei în pătrate de 5 grade latitudine pe 5 grade longitudine, calculând pentru fiecare pătrat temperatura medie pentru fiecare lună, din fiecare an. S-a descoperit astfel că pe ansamblu, pe parcursul a 140 de ani, creşterea globală a temperaturii a fost de doar 0,6 ̊C ± 0,2 ̊C. Temperatura medie nu a crescut continuu: pe perioade scurte de timp s-au putut observa fluctuaţii – scăderi sau creşteri cuprinse între 0,15 ̊ şi 0,5 ̊C. Prin realizarea de măsurători comparative în apropierea zonelor locuite şi în afara lor, s-a observat creşterea temperaturii globale doar în zonele locuite, dar nu cu valori care să genereze o psihoză colectivă.
Şi atunci de ce o creştere de doar 0,6 ̊C, care nu poate afecta sistemele biologice, a fost considerată totuşi îngrijorătoare? La acea vreme autorităţile au vorbit în mass media despre studiile dr. Hansen ca despre un indicator al unui viitor dezastru, însă au omis să precizeze care este valoarea creşterii globale a temperaturii. S-au făcut şi în continuare măsurători ale temperaturii atmosferice cu ajutorul baloanelor meteo şi acestea au arătat că pe ansamblu, nu există nici o modificare a temperaturii între anii 1956 şi 2000. Compararea măsurătorilor realizate de sateliţi, baloanele meteo şi la suprafaţa terestră, au arătat doar foarte mici diferenţe între diferitele sisteme. Toate măsurătorile indică aceleaşi modificări atmosferice şi temperaturi asemănătoare. Şi atunci de ce se vorbeşte despre încălzirea globală a planetei? Ce rost are acest refren obsedant care ni se repetă de câţiva ani prin intermediul presei, televiziunii şi radioului? Are el rolul de a deturna atenţia de la adevăratele cauze ale catastrofelor climatice care au început să se petreacă tot mai des? Ce ştiau cei care anticipau o încălzire a climei în 1988 - pe baza unor studii care dovedeau contrariul?

Producerea de inundaţii masive cu ajutorul unor arme climatice

Ideea modificării la voinţă a vremii este veche. De mii de ani înţelepţii vechilor civilizaţii cunoşteau această artă spirituală şi mai ales cum să realizeze aceasta fără a perturba echilibrul general al planetei. Ei cunoşteau faptul că o modificare a unei părţi duce la modificarea întregului. Nu la fel procedează astăzi cei care, prin intermediul producerii unor vibraţii de joasă frecvenţă în atmosferă au creat adevărate arme climatice. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat în prezent două modalităţi de manipulare a climei: HAARP şi GWEN.
HAARP. Acest acronim provine de la High-frequency Active Aurol Research Project – Proiectul de cercetare a Aurorei activată cu frecvenţe înalte. HAARP este “un secret păstrat la fel de bine ca şi cel al Proiectului Manhattan, care ne-a adus bomba atomică”, după cum afirmau în revista Nexus dr. Nick Begich şi Jeanne Manning atunci când au scris articolul “Îngerii nu se joacă cu HAARP”. Acest proiect, afirmă dr. Rosalie Bertell, preşedinta Institutului Internaţional de Interes în domeniul Sănătăţii Publice (IICPH), va fi prezentat publicului ca fiind un scut spaţial faţă de diferite arme sau, pentru cei mai creduli, ca fiind un aparat care repară stratul de ozon.
În realitate, tehnologia HAARP constă dintr-un ansamblu de turnuri care iradiază atmosfera cu cantităţi enorme de unde radio de frecvenţă joasă (EFJ). Turnurile HAARP arată ca nişte antene normale, dar sunt specializate în emisia de unde radio. Acest tip de turnuri sunt localizate în mai multe părţi ale globului. America a construit cea mai mare arie de turnuri HAARP în Gakona, Alaska, pe o suprafaţă de 40 de acri. Turnurile HAARP de pe teritoriul SUA sunt acţionate de Directoratul vehiculelor spaţiale ale Laboratorului de cercetare al forţelor aeriene americane (Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate).
HAARP are capacitatea de a plasa cantităţi enorme de unde de joasă frecvenţă (EFJ) în atmosfera terestră, deasupra unor zone strategice şi de a menţine constantă energia, în cazul în care ar exista variaţii, într-o manieră mai precisă şi mult mai bine controlată decât un detonator nuclear. Dr. Nicholas Benich, om de ştiinţă implicat activ în campania anti-HAARP, arată că această tehnologie produce un fascicul foarte puternic de unde radio care încălzeşte şi astfel ridică zone întregi din ionosferă (stratul încărcat electric care se află deasupra atmosferei); apoi undele electromagnetice se întorc spre pământ şi pătrund peste tot, atât în structurile vii cât şi în cele neanimate. Astfel, pe lângă alterarea climei şi crearea de furtuni, HAARP modifică modul în care mintea umană operează şi chiar scade rezistenţa biologică la boli.
HAARP diferă de alte sisteme de încălzire a ionosferei, care aruncă difuz în atmosferă unde de joasă frecvenţă, prin focalizarea semnalului de la majoritatea, dacă nu de la toate turnurile de pe cei 40 de acri, într-un singur fascicul. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că armata poate crea, datorită acestui instrument, o gaură uriaşă în atmosfera superioară, distrugând astfel protecţia planetei faţă de radiaţiile solare. Dr. Bertell spune despre HAARP că este "un reşou uriaş care poate determina ruperi majore ale ionosferei, creând nu numai găuri, dar şi incizii lungi în stratul protector de deasupra Pământului".
Tehnica HAARP este în întregime funcţională din 1993. Cam câtă energie de frecvenţă joasă aruncă HAARP în atmosferă? În Alaska, aceste turnuri sunt construite să radieze 1,7 gigawat în ionosferă. HAARP poate afecta astfel şi câmpul electro-magnetic al pământului. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere în masă, după cum afirmă Michel Chossudovsky, profesor de Ştiinţe Economice la Universitatea Ottawa. El reprezintă un instrument de cucerire, capabil să destabilizeze selectiv agricultura şi sistemele ecologice pe regiuni întinse.

