Se afișează postările cu eticheta Budapesta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Budapesta. Afișați toate postările

marți, 24 decembrie 2013

Reinscripţionarea cuvântului BUDAPESTA pe Arcul de Triumf!



Reinscripţionarea cuvântului BUDAPESTA pe Arcul de Triumf!

Domnilor Victor Roncea, Mihai Tociu şi Mihai Rapcea,
Vă felicit pentru această realizare festivă, de a reinscripţiona prin imprimare cu vopsea cuvîntul BUDAPESTA pe Arcul de Triumf (cf. aici http://roncea.ro/2013/12/23/fotovideo-budapesta-inapoi-pe-arcul-de-triumf-operatiunea-de-craciun-romanii-si-au-dat-ratia-de-adevar-exclusiv-roncea-ro-ziaristi-online/). Regret că nu m-aţi chemat şi pe mine la eveniment, aşa cum convenisem cu d-l avocat Mihai Rapcea. Între timp, AlterMedia şi-a schimbat interfaţa şi hyperlink-urile prin care aţi indicat titlurile articolelor mele nu mai sunt accesibile. Îi rog pe cititorii patrioţi să le folosească pe acestea, actualizate de AlterMedia:
1. „Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R.“, publicat în 4 septembrie 2011 pe AlterMedia, aici http://ro.altermedia.info/romania/2011/09/04/dictatul-de-la-viena-redictat-de-ungaria-via-u-d-m-r/; pentru a face dreptate istoriei şi a-mi arăta recunoştinţa faţă de ceilalţi editori curajoşi, trebuie să arăt că articolul a mai fost publicat, la rugămintea mea sau din proprie iniţiativă, şi aici:

A fost semnalat, printre multe alte site-uri, reviste on line, boguri etc. inclusiv aici:


3. „Plagierea studiilor despre profanarea inscripţiei BUDAPESTA“, publicat în 8 octombrie 2012, pe AlterMedia, aici:  http://www.altermedia.info/romania/2012/10/08/plagierea-studiilor-despre-profanarea-inscriptiei-budapesta/, republicat şi aici:

Cer iertare celor care au mai publicat aceste studii ale mele, dar pe care nu i-am menţionat aici.
Preluarea acestor articole a contribuit, desigur, la alertarea opiniei publice, şi sunt sigur că ticăloşii care au comis acoperirea cu ciment a inscripţiei BUDAPESTA şi care au muşamalizat acest atentat la securitatea naţională, la imaginea Armatei Române şi a României, în genere, nu vor avea curajul să şteargă reinscripţionarea pe care aţi făcut-o ieri cu deplin succes.
Dimpotrivă, vor căpăta, sper, imboldul să se grăbească să refacă inscripţia autentică şi nu să se mai fofileze, cum au făcut generalul (r.) Mihail E. Ionescu, un anume Cherecheş de la Ministerul Culturii şi primarul Sorin Oprescu în răspunsurile către mine, iar acesta din urmă şi către d-l Dan Tănasă, aşa cum am anticipat aici, în comentariul la materialul d-lui Dan Tănasă: http://www.dantanasa.ro/2013/07/25/exclusiv-budapesta-va-fi-reamplasata-pe-arcul-de-triumf-din-bucuresti-document/.
Se pare că aceasta este soluţia contra acţiunilor antiromâneşti ale guvernanţilor: SĂ NE FACEM SINGURI DREPTATE! Oricum, generalul-panglicar (r.) Mihail E. Ionescu trebuie dat afară din M.Ap.N. căci mănîncă banii noştri degeaba! Deoarece, iată, ceea ce trebuia să facă el au făcut aceşti trei români patrioţi!
Toţi camarazii noştri rezervişti se vor bucura să afle despre acest eveniment. Sunt sigur că nici un post de televiziune nu va relata evenimentul de ieri.
Sărbători Fericite! La Mulţi Ani!

24 decembrie 2013, Ajunul Crăciunului
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

marți, 9 octombrie 2012

La Arcul de Triumf : inscripţia "Budapesta", "-Uite-o, nu-i !"

 NOTA REDACŢIEI "SEMĂNĂTORUL TISMANA":

