Larry Watts in apararea profesorului Dinu C Giurescu
si a istoriografiei romanesti atacate visceral de Vladimir Tismaneanu:
Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era
folosit de Occident in sens pozitiv. Documente din Arhivele KGB de la
Chisinau confirma
“De
fapt, istoriografia româneasca de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80,
nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea
performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a
aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala
românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul
Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de
prim rang a istoricilor profesionişti” – Larry L Watts
Conferinta profesorului Larry Watts
sustinuta saptamana trecuta la Institutul de Sociologie al Academiei Romane,
ne-a dat prilejul abordarii istoricului american si pe teme mai
recente, care s-au dovedit insa cu radacini in acelasi trecut trist al
Romaniei. Rugat să comenteze un fel de “recenzie” a cărţii sale, de fapt
un atac ridicol lansat de ideologul post-comunist Vladimir Tismaneanu
(oare cat va mai fi “uitat” in capul la CPEx al CC al IICCMER?) asupra
reputaţiei lui Larry Watts şi a oricui s-a întâlnit cu el, cu tinta
directa asupra istoricului academician Dinu C Giurescu, fiind vizat
colateral si regretatul profesor Florin Constantiniu, profesorul Larry
Watts ne-a oferit un raspuns lamuritor si ne-a indreptat atentia (tot)
spre documente. “Totul s-a mai scris deja”, a afirmat dr Larry Watts,
trimitandu-ne catre colectia de foste documente secrete si strict
secrete scoasa la lumina din arhivele KGB de la Chisinau de catre
istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru.
Intr-adevar,
conspectand impresionanta lucrare “PCM si Nationalismul (1965-1989)”
cuprinsa intr-un volum al publicatiei de inalta tinuta “Destin Romanesc”
(o prezentare mai veche
aici,
din pacate revista nu are pagina de internet) nu mica ne-a fost
placerea sa descoperim confirmarea documentata ca “argumentele” folosite
azi de dl Vladimir Tismaneanu impotriva unor mari istorici romani ca
academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu sau a lui Larry
Watts si a celor care i-au organizat lansarile, de la profesorul
Gheorghe Buzatu la guvernatorul BNR Mugur Isarescu (despre “listele
neagre” si
schreib-kampfului lui Tismaneanu in curand o noua analiza
Roncea.Ro),
sunt desprinse aproape cuvant cu cuvant din directivele Moscovei date
prin intermediul Centralei KGB “tarilor fratesti” (vasalele RP Ungara,
RP Bulgara plus ocupata RSS Moldoveneasca) pentru a contracara
“nationalismul romanesc” – expresie folosita de sovietici in sens
peiorativ – din anii ’80.
La vremea respectiva, Chisinaul bolsevic a raspuns imediat ordinelor
si, astfel, intr-un document secret (clasat drept Doc 46) al MAE al RSS
Moldovenesti si al CC al PCM, intitulat DESPRE UNELE TENDINŢE ÎN
ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ si datat 22 iunie 1983
(interesanta coincidenta datei), se conspecteaza de-a fir a par
“tendintele” istoriografice “nationaliste” si “ceausiste”
(“national-comuniste”, cum ar zice dl Tismaneanu) privind «legalitatea
formării „României Mari” la 1918 , învinuirea de expansionism a
„imperiilor vecine”, menţionarea „meritelor deosebite” ale României în
cel de-Al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.».