GWEN. Acest acronim provine de la Ground Wave Emergency Network (Reţeaua de urgenţă a undelor terestre). Acestea sunt turnuri enorme care au fiecare câte 100 de cabluri de cupru înfipte în formă de evantai sub baza turnului. Departamentul de apărare a construit aceste turnuri sub motivul că vor fi utile în comunicaţii în timpul sau după o catastrofă nucleară. Această poveste cu comunicaţiile nu va sta în picioare în momentul în care vom înţelege că suflul nuclear distruge orice echipament de telecomunicaţie, făcând imposibilă transmisia radio pentru mai multe ore. Tehnologia EFJ poate crea cutremure şi erupţii vulcanice. Turnurile GWEN sunt localizate în California chiar de-a lungul faliei tectonice şi în zonele vulcanice din nord-vestul Pacificului. Vedem deci cum ceea ce nu poate realiza HAARP prin intermediul atmosferei, GWEN realizează prin intermediul solului. GWEN conlucrează deci din plin cu HAARP.

Marea Inundaţie din Midwest (1993) a fost creată utilizând arme climatice

Reginald E. Newell de la M.I.T - Massachusets Institute of Technology scria în “Geophysical Research Letters Journal” că în atmosfera joasă plutesc uriaşe râuri de apă. Aceste “râuri” nu sunt apă condensată, ci vapori care curg efectiv. Cu alte cuvinte, omul nu le poate vedea şi nici nu realizează când le traversează cu avionul. Dar aceste râuri de vapori sunt enorme. Ele au dimensiunea a 600-700 de km lăţime şi până la 7500 de km lungime. Aceste "râuri" sunt situate la 3 km deasupra pământului, şi au un debit de aproximativ 165 milioane de litri de apă pe secundă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că există 5 râuri atmosferice în emisfera nordică şi 5 în emisfera sudică.
Acum, ştiind că există aceste "râuri" în atmosferă, cum e cel mai uşor de creat o inundaţie? Cel mai simplu ar fi să se pună un dig în calea unui astfel de râu şi apa respectivă să fie redirecţionată spre pământ. S-a observat că energia de frecvenţă joasă (EFJ) creează un dig electronic în atmosferă. Aceste diguri electronice pot bloca râurile de vapori, determinând căderea unor cantităţi uriaşe de apă pe pământ.
Un astfel de dig atmosferic artificial a fost creat în 1993 prin acţiunea combinată a turnurilor HAARP din Alaska şi GWEN din Midwest. Oamenii de ştiinţă au lăsat deschisă emisia EFJ timp de 40 de zile şi 40 de nopţi. Rezultatul? A plouat pe tot acest interval. Turnurile GWEN sunt plasate exact pe linia nord-sud, la nord de râurile Missouri şi Mississippi. Bineînţeles că aceste două râuri au fost incriminate pentru producerea inundaţiilor. Pe lângă morţi, răniţi şi distrugerea de locuinţe, această furtună a produs pierderi agricole în valoare de 12-15 miliarde USD.