Iată că au trecut nouă luni de când "Semănătorul - Editura online" fu "însărcinată" cu distribuirea pe Internet a semnalului de alarmă dat de d-l col (r) Vasile Zărnescu:
La fel de "însărcinată" ca editura, fu "Revista Sămănătorul" care lansă şi ea "Impietatea de la Arcul de Triumf" în editorialul din numărul 1 din acest an:
Rămaseră însărcinate "Editura Semănătorul" şi "Revista Semănătorul" din ianuarie şi până acum! Şi fătă mândria noastră de presă - vacă ce-o mulg toţi "factorii de decizie" - taman zilele astea de octombrie. La soroc!
Unii cu presupusu', alţii cu plagiatu', uite că veni la corastă (Banat=Primu lapte la femeĭ și la vite) şi Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic din București pentru "explicăţii". 
De ce nu ia taurul de coarne, adică să dreagă impietatea aia, nu ştim! În cel mai neaoș stil dâmboviţean - care ne urlă în urechi seară de seară prin televiziuni - AMPT, vine să mai adauge un articol la hărmălaia ce s-a declanşat. 
Il inserăm mai jos spunând: "La un aşa titlu pompos, ca instituţie, aţi putea aduce dovezi că aveţi dreptate să afirmaţi ceea ce noi ştiam: "ştergerea" (sic!) în 1953 a literelor în basorelief, BUDAPESTA. 
Iar dacă "s-a şters" inscripţia sau s-a "buceardat" (Sic! A bucearda=A prelucra cu buciarda piatra de construcție), noi n-aşteptam o confirmare, nu dorim înc-un articol, ci REPARAŢII!"
 Da! Cerem reparare imediată! Nu istoricii comunişti decid dacă Armata Română în iulie-august-1919, când curăţa Budapesta de bolşevism, a avut succese acolo sau nu. Fotogaleria pe care o sugerează pentru cititori revista Sămănătorul - anul II. nr. 1 - ianuarie 2012,
http://www.george-damian.ro/galerie-foto-armata-romana-in-drum-spre-budapesta-iulie-august-1919-846.html
este mai grăitoare decât 1000 de cuvinte, aşa cum spune autorul: "O imagine face cât o mie de cuvinte. Am adunat aici 39 de imagini din timpul campaniei din vara anului 1919, când Armata Română a eliberat Ungaria de sub regimul bolşevic al lui Bela Kun."
Nu istoricii comunişti cu pistolul sovietic la tâmplă decid dacă eliberarea Ungariei a fost făcută "într-o batalie care excedea ca timp cadrul desfasurarii Primului Razboi Mondial". "Bătălia", aşa cum ne spun şi acum neo-politrucii în articolul de mai jos chiar cu gura lor, a avut loc în anul 1919! Deci, "cucerirea Budapestei de trupele Armatei Române", a avut loc înainte de a se încheia Tratatul de la Trianon! 
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial, şi a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.
El a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate, vezi
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Trianon

Ce mai aşteaptă AMPT? Să se aşeze Istoricii la masa adevărului şi să decidă? Să decidă ce: că anul 1920 vine în urma anului 1919?


Chiar în primul eseu al d-lui col (r) Vasile Zărnescu, acesta a făcut apelul: "Analiza contrastului evident dintre panourile cu inscripţia CERNA şi, respectiv, cel acoperit BUDAPESTA, se poate face şi pe alte filme ale defilării postate pe Internet. Din păcate, nu am găsit pe Youtube filme anterioare anului 2005, de aceea apelez, pe această cale, la toţi producătorii din televiziune care au în arhive filme anterioare anului 2005 cu defilarea de la Ziua Naţională a României să posteze acele fragmente – precizînd data la care au fost făcute – în care se vede panoul cu inscripţia BUDAPESTA acoperită şi, fireşte, neacoperită. În acest mod putem determina cu precizie anul cînd s-a făptuit această umilire a Armatei şi, totodată, sabotare a imaginii României!"


Până acum, rezultatele studiului d-lui Zărnescu şi ale articolului din revista "Sămănătorul" sunt clare: O NOUĂ HĂRMĂLAIE!

Uite-al dracu' Creangă, nu ne-a spus cât o ţine un văitat cu drobul de sare în deceniul II, al mileniului III, dâmboviţean.


NNT


Inscripția "Budapesta" de pe Arcul de Triumf a fost ștearsă în 1953. Cum s-a luat decizia


 Sursa:
http://b365.realitatea.net/inscrip-ia-budapesta-de-pe-arcul-de-triumf-a-fost-tearsa-in-1953_183342.html

Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic din București explică faptul că asupra Arcului de Triumf nu s-a intervenit în ultimii ani, în niciun caz în sensul ștergerii basoreliefului "Budapesta" din lista bătăliilor câștigate de armata română.