In Raport apare chiar si actualul consilier al guvernatorului BNR,
Adrian Vasilescu, ca promotor al “motivelor” de continuitate romaneasca
in spatiul carpato-danubiano-pontic. «Pentru reinterpretarea istoriei
ţării din Evul Mediu se pronunţă şi un alt istoric, Dinu Giurescu, în
interviul acordat ziarului
Flacăra (nr. 9, 1983)», se
consemneaza atent in document. Iar despre profesorul Florin Constantiniu
se spune ca «Multe învinuiri s-au adus în adresa Rusiei ţariste în
legătură cu aniversarea a 124-a unirii Moldovei cu Valahia. De pildă,
ziarul
Scânteia din 16 ianuarie 1983 a publicat articolul
doctorului în ştiinţe Constantiniu, în care se spune, în special, că
vecinătatea marilor imperii – Otoman, Habsburgic şi Rusia Ţaristă –,
politica lor de expansiune şi ingerinţă în viaţa poporului român au
creat dificultăţi în dezvoltarea procesului de formare a statului
naţional. Sub ochii şi în umbra marilor puteri, care preferau o Românie
dezbinată sau în calitate de armă a lor, subliniază autorul, românii au
reuşit să creeze un stat modern datorită faptului că ei au fost uniţi în
gând şi în simţire». Nici marele istoric roman Vasile Parvan nu scapa
de criticile ante-post-comunistilor: «Judecând după toate acestea – se
mai sustine in document -, în RSR continuă activitatea de căutare şi
elaborare a surselor istoriografi ce şi arheologice care să confirme
tezele cu privire la aflarea „multimilenară”, permanentă” a „românilor”
în arealul carpato-danubian-pontic. Ştirea despre editarea – după o
întrerupere de 57 de ani – a cărţii
Getica, al cărei autor este
„întemeietorul arheologiei româneşti” Vasile Pârvan, a fost prezentată
în presă drept un eveniment de o importanţă deosebită în istoriografia
românească. După cum se comunică în presă, V. Pârvan cheamă în cartea sa
„să se purceadă la studierea materialelor arheologice între Tisa,
Nistru şi Dunăre începând nu cu anul 700 î. Hr., ci încă din anul 1000
î. Hr. (Flacăra, nr. 3, 1983), ceea ce, probabil, le este necesar
adepţilor contemporani ai „învechirii” istoriei românilor».
Si-acum iata opinia prof dr Larry Watts, insotita de documentul
desecretizat la care face dansul referire – Doc 32 (Documentul in sine
are si o nota simpatica, daca facem o analogie la recomandarile date de
agentul KGB al Ambasadei URSS in vederea contracararii Congresului
International al Istoricilor care urma sa se tina la Bucuresti, si
indicatiile similare pe care, probabil, le primesc chiar azi istoricii
rusi care se deplaseaza zilele acestea catre Chisinau si Iasi pentru
Conferinta Stiintifica Internationala “Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”):
Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv
Dr Larry Watts: “Există, evident, o dificultate în a
distinge între principalele teze ale istoriografiei pre-comuniste şi
universale în ceea ce priveşte România – cu alte cuvinte, istoria scrisă
în conformitate cu standardele de metodologiei din Vest, în care
situaţiile faptice au o bază de probe care indruma istorici diferiti sa
traga conluzii similare, pe care istoricii români au fost autorizati
să le urmareasca şi să le dezvolte, după programul de de-rusificare
lansat de către Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1960 – si “toate
tezele PCR legate de Istoria Romaniei”, probabil referindu-se la
istoriografia de tip Lysenko, un stil impus de Stalin în care ideologul
proclamă pur si simplu versiunea cea mai potrivita pentru “progresul
orientarii clasei muncitoare si a revoluţiei mondiale”.
Dar de fapt, istoriografia română de la Gheorghiu-Dej si pana in anii
’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea
performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a
aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala
românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul
Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de
prim rang a istoricilor profesionişti. Mai mult decât atât, românii au
fost, de asemenea, votati, de către comunitatea internaţională de
istorici – cu exceptia celor din lumea comunistă ideologic-restrictiva
-, pentru a conduce o jumatate de duzină din secţiunile sale. Problema,
conform auto-proclamatului “centru conducator” al lumii comuniste, a
fost că istoriografia românească era prea strâns aliniată cu “istoria
burghez0-occidentala”, pe care autorităţile sovietice şi acoliţii lor
din blocul sovietic au etichetat-o “naţionalistă”, în sens peiorativ,
dar pe care la randul lui Occidentul o numea “naţionalistă”, în sens
pozitiv, asa dupa se referea pentru a-si descrie propriile istoriografii
naţionale. Desigur, au existat si alte “şcoli”, care operează pe mai
multe linii ideologice, şi chiar si în cadrul şcolii românesti trebuie
sa admitem ca au existat tendinţe ideologice diferite, filosofii,
atitudini, interpretări şi abilităţi, care variază în funcţie de
individ.
