Despre „Declaraţia de la Budapesta“
Zilele acestea a fost postat articolul „Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie 1989“, pe site-ul d-lui Ion Coja. Materialul este preluat, fără indicarea
expresă a sursei, din revista ART-EMIS, dar, e-adevărat, este indicată prin hyperlink-ul din titlul interior „ Declaraţia de la Budapesta, un act
de trădare naţională. Remember“, care-l redă pe cel din ART-EMIS – dar fără
fotografiile trădătorilor postate acolo.
Referiri la „Declaraţia de la Budapesta“ s-au mai făcut,
aşadar nu este nouă menţionarea ei în articolul d-lui general brg. (r.) Aurel
Rogojan. Acest articol al d-lui general brg. (r.) Aurel Rogojan a fost
publicat, prima dată, sub titlul „Declaraţia de la Budapesta, trecută sub tăcere de
CIE şi MAE“, de către ziarul Jurnalul Naţional, în 20 Aug 2009,
accesibil aici: http://m.jurnalul.ro/vechiul-site/editorial/special/declaratia-de-la-budapesta-trecuta-sub-tacere-de-cie-si-mae-518335.html. De aici a fost preluat, acum,
de revista ART-EMIS, care i-a adăugat comentariile contra „Declaraţiei de la
Budapesta“ ale unor români din diaspora, precum Ion Raţiu, Ion Varlam şi alţii;
aceste adăugiri au fost preluate de ART-EMIS de pe site-urile „Civic Media şi Altermedia“, dar indicate ca aici, prin
simpla enunţare, nu prin hyperlink-uri,
care să-l ducă pe cititor la materialele în cauză – situaţie în care ar fi
văzut că materialul de pe Altermedia era tot al meu. De aici a fost preluat,
apoi, pe site-ul d-lui Coja. Inedită
este, totuşi, acea „Nota redacţiei” (nu reiese care redacţie, dar este de
presupus că aceea care l-a postat pe site-ul
d-lui Coja, fiindcă în revista ART-EMIS nu există.
General sovietic aprinzând tigara Regelui Mihai |
Dar, pe cît de inedită, este pe atît de ridicolă. Pentru
că printre cei care au semnat-o ulterior, respectiv, fostul rege Mihai I,
Vladimir Tismăneanu, Neagu Djuvara, Eugen Ionesco, Paul Goma, Virgil Ierunca,
Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici... ) se află şi fostul rege Mihai I care ar
trebui condamnat, cu prioritate, pentru trădare de ţară alături de ceilalţi. Să
sperăm că poporul român se va trezi cît mai repede din adormire şi îi va
executa pe toţi aşa cum se cuvine.
De altfel, într-un articol (sau carte), d-l Coja
remarcase că, autorii loviturii de stat din decembrie 1989 s-au grăbit să
elimine pedeapsa cu moartea din Codul penal tocmai pentru a se asigura că nu
vor fi şi ei condamnaţi şi executaţi, pe merit, pentru ceea ce aveau de gînd să
facă: jefuirea Patrimoniul Naţional şi transformarea României în neocolonie a
ţărilor occidentale.
În ceea ce mă priveşte, cu un an înaintea d-lui general
Aurel Rogojan am făcut referiri la „Declaraţia de la Budapesta“, menţionîndu-l
în mod expres pe fostul rege Mihai I, precum şi pe ticăloşii ceilalţi, ca Dinu
Zamfirescu – care are, acum, neruşinarea să apară la televizor în propagandă pro-monarhică,
chemat fiind de Antena 3 şi posturile de televiziune asociate, ca să-i ceară
părerea lui de trădător. (Am aflat că un ONG a dat în judecată postul TVR1
pentru că face propagandă promonarhică. Să vedem dacă Ju$tiţia română, căreia
îi ia apărarea d-l Barosso, îi va da cîştig de cauză respectivei organizaţii!).
Articolele mele respective sunt, în ordine cronologică,
acestea:
1. TRANSILVANIA –
PRETEXTUL DESTRAMARII ROMANIEI (3), 25/7/2008 2:00 am, pe http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-pretextul-destramarii-romaniei-3_8767.html .