Raspunsul AMPT la articolele din presa, care fac referire la o presupusa interventie a Administratiei Monumentelor si Patrimoniului Turistic, in calitate de custode si administrator al monumentului, menționează că instituția s-a înființat în 1999, iar AMPT a preluat administrarea Arcului de Triumf in anul 2006, cu o inscriptie acoperita dintre cele care mentioneaza locurile unei mari batalii din razboiul reintregirii neamului, se arată în comunicatul instituției.
"Din anul 2005 pana in prezent, nu s-a executat nicio interventie de natura celei prezentate rauvoitor in presa.  Din relatarile colaboratorilor AMPT, personalitati ale culturii romane, academicieni, arhitecti, istorici etc cunoastem fara umbra de indoiala adevarul in legatura cu respectiva interventie, din relatarile regretatului academician Florin Constantiniu, precum si din lucrarea acestuia "O istorie sincera a poporului roman". Astfel,
la o sedinta a Comisiei Monumentelor Istorice din anul 1953, in plina perioada communist-stalinista, s-a luat hotararea ca inscriptia Budapesta sa fie stearsa de pe tampla interioara a arcadei Arcului de Triumf, in sedinta respective motivandu-se ca batalia respectiva a fost o victorie impotriva bolsevismului, intr-o batalie care excedea ca timp cadrul desfasurarii Primului Razboi Mondial.
Inscriptia, aplicata in anul 1936, evoca lupta Armatei Romane pentru elibererea Budapestei de trupele rebele ale agentului sovietic Bella Kuhn la 1919, la cateva luni dupa sfarsitul primului razboi mondial.
Hotararea Comisiei, forul tutelar atotputernic, in masura sa decida la acel moment soarta monumentelor istorice, a fost ca inscriptia sa fie desfiintata prin BUCEARDARE, procedeu care presupune spargerea cu dalta a altoreliefului inscriptiei pana la nivelarea totala, fara posibilitatea refacerii inscriptiei in suportul de piatra.
Printr-o minune, si prin eroismul nestiut al muncitorilor chemati sa puna neintarziat in practica hotararea Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, inscriptia nu a fost buceardata, ci astupata cu mortar. ( din relatarile acad. Constantiniu si prof. Neculai Moghior ). Pana in acest moment, nu se cunoaste insa cu precizie acest aspect, daca inscriptia mai exista sub stratul de mortar, sau a fost buceardata si abia apoi astupata cu mortar.
Astfel, nu numai ca din 1953 pana in prezent inscriptia nu a fost scoasa la iveala, dar nici macar nu s-au intreprins cercetari in firida astupata cu mortar, pentru a cunoaste cu certitudine prezenta sau absenta din firida a literelor B U D A P E S T A.
Afirmatia conform careia in anii '80 firida ar fi fost restaurata, pentru ca in anii 2005-2009 autoritatea publica locala ar fi dispus astuparea cu ciment a inscriptiei, este o minciuna si o calomnie, pentru ca o asemenea interventie la un monument istoric, fara avizul Ministerului Culturii constituie infractiune.
Chemam autorii delatiunii sa se adreseze Politiei cu dovezi in sensul celor relatate. Daca exista un singur muncitor care a executat lucrarea respectiv, daca exista o fotografie a inscriptiei presupus dezvelite in anii 80, sau orice alta proba materiala a celor afirmate, suntem imediat dispusi sa asiguram continuarea unei investigatii ample in aceasta directie. In acest moment nu o consideram decat un atac nejustificat si nedemn la adresa Autoritatii Publice Locale, din interese vadit altele decat protejarea si conservarea patrimoniului cultural national." - arată comunicatul AMPT.



  

luni, 8 octombrie 2012

Col(r.) V. Zărnescu - Plagierea studiilor despre profanarea inscripţiei BUDAPESTA



Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu:
Plagierea studiilor despre profanarea inscripţiei BUDAPESTA

