Nu se întrevede, de aici, o complicitate, o veritabilă conspiraţie a U.D.M.R. de a acapara pârghiile din domeniul Sănătăţii, care este un subsistem strategic al Statului Român? Iar consecinţele politicii U.D.M.R. de subminare a Statului Român se văd.
Realmente, măsura desfiinţării spitalelor „neperformante“ a fost cea mai grea lovitură, adevărată lovitură mortală, la propriu, dată locuitorilor unor zone (numai cu români majoritari) mai îndepărtate de marile oraşe, unde se află o asistenţă medicală de calitate. Mass media au semnalat numeroase cazuri de „urgenţe“ care au murit la poarta fostelor spitale, devenite acum fie aproape muzee, cum este spitalul din Sadu, judeţul Gorj (unde primăria plăteşte încălzirea, numai să nu se defecteze aparatura ultramodernă), fie nişte clădiri lăsate de izbeliște pentru a se degrada – în ideea unei privatizări preferenţiale, pe bani puţini, în favoarea clientelei politice aflate la Putere – cum s-a procedat sistematic, în aceşti 22 de ani. Ministerul Sănătăţii a oferit unele dintre aceste spitale dezafectate prin ţară şi primăriilor, pentru ca acolo să funcţioneze azile de bătrâni. Păi, nu înţelegem raţiunea. Personalul pentru îngrijirea bătrânilor este plătit tot de primării, mai rar de privatizați. Unul dintre exemplele de desfiinţare inexplicabilă este spitalul din Urziceni – dotat cu instalaţii moderne şi cu cadre medicale suficiente şi competente. I s-o fi pus, oare, eticheta de ineficient, „neperformant“? Dar, în Sănătate, Învăţământ, Ştiinţă etc., eficienţa nu se măsoară ca în producţia industrială, în numărul de şuruburi sau piuliţe făcute pe oră, Apoi, de ce nu a rămas spitalul din Budeşti, judeţul Călăraşi, de pildă, funcţional, acolo în mijlocul câmpiei, când se ştie ce greu se ajunge cu un bolnav la Bucureşti, Călăraşi sau Slobozia pe zăpezile troienite, cu nămeţi de 4-5 metri înălțime. A calculat cineva costul pentru deplasarea SMURD-ului sau a elicopterelor, pentru o gravidă care naşte la termen fără complicaţii? De ce să transporţi gravida cu ambulanţa cu şenile a Armatei, când aceasta ar putea naşte, bine mersi, în casa de naşteri sau la spitalul din comună, chiar dacă zăpada este cât casa? De ce nu sunt farmacii la sate, cu rezerve de medicamente pentru anotimpul rece, când se ştie foarte bine că, în zona de sud a României sau în zonele de munte din județele Buzău şi Vrancea, viscolele sunt ceva obişnuit în iernile normale? Chiar şi la această dată, 24 februarie, după mai bine de trei săptămâni de la viscole, mai sunt sute de oameni sub zăpezi, condamnaţi la moarte de nepăsarea autorităților. Cadre medicale la sate şi chiar în micile oraşe sunt atât de rare, încât s-a ajuns ca urgențele să aibă nevoie mai degrabă de preot şi de rugăciuni adresate lui Dumnezeu, decât de asistenţă medicală rapidă şi eficientă. Asistentele medicale sunt plecate din ţară după o retribuţie mai bună, deoarece noi românii nu suntem în stare să ne plătim medicii şi personalul medical. Chiar aşa am ajuns? Nu-i băbuţă sau moş să nu plătească acum pentru asistenţă socială şi medicală 5 la sută din pensie, nu mai vorbim de ceea ce li s-a reţinut cât erau în activitate. Ce se face cu aceşti bani?