Următorul raport de la Ambasada sovietică din România catre Moscova,
descoperit în arhivele secrete din Republica Moldova de către Elena
Negru şi Gheorghe Negru, şi publicat recent în Destin Românesc, revista
publicata cu sprijinul Institutului Cultural Român, discută nu doar
unele dintre aspectele legate de “protocronism” şi cultul personalităţii
lui Ceauşescu referitor la istorie, dar, de asemenea, mult mai
“periculoasa” “similitudine sau identitatea de opinii româneşti moderne
cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vis-a-vis de multe
momente ale relatiilor ruso-române şi sovieto-române”, care, evident,
necesita un răspuns coordonat al Uniunii Sovietice, Republicii Populare
Ungară şi Republicii Populare Bulgaria.
Iata Documentul:
[Documentul nr. 32]
Secret
Ambasada URSS în RSR
nr. 91
31 ianuarie 1980
[Moscova]
CU PRIVIRE
LA UNELE TENDINŢE NOI ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN
LEGĂTURĂ CU PREGĂTIRILE ÎN RSR CĂTRE ÎMPLINIREA A 2050 DE ANI A PRIMULUI
STAT DAC CENTRALIZAT ŞI CĂTRE CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL ISTORICILOR
În România se încheie pregătirile pentru sărbătorirea a 2050 de ani a
„primului stat dac centralizat şi independent”. Principalele măsuri ale
jubileului menţionat, orientarea lor au fost desemnate într-o hotărâre
specială a plenarei PCR din octombrie 1977, în care formarea statului
lui Burebista a fost califi cată ca „momentul de cea mai mare importanţă
în istoria poporului român”.
Planificând atât de devreme festivităţile dedicate formării statului
geto-dac centralizat, care a lăsat în istorie urme destul de vagi şi
ambigue, conducerea PCR s-a străduit să ducă nu doar o simplă campanie
istorico-politică de activizare a „educaţiei patriotice, revoluţionare a
tineretului, a tuturor cetăţenilor” ţării, deşi acest scop deţine un
loc important în calculele sale. Anul 1980 a fost ales ca an jubiliar în
legătură cu realizarea unui alt scop, mai important: a utiliza
desfăşurarea la Bucureşti a Congresului internaţional al istoricilor
pentru a propaga pe toate căile în plan internaţional concepţia despre
evoluţia istorică a poporului român, revăzută în întregime în ultimii 15
ani de pe poziţii naţionaliste.
La drept vorbind, de aici a decurs întregul program de activităţi
prevăzut în hotărârea CC al PCR, care nu s-a limitat la evenimentele de
acum 2052 de ani, ci a cuprins întreaga istorie a României; prin aceasta
se explică acel termen îndelungat care a fost pus la dispoziţie pentru
pregătirea jubileului statului lui Burebista, stabilit arbitrar pentru
anul 1980.
În doi ani şi jumătate, care s-au scurs după adoptarea hotărârii CC
al PCR cu privire la sărbătorirea a 2050 de ani a creării primului stat
dac centralizat şi independent, istoriografi a românească s-a completat
cu aproape treizeci de monografii consacrate epocii lui Burebista şi
Decebal, cu sute de articole pe tema dată. Afară de aceasta, în perioada
respectivă au mai fost elaborate activ ideile menţionate în documentul
CC al PCR cu privire la „lupta perseverentă şi neîntreruptă a poporului
român pentru existenţa sa, pentru păstrarea limbii şi a pământului
strămoşesc” împotriva „valurilor de popoare migratoare, iar mai târziu –
a cotropitorilor şi agresorilor de tot soiul, împotriva dominaţiei
străine”; cu privire la „importanţa istorică a formării naţiunii şi a
statului naţional în progresul social general” ş.a.m.d. Cu alte cuvinte,
evenimentele cu o vechime de 2050 de ani au fost strâns legate de
etapele ulterioare ale dezvoltării social-politice şi economice a
populaţiei pe teritoriul României; din această epocă îndepărtată, au
început să se contureze trăsăturile caracteristice ale concepţiei
istorice moderne a RSR.
O atenţie deosebită s-a acordat, totodată, argumentării câtorva momente foarte importante, din punctul de vedere al României.