În ultimul deceniu, plagiatul s-a răspîndit nestingherit, întrucît pedepsirea lui depinde de dovezile aduse pentru a-l incrimina – evident, sub specie penală. Laxitatea şi ambiguitatea în interpretarea şi în aplicarea legii se reflectă negativ în facilitatea obţinerii diplomelor de licenţă, a doctoratelor etc. – ceea ce, evident, duce la compromiterea respectivelor titluri profesionale şi ştiinţifice. Oricum, acuzele de plagiat aduse unor persoane de mare notorietate au rămas fără efect – fapt care, fireşte, a dat infractorilor siguranţa că nu vor fi pedepsiţi.
Dar, în ceea ce priveşte materialele de presă, pînă s-ar ajunge la incriminarea penală, există culpa morală a încălcării deontologiei. Numai că, din cauza pletorii de „jurnalişti“ – apăruţi ca ciupercile după ploaie şi, din păcate, în cele mai multe cazuri, de o incultură vastă şi o imoralitate pe măsură – şi de reviste şi bloguri on line, este greu să depistezi sursele iniţiale, originale, ale materialelor plagiate. În ceea ce mă priveşte, eu am avut prioritatea absolută în lansarea documentată inedit a unui subiect de mare importanţă istorică şi politică: (re)acoperirea cu ciment a inscripţiei BUDAPESTA de pe arcada Arcului de Triumf. Mascarea cu ciment reprezintă nu numai o culpă penală cvasi-obişnuită, care ar intra doar sub incidenţa articolelor 319 şi 360 din Codul Penal şi a art. 54 din Legea nr. 422/2001, ci, după cum am relevat, constituie crima cea mai gravă, prin circumscrierea juridică a acestei fapte penale: am indicat art. 155-156 şi 163 din Codul Penal şi art. 3 al Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională, referitoare la trădarea prin ajutarea inamicului, pe timp de pace sau război. În această speţă, trebuie să se aplice, într-adevăr, situaţia de război deoarece, în realitate, România este în război informativdin păcate, defensivcu Ungaria, încă de la semnarea, la 4 iunie 1920, a Tratatului de la Trianon. Şi, mai mult, întrucît este vorba de re-acoperirea cu ciment a inscripţiei, fapta constituie o recidivă, reprehensibilă în cel mai înalt grad.
În rezumat, în studiul Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R. – publicat, ca Scrisoare deschisă, în 4 septembrie 2011, pe Altermedia –, am demonstrat că, de la Tratatul de la Trianon şi pînă azi, Ungaria, atît în mod direct, cît şi cu ajutorul U.D.M.R., a practicat, consecvent, aceeaşi politică revanşardă, revizionistă şi de incitare a maghiarilor şi maghiarizaţilor din România la secesiune teritorială în vederea alipirii, ulterioare, a Transilvaniei la Ungaria, aşa cum fusese situaţia în vremea defunctului Imperiu Austro-ungar, pe cale de a fi resuscitat ca „Al Patrulea Reich“! Una dintre consecinţele acestei politici revanşarde este acoperirea cu ciment a inscripţiei BUDAPESTA de pe Arcul de Triumf – din cauza slugărniciei şi atitudinii trădătoare a guvernanţilor români! Scrisoarea deschisă a fost depusă la Administraţia prezidenţială cu nr. 14222/5 sept. 2011, la Ministerul Apărării Naţionale cu nr. 26738/6 sept. 2011 şi la Primăria Capitalei cu nr. 1026536/6 sept. 2011. Articolul a fost publicat, aproape simultan, în mai multe reviste electronice – în Curentul Internaţional, Naţiunea, Neamul Românesc, Necenzurat etc. – şi pe bloguri – Rapcea.ro , de ex., – şi a fost republicat sau semnalat, din propria iniţiativă a blogerilor, pe diverse site-uri – Octavpelin, Trezirea la Realitate etc. L-am trimis, însă, prin e-mail, şi altor publicaţii on line importante, care, evident, nu l-au publicat, el fiind, totuşi, cunoscut în respectivele redacţii.
După ce am aşteptat să primesc răspuns de la cele trei autorităţi ale statului cărora le adresasem Scrisoarea deschisă, am demonstrat – în studiul complementar Victoria Ungariei asupra României pe Arcul de Triumf, publicat pe Altermedia – cum muşamalizează ele fapta penală, de care erau vinovate direct, cel puţin prin inacţiune, prin ignorarea faptului: pentru că nu se putea ca aceste autorităţi să nu fi aflat de profanarea Arcului de Triumf, pînă ca eu să le fi adus la cunoştinţă această crimă. Acest al doilea articol a fost, de asemenea, publicat, simultan, în Curentul Internaţional, Necenzurat, Naţiunea, Semănătorul, fiind, la fel, semnalat pe multe site-uri. În acest studiu, chiar îl citasem pe scientistul Derek J. De Solla Price, care formulase o veritabilă axiomă: pentru a-ţi asigura paternitatea ideilor, trebuie să le difuzezi cît mai mult, spre a fi cunoscute de cît mai mulţi cititori; dintre aceştia se vor găsi cîţiva care-ţi vor semnala plagierea de către alţii a articolelor sau măcar a ideilor tale. Axioma scientistului De Solla Price s-a verificat în cazul meu: cîţiva cititori mi-au indicat unele materiale ale căror autori mi-au plagiat ideile şi acţiunile mele privind blasfemia de pe Arcul de Triumf: evident, fără să mă citeze ca iniţiator al semnalării documentate a faptului şi al apelului la autorităţi pentru înlăturarea acoperirii cu ciment a inscripţiei BUDAPESTA de pe Arcul de Triumf şi, cu necesitate, a pedepsirii autorilor. E-adevărat, semnalarea fusese făcută iniţial, ca fapt divers – prin 2010 –, de către comisarul Florin Şinca, cum relevă Stelian Tănase şi Victor Roncea, şi de către fotoreporterul Dragoş Savu, cum atestă Nicolae N. Tomoniu. Dar semnalarea documentată şi apelul la autorităţile competente şi, totodată, vinovate de producerea şi ignorarea profanării Arcului de Triumf, în vederea înlăturării ei şi a pedepsirii vinovaţilor îmi aparţineau ca prior in tempus.