Ca şi cum „reforma“ în Sănătate nu ar fi „completă“ în halul acesta în care se face, bolnavii nu găsesc la Bucureşti şi în marile oraşe din ţară medicamente de importanţă vitală, chiar banalul medicament EUTYROX, fără de care bolnavii suferinzi cu tiroida, de pildă, nu ar putea supravieţui. La emisiunea lui Mihai Gâdea din seara zilei de 23 februarie 2012 se zicea ca sunt peste 400.000, dar o telespectatoare din Alba Iulia – Danciu parcă se numea, bolnavă de cancer la tiroidă – vorbea de 200.000 de bolnavi de tiroidă numai în judeţul Alba. E de presupus că femeia are dreptate şi este clar că Ministerul Sănătăţii măsluieşte ponderea adevărată a acestor bolnavi. Motivul este faptul că boala este provocată de factori toxici din mediu, alimentaţie şi radiaţii.
Dacă te programezi la un consult la Institutul C. I. Parhon îţi vine rândul peste 7-8 luni; este ceva de groază. Ş lipseşte din farmacii tocmai medicamentul de bază al acestei boli, EURYROX-ul, plus încă un înlocuitor; dar nici unul nu se găseşte. Dacă nu iei zilnic pastila, în câteva luni mori dacă ai fost operat de cancer, iar la o boală de tiroidă, obişnuită dar netratată, există riscul apariţiei unor boli grave de inimă şi alte complicaţii.
La farmacii, bolnavilor li se spune că „nu se mai importă“. Cum adică? Cum nu se mai importă? Aducem toate minunile, produse alimentare de pe toate continentele, dar nu aducem un medicament atât de necesar pentru sute de mii de bolnavi? Cu atât mai mult, cu cât afecţiunile tiroidei se află în prezent, într-un procentaj exploziv, fiind cauzate de factorii de poluare şi de radiații, elemente care ne-au bombardat la greu în ultimii ani, fără ca noi cetăţenii României să ne putem apăra în vreun fel. Dacă morţii zăpezilor au fost în număr de 80 până acum, pe ceilalţi, cu miile, decedaţi din cauza batjocurii la care suntem supuşi de acest sistem medical, prost administrat de către miniştrii U.D.M.R.-işti, cine-i mai numără?
Cât despre munca de prevenire a îmbolnăvirilor, ce să mai vorbim. Cine să mai facă educaţie sanitară? Deşi pentru marile programe de sănătate se mai face câte ceva, aceşti bolnavi sunt lăsaţi, apoi, de izbelişte, fără a fi monitorizaţi cum trebuie şi fără asistenţă de specialitate, din lipsă de medici şi chiar de medicamente.
Crucea Roşie Română este anemică şi apare doar la calamități şi se ocupă mai mult de ajutoare. Mâncăm pâine cu tot felul de chimicale, cumpărăm carne de cal sau de nutrie, dacă nu suntem vigilenți, unt amestecat cu margarină, ouă stresate, roşii injectate cu substanțe dubioase şi multe altele.
Şi dacă tot mâncăm tot felul de otrăvuri, de ce n-am avea şi un aer poluat cu miresme de cianură coborând peste ţară, de la Roşia Montană, din munţii sfinţi ai Daciei. Aprobarea pentru acest atentat la sănătatea românilor a venit tot de la un ministru U.D.M.R.-ist, ţinut în braţe de un guvern pe care românii încă nu s-au hotărât să-l alunge.
Am consemnat aici o imagine palidă a unei realităţi triste şi dure, care explică de ce 52 la sută dintre români sunt bătuţi de gândul de a pleca din ţară. Şi, totuşi, nu aceasta este soluţia. Această idee nefastă îi frământă poate pe miniştrii U.D.M.R.-işti, care nu mai pot trăi în această ţară alături de noi, românii, din cauză că „n-au autonomie“.Ce pretenţie putem avea de la ei, când aceştia au jurat credinţă României, pe CONSTITUŢIA pe care ei n-au recunoscut-o niciodată?!
Aşadar, unde duce toleranţa excesivă şi neîntemeiată? În primul rând, la prostie, apoi, iată, la genocidul românilor! Din cauza acestei toleranţe prost înţeleasă şi aplicată, „România a ajuns o casă de toleranţă“! De aceea, această toleranţă a devenit intolerabilă, fiindcă este sinonimă cu incapacitatea de a ne apăra!
24 februarie 2012
Titiana Silivaș