2. Transilvania in plasa ocultei
internationale (1), 26/7/2008
12:10 am, pe
3. Impostura
catolicilor orientali (7), September 5th, 2008, pe
http://ro.altermedia.info/minoritati/impostura-catolicilor-orientali-7_9059.html#more-9059. Aici am publicat „Declaraţia
de la Budapesta“, împreună cu textele care o contestau – toate acestea fiind
preluate din cartea regretatului Mihai Ungheanu, UN RĂZBOI CIVIL REGIZAT? (Redefinirea
revoluţiei), Editura Romcartexim, Bucureşti, 1997,
pag. 419-429.
4. Turpitudinea
ex-regelui Mihai, April 22nd, 2012, pe
http://ro.altermedia.info/politica/turpitudinea-ex-regelui-mihai_23610.html
Fără îndoială, unii dintre românii din diasporă, ca Paul
Goma şi Eugen Ionescu, au fost păcăliţi, dar aceştia sunt singurii români care
trebuie scuzaţi şi iertaţi că s-au lăsat păcăliţi – deşi un dram de
circumspecţie trebuiau să dovedească atunci cînd au văzut că e vorba de un
document emis la Budapesta şi, evident, de Ungaria. Ba, ţinînd cont de
atitudinea inadmisibilă faţă de România a fiicei lui Eugen Ionescu, acesta ar
trebui şi el menţinut pe listă, aşa că scos din grupul trădătorilor – cu
menţiunea că este scuzat fiindcă a fost manipulat – mai rămîne Paul Goma.
Fiind în Occident, au cunoscut propaganda antiromânească
dusă permanent de Ungaria, spre deosebire de noi, din ţară, care nu cunoşteam
informaţiile de acolo, din cauza interdicţiei difuzării lor pe plan intern.
Chiar din articolul d-lui general Aurel Rogojan de vede că nici Ambasadele
României nu au fost corecte şi nu au difuzat informaţia în cauză! Ca atare,
este inadmisibil să spui că «este o
exagerare impardonabilă să spui că prin acel text „un grup de români a
recunoscut că Transilvania nu este pământ românesc”!». NU, nu este nici o
exagerare: este realitatea. Iar citarea unui dicton latin nu te scuză şi, cu
atît mai puţin, nu făţuieşte realitatea: „Est
modus in rebus, domnilor!“ Ce să spun: care este „limita“, „măsura“ aici?
Aceea stabilită de Guvernul Ponta 2 prin asumarea răspunderii pentru ultima
formă de restituire a averilor grofilor? De peste zece ani am alertat că
aplicarea criminală a principiului restitutio
in integrum înseamnă anularea procesului optanţilor unguri, cîştigat cu
brio de către Nicolae Titulescu, înseamnă anularea reformelor agrare făcute de
Alexandru Ioan Cuza şi de către regele Ferdinand, înseamnă „Reinstituirea
horthysmului“, al cărui ultim episod îl puteţi citi aici: http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod_8638.html#more-8638.
Dacă Guvernul Ponta 2 ar fi făcut numai lucruri bune, ar
fi suficientă această lege a restituirii pentru a fi cu toţii, la grămadă,
împuşcaţi în proxima şi iminenta revoluţie autentică a românilor! Pentru
detalii, citiţi, îndeosebi comentariul meu din final, aici: http://ro.altermedia.info/politica/crima-de-inalta-tradare_24947.html.
Chiar dacă suntem în Sfintele Zile ale Paştelui, nu
trebuie să uităm de pericolele care ne pîndesc, mai ales că, iată, satanicul
stat Israel a început sîmbătă, 4 mai, bombardarea Siriei. Dar, cum spunea Sfântul
Ioan Gură de Aur „Cine
poartă război cu diavolul ţine pacea cu Dumnezeu!“ Or, toate
guvernele postdecembriste au fost instrumente slugarnice ale civilizaţiei
sataniste care ne-a invadat, favorizîndu-i, îndeosebi pe jüden-ii (citeşte: jidanii) care ne-au invadat. De aceea nu
trebuie să ne mai lăsăm prostiţi de lozinca demagogică a guvernanţilor că „este
nevoie de linişte în ţară“. E vorba doar de liniştea necesară lor, ca să ne
fure în continuare şi să „restituie“ unor criminali averea agonisită de popor între 1945-1990,
aşa cum i s-a restituit lui Mihai de Hopînţol o avere de circa trei miliarde de
euro, deşi nu mai are drept nici la doi metri pătraţi de pămînt! Semnarea
„Declaraţiei de la Budapesta“ este unul dintre motivele pentru care trebuie
condamnaţi şi executaţi semnatarii-trădători!