Şi acum intervine plagiatul: fenomen răspîndit, ca o molimă, în aceşti ani. Un individ de la publicaţia electronică ziuanews.ro, Alex Puiu, a publicat, în 6 aprilie a.c. – deci, la opt luni după mine –, compilaţia UDMR profanează Arcul de Triumf, care are acest supratitlu, «Inscripţia "Budapesta" de pe arcada Arcului de Triumf, (sic) modifică Istoria Românilor», supratitlu în care, vorba aceea, spune, la „două vorbe, trei prostii“, deoarece: 1) pune virgula între subiect şi predicat; 2) inscripţia „Budapesta“ nu „modifică Istoria Românilor“, ci, dimpotrivă, o consemnează fidel; 3) doar mascarea inscripţiei BUDAPESTA „modifică“ Istoria, în sensul că o „falsifică“ – cuvînt pe care trebuia, în mod corect, să-l folosească, dacă ar fi ştiut limba română. În maculatura sa, agramatul Alex Puiu pretinde că el şi revista la care lucrează au apelat – se subînţelege, primii – la autorităţi pentru înlăturarea prejudiciului adus! Evident, nu mă citează pe nicăieri, deşi dă cîteva citate din articolul meu „Victoria Ungariei asupra României…“. Dar, ca un agramat „care este“, debitează şi alte inepţii: «ZIUAnews solicită autorităţilor să lămurească această delicată (sic) problemă şi să restabilească dorinţa înaintaşilor noştri, care, în 1936, au considerat că înfrângerea armatelor comuniste din anul 1919 a reprezentat un război legitim al ţării, o victorie a armatei române [corect: „Armatei Române“– n.n., V.I.Z.] şi un moment crucial în istoria noastră. Reamintim cititorilor ZIUAnews că aceeaşi inscripţie "Budapesta" a fost îndepărtată de comunişti, în primii ani de stalinism românesc [expresia „stalinism românesc“ este la fel de imbecilă ca expresia „ceferiştii sovietici“, des uzitată în presa proletcultistă – n.n., V.I.Z.]. Cu toate acestea, cadrele din C.C. al P.M.R. au decis, în 1953 - anul morţii lui Stalin -, să repună în drepturi (s.n. – V.I.Z.) fila de istorie ruptă de un regim comunist într-un fel îndreptăţit să şteargă din memoria colectivă un moment deloc favorabil bolşevismului - înfrângerea lui Bela Kun». Ce înţelegeţi din aceste tîmpenii, care se bat cap în cap? Că, „în primii ani de stalinism românesc“ – adică în intervalul 1945-1952 – «aceeaşi inscripţie "Budapesta" a fost îndepărtată de comunişti» – adică, chipurile, ar fi fost, ca acum, acoperită cu ciment, iar în 1953 – anul morţii lui Stalin, la 5 martie – „au decis să repună în drepturi fila de istorie ruptă“; adică ar fi refăcut (?!) inscripţia originală „BUDAPESTA“ – „fila de istorie ruptă de un regim comunist într-un fel îndreptăţit să şteargă din memoria colectivă un moment deloc favorabil bolşevismului“: adică liderii regimului comunist, deşi erau îndreptăţiţi să şteargă inscripţia „BUDAPESTA“ – care semnifica înfrîngerea jüden-bolşevicului Bela Kun – au refăcut inscripţia originală „BUDAPESTA“! Acest Alex Puiu este atît de imbecil, de incult şi de ilogic încît crede că dacă Stalin a murit în 1953, atunci jüden-comuniştii (citeşte: jidan-comuniştii) – care, în totalitatea lor, erau antiromâni şi au rămas antiromâni pînă azi! – ar fi trecut la sentimente mai bune – adică proromâneşti – şi, imediat, „au decis (…) să repună în drepturi“ inscripţia „BUDAPESTA“: anume, să scoată cimentul de pe ea, refăcînd-o în forma originală! Adică individul, de o prostie şi o ignoranţă patente, nu a auzit de Raportul lui Hruşciov, din 1956, care condamna stalinismul (Hruşciov însuşi fiind un exponent al stalinismului!) – stalinism care, la noi, a durat pînă în 1964, cînd au fost eliberaţi deţinuţii politici şi s-a lansat Declaraţia din aprilie, eminamente antisovietică! Şi aceasta doar la vîrful ierarhiei politice, căci, la nivelele subordonate, stalinismul a durat pînă în 1989!
Vedeţi ce încurcătură de maţe are Alex Puiu ăsta în cap? NU este în stare nici să mă plagieze corect, deşi, în articolul Victoria Ungariei asupra României pe Arcul de Triumf“, eu postasem facsimilul cu răspunsul farsorului Ioan Cherecheş, director la Ministerul Culturii, în care se precizează: „…inscripţia BUDAPESTA a fost ştearsă tot în 1953, din dispoziţia C.C. al P.C.R.“!!! Dar din bălmăjelile lui Alex Puiu reiese invers, că în 1953 inscripţia BUDAPESTA ar fi fost refăcută (!) şi ar fi existat „după unii, pînă în 2005, iar, după alţii, pînă în 2008“, după care ar fi fost reacoperită cu ciment! Dar chiar din faptul că el se referă la ambele „variante“ reiese că mai fuseseră şi alţii care s-au referit la problemă, despre care el ştie, dar nu-i aminteşte – deşi ar fi trebuit, dacă ar fi fost cinstit, dacă ar fi respectat deontologia. Atunci, cum vrea să apară, aşa, din senin, el şi Ziuanews ca primii care „au cerut autorităţilor“ să înlăture trădarea de pe Arcul de Triumf? Gunoiul ziaristic al lui Alex Puiu a fost preluat şi de ziarul Tricolorul, din 12 aprilie a.c.; a fost preluat ad literram, integral şi necritic; ba i s-a făcut o critică, totuşi: în supratitlul agramat «Inscripţia "Budapesta" de pe arcada Arcului de Triumf[,] modifică Istoria Românilor», d-l Corneliu Vadim Tudor a introdus virgula după cuvîntul "Budapesta", ca să elimine greşeala elementară comisă prin punerea virgulei între subiect (inscripţia) şi predicat (modifică), adică înainte de „modifică“ – deşi era mai simplu şi, totodată, realmente corect, doar să scoată virgula de după „Triumf“. Dar C. V. Tudor nu a remarcat – el sau redactorul care a preluat porcăria lui Alex Puiu – greşeala şi mai gravă, contradicţia de natură logică şi semantică, dintre subiectul şi predicatul titlului, analizată mai sus, la punctele 2 şi 3. Eu i-am trimis d-lui Corneliu Vadim Tudor o replică, în care-i semnalam plagiatul comis de acest gargaragiu de presă şi-l rugam să facă precizarea cuvenită, dar nu a publicat-o; poate o publică, acum, pe aceasta.
La fel ca plagiatorul Alex Puiu se exprimă şi o „fătucă“ de la Adevărul, Diana Toea, în făcătura «INCREDIBIL Cum au şters autorităţile istoria românilor, „de dragul“ ungurimii. Ce victorie importantă a Armatei a fost eliminată de pe Arcul de Triumf FOTOLGALERIE», din 2 oct. a.c. – care, după cum vedeţi, are greşeli şi în titlu: ce e aia „FOTOLGALERIE“?; nici măcar din titlul cu verzale nu sunt în stare să elimine greşelile! Mizeria „ciumpalacei“ Diana Toea nu este, de fapt, decît o reluare a inepţiilor lui Alex Puiu, cu unele înflorituri de stil, ca să pară „originală“. Iată ce scrie individa, fără să o doară capul: «Plăcuţa comemorativă a avut un destin tumultuos, cu atât mai mult cu cât acelaşi basorelief „Budapesta“ a fost zidit (sic) în primii ani de comunism românesc şi reabilitat în 1953, anul morţii lui Stalin» (s.n. – V.I.Z.). După mintea ei găunoasă ca un şvaiţer, expresia „plăcuţa comemorativă“ este echivalentă – prin atributul „acelaşi“ – cu «basorelieful „Budapesta“», iar adverbul „zidit“ este sinonim cu „reabilitat“, ceea ce atestă că îi lipsesc – ca şi lui Alex Puiu – inclusiv proprietatea termenilor şi coerenţa logică; apoi, faptul că repetă şi ea, papagaliceşte, sintagma „anul morţii lui Stalin“ atestă, categoric, plagierea textului plagiatorului Alex Puiu. Dar, cum ameţita Diana Toea nu este în stare, nici ea, să plagieze corect, evident că nu este în stare să gîndească nici cît negru sub unghie şi, ca atare, scrie cu mînuţa ei că «basorelieful „Budapesta“» ar fi fost „reabilitat în 1953“; adică tocmai în anul cînd, de fapt, inscripţia BUDAPESTA – care nu este doar o „plăcuţă comemorativă“, cum crede toanta – a fost acoperită cu ciment!!! Altă ticăloşie a Dianei Toea rezidă în faptul că indică drept sursă a „fotolgaleriei“ site-ul www.stelian-tanase.ro, deşi acolo nu există nici o fotografie a Arcului de Triumf, iar fotografiile publicate de ea sunt făcute de mine , în 10 ianuarie 2012 (cf. http://www.samanatorul.ro/revista/samanatorul_nr_1-ianuarie-2012.pdf) şi postate doar în articolul „Victoria Ungariei asupra României…“, după cum se vede inclusiv în revista Semănătorul, nr. 1, ianuarie 2012, pag. 8-9, şi după cum atestă, expressis verbis,  d-l Nicolae N. Tomoniu, directorul revistelor Semănătorul, căruia îi mulţumesc, pe această cale, pentru amabilitatea de a-mi publica articolele şi, totodată, îl felicit pentru patriotismul manifest şi pentru curajul civic dovedit. Apoi, în Adevărul din 3 oct. a.c., adică a doua zi, probabil ca să nu uite ceea ce scrisese în ziua anterioară, şi ca să umfle „mangoţi“ mai mulţi de la ziar şi să-şi mărească „palmaresul“, „fătuca“ mai execrează aceeaşi maculatură în altă formă şi sub alt titlu: Administraţia Oprescu dă vina pe primarul din ’53 pentru ştergerea unei file de istorie de pe Arcul de Triumf FOTOGALERIE“. Şi cum prostia este starea ei imanentă, desigur că, în subtitlul în care îşi autocitează titlul articolului din ziua precedentă, se păstrează „fotolgaleria“. Şi, fireşte, nu mai ţine minte că, în 2 oct., a scris «basorelieful „Budapesta“ a fost (…) reabilitat în 1953, anul morţii lui Stalin», iar a doua zi, 3 oct., precizează în titlu şi în text: „Administraţia Oprescu dă vina pe primarul din ’53 pentru ştergerea unei file de istorie…“! Adică a uitat azi ceea ce a scris ieri! O altă dovadă a faptului că Diana Toea l-a plagiat pe Alex Puiu – care, la rîndul său, mă plagiase pe mine! – o atestă folosirea repetată, în titlu şi în text, a clişeului „o filă de istorie“, care se regăseşte şi în bălmăjeala lui Alex Puiu, în subtitlul „O filă de istorie românească, astupată cu ciment“! Dacă aceşti doi plagiatori ordinari ar fi citit cu atenţie al doilea studiu, „Victoria Ungariei asupra României pe Arcul de Triumf“, ar fi remarcat că eu am amendat presupunerile mele din articolul iniţial, „Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R.“, şi am relevat că acoperirea cu ciment a inscripţiei BUDAPESTA se comisese în 2005, indicînd şi mai multe link-uri de filme, existente pe YouTube. Ca să se mai cultive aceşti doi scribi neisprăviţi, precizez că acoperirea cu ciment a inscripţiei BUDAPESTA se comisese abia în 1953 – şi nu „în primii ani de stalinism românesc“, ca să fi fost „reabilitată în 1953“, cum pretinde ageamiul Alex Puiu şi repetă psitacista Diana Toea –, şi a durat cel puţin pînă în 1964, aşa cum se poate vedea, de la minutul 4 şi 39 sec pînă la minutul 4 şi 43 sec, în filmul făcut, în 1964, de British Pathé: http://www.britishpathe.com/video/rumania! Abia după preluarea puterii de către Nicolae Ceauşescu s-a refăcut inscripţia originală, care a durat cel puţin pînă în 2000, poate pînă în 2004! În mod cert, însă, între 1968-1990, inscripţia BUDAPESTA exista în forma sa originală, neacoperită cu ciment! Oricum, primarul Sorin Oprescu trebuie să depisteze data cînd a fost reacoperită şi să dea seamă pentru faptul că, deşi ştie, din 2006, că a preluat Arcul de Triumf cu inscripţia BUDAPESTA profanată, nu a făcut nimic pentru a înlătura blasfemia şi a-i pedepsi pe criminali.