În primul rând, este vorba despre noţiunea aşa-numitului „spaţiu
românesc” în care românii s-au constituit ca popor. În prezent, în
literatura istorică a României sunt stabilite nu numai hotarele
geografice ale acestui spaţiu (la Est – pe Nistru şi la gura Bugului),
ci este calculată şi suprafaţa lui – 500 mii km2 (pentru comparaţie,
putem spune că teritoriul Principatelor unite în 1859 constituia 137 903
km2, iar teritoriul „României Mari” la 1918 avea 195 045 km2). Astfel,
„spaţiul românesc”, în interpretarea sa actuală, include părţi
considerabile din teritoriile URSS, RPB, RPU, RSCS.
În al doilea rând, în geneza poporului român este scos în prim-plan
elementul geto-dac. În legătură cu aceasta, „vechea civilizaţie a
dacilor” este ridicată până la nivelul celei romane; Burebista este
caracterizat ca un om de stat de talia lui Iulius Cezar, iar românii
s-au transformat în „unul dintre cele mai vechi popoare din
Europa”.Astfel, a fost simplificată teoria caracterului autohton al
poporului român – „stăpânul dintotdeauna al spaţiului
carpato-danubian-pontic”.
În al treilea rând, în lucrările istorice ale autorilor din RSR,
apărute înainte de jubileu, este susţinută consecvent teoria
continuităţii românilor pe toate aşa-numitele „pământuri româneşti”. Din
acest unghi de vedere sunt examinate preponderent materialele
arheologice şi etnografi ce, sunt tratate izvoarele scrise vechi, sunt
supuse criticii concluziile şi aprecierile istoricilor străini, inclusiv
ale celor sovietici. Teoria continuităţii le permite autorilor români
să califi ce aşezarea în sec. V–VIII a slavilor pe teritoriul României
contemporane drept „invazie străină”, iar popularea Transilvaniei de
către unguri drept „cotropirea pământurilor româneşti” etc.
În al patrulea rând, descriind activitatea lui Burebista ca pe una de
unire a pământurilor româneşti într-un „stat centralizat independent”,
actualii autori din RSR consideră istoria tuturor formaţiunilor statale
de pe teritoriul României din toate timpurile drept reflectare a
„voinţei nesecate a tendinţei” românilor spre unitate, spre crearea
propriului stat naţional, acestea stând la baza unirii Moldovei şi
Valahiei în 1859 şi realizându-se pe deplin în 1918. O astfel de
abordare a problemei lasă, în fond, „deschisă” chestiunea referitoare la
„străvechile teritorii româneşti” – Basarabia şi Bucovina de Nord –, a
căror istorie este oglindită de RSR de pe poziţii neprietenoase faţă de
URSS.
În această ordine de idei, nu există dubii că opiniile şi concepţiile
menţionate mai sus, împreună cu altele, strâns legate între ele prin
interpretarea naţionalistă a istoricilor români, vor sta la baza
rapoartelor şi comunicărilor numeroaselor conferinţe şi simpozioane care
vor avea loc în RSR în legătură cu împlinirea a 2050 de ani ai statului
Burebista, vor deveni laitmotivul diferitor expoziţii tematice şi
muzeistice care se organizează, vor determina caracterul planifi catelor
activităţi culturale şi de masă, vor fi reflectate în activitatea
mijloacelor de informare în masă. După cum mărturisesc unii
interlocutori de-ai noştri, festivităţile principale din România cu
ocazia celor 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi
independent” se vor desfăşura în aprilie-mai a.c. Unele modifi cări în
privinţa termenelor desfăşurării lor, care anterior erau legate
nemijlocit de Congresul internaţional al istoricilor, se explică prin
decizia conducerii PCR de a marca pe larg în luna iulie a.c. cea de-a
15-a aniversare a Congresului IX al partidului.
Asemenea consecutivitate a două campanii politico-propagandistice
permite părţii române să pregătească baza materială, să mobilizeze
opinia publică a ţării, să o familiarizeze cu concepţiile de bază ale
întregii istorii a României, de la „epoca lui Burebista” până la „era
Ceauşescu”, după cum este numită deja aici perioada ultimilor 15 ani de
dezvoltare a RSR; să determine acţiunile mijloacelor de informare în
masă pentru ca să ducă o muncă diversă şi bine orientată în rândurile
participanţilor la Congresul internaţional al istoricilor. În acelaşi
timp, după cum afi rmă unii conlocuitori de-ai noştri, savanţii din RSR
au primit indicaţia de „a propaga cu îndrăzneală noile realizări ale
istoriografi ei naţionale”, „a aproba gândirea creatoare românească în
domeniul istoriei”, „a demasca hotărâtor denaturările istoriei României,
existente în literatura străină” în rapoartele prezentate la Congresul
internaţional al istoricilor, în lucrările care vor fi difuzate printre
participanţii la acest Congres.