5 mai 2013, Învierea
Domnului
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu
Post Scriptum. Pentru a nu-i speria pe
cititori cu un text prea lung, am recurs la această formă expeditivă de
expunere a referirilor la infamanta „Declaraţie de la Budapesta“, incluzînd în
articol cîteva hyperlink-uri.
Înţelegerea problemei implică citirea obligatorie şi a acestora, care
constituie o bibliografie minimală a textului atît pentru a clarifica problema,
cît şi pentru a-i descuraja pe eventualii procesomani.
Pentru o opinie contrară, care, deci, laudă şi valoarea „Declaraţiei
de la Budapesta“ şi semnătura ex-regelui Mihai I (care, de fapt, nu a semnat-o,
la propriu, ci a dat din cap că, „DA“, e de acord cu cele conţinute acolo!),
puteţi citi, de exemplu, aici: http://mariusmioc.wordpress.com/2012/01/03/declaratia-de-la-budapesta-din-1989-si-aberatiile-care-se-spun-in-legatura-cu-ea/.
Totodată, apelez la înţelegerea redacţiei să posteze şi ilustraţiile
cu poza în care un general sovietic îi aprinde ţigara „mareşalului Mihai I al
României” şi cu decoraţia „Pobeda“
(Victoria), împănată cu diamante, pe care i-a acordat-o Stalin regelui Mihai I
drept recompensă că i-a înlesnit să ia în prizonierat circa 170.000 de militari
români, dintre care s-au mai întors cîteva mii.
Nota
red. AST - Asociaţia Semănătorul Tismana: Respectăm doleanţele
autorului în lumina faptului – precizat în profilul „Sămănătorul - Bloguri pe
teme de interes” - că blogul http://cleptocratia.blogspot.com/ „este destinat
articolelor sau propunerilor de postări cu temă politică ale autorilor” publicațiilor
"Semănătorul Tismana". Respectând dreptul membrilor la opinie
politică, precizăm totuşi - tot în profilul amintit – că „responsabilitatea ideilor din articolele
publicate APARTINE AUTORILOR!” Pe de altă
parte, dacă se consideră că se afectează imaginea de ansamblu a publicaţiilor „Semănătorul”, a istoriei Tismanei în general, redacţia îşi permite ca anumite paragrafe
– ale unor articole importante în ideea lor de ansamblu – să fie adăugite/modificate
faţă de originalul autorului, cum e cazul articolului de faţă.
În scrierea istoriei
Tismanei, regele Mihai I, însoţit mereu la Tismana de istoricul Ion Conea şi
prof. C. Popescu - Tismana, a avut un
rol covârşitor prin săpăturile arheologice - cărora le-a aprobat personal
fonduri - din Steiul Coziei şi muntele Tihomir din satul Sohodol. Regele Mihai I
a intrat în mentalul locuitorilor Tismanei, ca un iubitor al tradiţiilor şi cutumelor
locale - jucând în horă cu fetele satului ce-şi amintesc cu emoţie de acele
vremuri sau pescuind cu localnicii păstrăv la râul Orlea - lumea îşi aminteşte de
felinarele cu gaz instalate prin grija regelui Mihai pe Valea Tismanei pentru a
se permite deplasările la vecerniile de la mănăstire.
Vom scrie detaliat despre
toate acestea în volumul II al „Monografiei oraşului Tismana” atenţionând
autorii că pentru orice epitete nefericite referitoare la regele Mihai I, cum
ar fi „Trădătorul, Uzurpatul, Uzurpatorul, nemernicul”, zeflemea ca „ex-rege”, „majestatea
sa” sau altele asemenea, articolele nu vor fi acceptate pe blogurile noastre
sau în cel mai bun caz, vor fi modificate.