Dincolo de nemulţumirea – întemeiată – pe care mi-o produce furtul ordinar al ideilor şi acţiunilor mele, plagiatul comis de aceşti doi paraziţi de presă are, totuşi, cîteva părţi pozitive: 1) se răspîndeşte printre cititori ştirea despre infamia comisă de U.D.M.R.-işti şi muşamalizată de guvernanţi prin falsificarea Istoriei Naţionale pe Arcul de Triumf; 2) informaţiile lizibile conţinute au fost preluate, sumar şi selectiv, în alte materiale, precum Budapesta pe Arcul de Triumf. Kelemen Hunor, un ministru antiromân şi total incompetent“, pe www.agentia.org; „Incredibil! Primaria Bucuresti a sters basorefieful Budapesta de pe Arcul de Triumf. A disparut victoria Armatei Romane din capitala Ungariei in 1919“, pe www.ancheteonline.ro; «Cum au şters autorităţile cuvântul "Budapesta" de pe Arcul de Triumf "de dragul" maghiarilor», pe www.evz.ro; şi 3) printre prostiile debitate de către cei doi în dejecţia lor, s-au vehiculat şi informaţii corecte, care confirmă opinia mea referitoare la muşamalizarea de către autorităţi a acţiunii trădătoare de pe Arcul de Triumf, comisă de guvernanţi – tăinuire care constituie „infracţiune în formă continuată“, cum stipulează legea penală! De aceea am şi renunţat să le intentez celor doi condeieri nătîngi un proces penal pentru plagiat.
Aşadar, trădătorii de Neam şi Ţară de la Preşedinţie, de la Ministerul Apărării Naţionale – precum ignobilul general-mr. (r.) Mihail E. Ionescu –, de la Primăria Generală – precum ipocritul primar „independent“ dr. Sorin Oprescu –, de la Ministerul Culturii – ca farsorul Ioan Daniel Cherecheş, ca fascistul Hunor Kelemen şi alţi antiromâni mai vizibili sau mai camuflaţi, toţi aceşti trădători, deci, nu mai au nici o scuză că nu au citit avertismentele mele, sau că nu m-aş fi exprimat eu mai citeţ, sau că „problema excede competenţele Ministerului Apărării Naţionale“ – cum scria acest general (r.) Mihail E. Ionescu, care ar trebui degradat şi băgat la puşcărie „cu celeritate“, fiind printre cei mai vinovaţi, întrucît e „cult în cap“. Oricum, şefii autorităţilor cărora m-am adresat – preşedintele Traian Băsescu, ministrul Gabriel Oprea şi primarul Sorin Oprescu –, chiar dacă cele două studii ale mele nu au ajuns la ei personal, au aflat despre ele din Buletinele informative realizate special pentru ei de către Serviciile Secrete, care monitorizează informaţiile referitoare la ei. Ei bine, iată că, în micimea lor intelectuală şi morală – probabil că nici nu au auzit de deontologie –, aceşti plagiatori mai agită şi ei lucrurile în faţa autorităţilor vinovate, iar cititorii mai află cîte ceva.
În mod deosebit, trebuie să-i mulţumesc distinsului ziarist Victor Roncea, pentru că a indicat în mod expres studiile mele, în materialul „Dovada ca Basescu, Comandant Suprem al Fortelor Armate, Oprescu, Primar General al Capitalei si Oprea, Ministrul Apararii, au stiut din 2011 de stergerea BUDAPESTEI de pe Arcul de Triumf si nu au facut nimic. Sesizarea unui colonel (r) SRI“. Mai mult, pe baza celor două studii ale mele, curajosul patriot Victor Roncea a trecut la o acţiune viguroasă: Plangere Penala in Cazul Arcul de Triumf, pe adresa Primariei Capitalei, Oficiului pentru Monumente Istorice si a Ministerului Culturii. Administratia Prezidentiala si autoritatile Romaniei au fost sesizate oficial inca din iunie 2011 de catre un ofiter in rezerva al SRI“. Plîngerea penală a fost republicată de d-l avocat Mihai Rapcea şi de neînfricatul român Dan Tănasă – hărţuit în procese de maghiarizaţii din Covasna.
Demersul este bun, mă gîndisem şi eu la el, de aceea apelasem la F.A.C.I.A.S. –  într-o şedinţă comună organizată de conducerea S.C.M.D., în 14 septembrie 2011, la Palatul Parlamentului – pentru a mă sprijini în deschiderea unui proces penal contra Guvernului, a Primăriei Capitalei şi a Preşedinţiei – aşa cum am relevat în comentariul meu din Curentul Internaţional.  Dar, pentru că ştim în slujba cui este Parchetul, nu trebuie să ne aşteptăm la rezolvarea promptă şi completă: refacerea imediată a inscripţiei originale de pe Arcul de Triumf şi condamnarea vinovaţilor!
Îi urez deplin succes d-lui Victor Roncea şi îi voi acorda tot sprijinul în acest proces penal, în cazul cînd nu voi intenta, şi eu, altele contra autorităţilor vinovate. Apelez, pe această cale, la avocaţi patrioţi, competenţi şi curajoşi care să mă apere în eventualul proces penal pe care li-l voi intenta trădătorilor.
8 octombrie 2012
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