Care a fost starea vremii în Europa în vara aceasta? În centrul şi vestul Europei erau inundaţii masive, iar în România pârjol. Frontul de instabilitate atmosferică din Europa, despre care ştim că în general înaintează zilnic de la vest către est, se înţepenise parcă undeva deasupra Austriei. Timp de o lună a stat acolo ca şi cum ceva îl ţinea pe loc. Acel ceva a fost exact un astfel de dig atmosferic de netrecut, care a făcut ca apele să rămână în centrul şi vestul Europei, iar seceta la răsărit.

 

Cu ce scop se creează astfel de calamităţi?

Nu mult după inundaţia din Midwest, din 1993, au apărut tot felul de ştiri despre lipsa de discernământ sau de inspiraţie a celor care şi-au construit sau reconstruit case, în zone predispuse la inundaţii. Aceste ştiri sfătuiau oamenii să nu mai construiască case în astfel de zone. Un plan ingenios pentru a muta populaţia în zonele dorite.
HAARP, după cum afirmă Michel Chossudovsky, face parte din arsenalul de arme al Noii Ordini Mondiale, din cadrul Iniţiativei de Apărare Strategică. Prin comandă militară, economii naţionale întregi pot fi destabilizate prin manipulare climatică. Iar acestea pot fi făcute fără ca victimele să ştie, cu costuri minime şi fără implicarea personalului militar.
În 1977, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie privind utilizarea ostilă a tehnicilor de modificare a condiţiilor de mediu. Convenţia care a rezultat – Convention on the Prohibition of Military and Any Other Hostile Use of Environmental Modification Technique (ENMOD), a impus semnatarilor, printre care şi USA, să se abţină de la utilizarea oricărei tehnici de modificare a vremii, care ar putea duce la efecte severe, pe termen lung sau pe arii foarte întinse care să afecteze economia şi societatea. Douăzeci şi trei de ani mai târziu, în noiembrie 2000, la Haga, a avut loc Conferinţa despre modificarea climei. Nici delegaţiile oficiale, nici grupurile de acţiune în ceea ce priveşte mediul înconjurător care au participat la această conferinţă, nu au ridicat deloc problema războiului climatic sau a tehnicilor de modificare a climei (ENMOD). La modul oficial, peste acest subiect s-a aşternut o tăcere suspectă. Totuşi numeroşi oameni de ştiinţă au continuat să tragă semnale de alarmă.
Dr. Rosalie Bertell scria în 2000 într-un articol publicat de London Times că “oamenii de ştiinţă din serviciul armatei SUA lucrează la sisteme de modificare a vremii, ca potenţială armă. Aceste metode includ creşterea furtunilor şi deturnarea râurilor de vapori din atmosfera terestră pentru a produce secete sau inundaţii ţintite”.
Marc Filterman, fost ofiţer în armata franceză, amintea despre diferite tipuri de arme neconvenţionale care utilizau frecvenţe radio. În conformitate cu un raport din 1999 publicat în Intelligence Newsletter, el se referea direct la războiul climatic, indicând faptul că atât SUA cât şi Rusia aveau deja din 1980 tehnicile necesare pentru dezlănţuirea unor modificări climatice instantanee. Până la urmă şi Napoleon a fost învins în 1812, tot datorită condiţiilor climatice.

După http://www.scribd.com/doc/51707252/Vremea-O-arma-redutabila

Articol propus de Nelu Băbău - Constanţa