duminică, 5 august 2012

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta in 1919

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta in 1919.


Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real şi redau aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut iniţial în cartea sa “Huzarul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu (foto), “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii”, 2010.
Generalul Mărdărescu, 1919, Budapesta

…Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”. “Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”. Zis şi făcut.

Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…

Cine oare să fi făcut această tragică glumă? îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…”.

Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire. Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.

Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.

Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcând cu capul un gest despre cheiul Dunării.

- Cum îl cheamă?
- Don sergent Iordan.
- Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
- Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…

Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă… De-aş fi fost singur! – O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi – poate, i-aş fi luat de gât şi i-aş fi sărutat! Dar!… le-am făcut semn să se apropie şi, arătând domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: “Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…”. Şi domnul Ferency, scăldându-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adâncă melancolie: “Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aici…”.

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gând şi cum a înfăptuit isprava lui.

L-am lăudat şi mi-am plimbat mâna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cât îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea.

Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pârlită de soare şi vânt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană – un vulpoi de Mehedinţi. Purta capela pe sprânceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic.

O crestătură adâncă îi stăpânea obrazul stâng şi alta mai lată se răsfăţa pe gât sub urechea dreaptă; mai în sus de mână, pe antebraţul stâng, se zărea o cicatrice respectabilă…

L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu nai-vitate şi scurt: “Peste tot, domnule general”. Şi desfăcând repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dâră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele câteva şuviţe de pânză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: “Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…

Şi iarăşi cântecul lui: “Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sunt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…

- Ei, şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?

Şi el, încordându-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mândrie: “E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…”. Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect până unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atâţia au albit meleagurile cu oasele lor.

 El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gândire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: “faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”.

General Marcel Olteanu
Huzarul Negru”, 1926

Articol recomandat de: Comandor Traian Popescu

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/06/09/istorii-adevarate-povestea-opincii-romanesti-arborate-pe-parlamentul-din-budapesta-in-1919/

Bibliografie (surse):
  • Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii, Editura Marist, 2010
  • Istoria md.