Persoanele cu funcţii de conducere de la Academia de Ştiinţe Sociale
şi Politice a PCR nu ascund faptul că partea română atribuie o mare
importanţă politică desfăşurării Congresul internaţional al istoricilor
de la Bucureşti, de aceea în procesul pregătirilor către acesta sunt
implicate aparatul de partid şi de stat, toate organele şi organizaţiile
care îşi pot aduce contribuţia în demonstrarea înfl oririi ştiinţei şi
culturii româneşti contemporane, a progresului în dezvoltarea
social-economică a RSR. Potrivit unor date, pregătirile pentru congres
decurg sub controlul nemijlocit al preşedintelui României N. Ceauşescu,
care se consideră istoric de specialitate. Astfel se explică încrederea
în editarea tuturor publicaţiilor prevăzute pentru congres, inclusiv
Istoria României în 10 volume, cu toate că, până acum, a fost editat
doar primul volum.
Astfel, savanţii sovietici care vor sosi la Congresul internaţional
al istoricilor se vor întâlni aici nu numai cu activitatea destul de
intensă a românilor de a propaga în cadrul şedinţelor ştiinţifi ce ale
forului menţionat puncte de vedere care nu coincid cu ale noastre, iar,
în anumite cazuri, sunt chiar neprietenoase faţă de ţara noastră, dar se
vor afla în atmosfera unei intense campanii politico-propagandistice,
desfăşurate în afara congresului. Aceste două circumstanţe
condiţionează, în opinia noastră, necesitatea unei pregătiri bine
determinate din partea reprezentanţilor URSS care vor pleca la Bucureşti
pentru a participa la Congresul internaţional al istoricilor.
În domeniul pregătirii ştiinţifi ce este oportun de a concretiza
întreaga listă de concepţii cu care pot evolua la congres istoricii
români şi care vor necesita din partea noastră un răspuns sau o
explicaţie califi cată. În acest caz, trebuie avut în vedere că nu sunt
excluse deloc şi unele alocuţiuni care vor conţine teze ce nu sunt încă
în general acceptate de istoriografi a românească, aşa cum este punctul
de vedere al lui I. Moldovanu referitor la civilizaţia tracică ce a dat
naştere culturii Egiptului antic, a Greciei şi Romei; opinia unor
specialişti despre limba geto-dacă ca limbă protoromanică, fapt ce
permite de a explica „enigma” romanizării rapide a populaţiei Daciei
etc. În acest context, pentru participarea la lucrările congresului
trebuie atraşi cei mai buni savanţi, specializaţi în istoria României
începând cu perioadele ei cele mai vechi şi terminând cu epoca
contemporană.
Fără îndoială, reprezentanţii sovietici trebuie să sosească bine
pregătiţi la Congresul internaţional al istoricilor, pentru a expune
opiniile noastre pe marginea chestiunilor conexe vizând URSS şi RSR.
După toată probabilitatea, românii, ca partegazdă, sunt puţin interesaţi
în dezvoltarea unor discuţii ample asupra unor subiecte, însă este la
fel de adevărat şi faptul că ei nu se vor da în lături de a se expune în
forma care este caracteristică pentru lucrările româneşti publicate în
ultima vreme. Apropierea sau identicitatea opiniilor moderne ale
românilor cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vizavi de
multe momente ce ţin de relaţiile ruso-române şi sovieto-române sporeşte
probabilitatea apariţiei unor situaţii care să necesite reacţia de
răspuns din partea noastră, drept care fapt caracterul şi conţinutul
lămuririlor ce urmează a fi oferite de savanţii sovietici trebuie să fi e
aprobate din timp. Acest lucru poate fi coordonat cu savanţii din RPU
şi RPB în legătură cu orientarea antiungară şi antibulgară a unor
concepţii din ştiinţa istorică contemporană a RSR.
Participanţilor sovietici la Congresul internaţional al istoricilor
trebuie să li se recomande să abordeze o linie de conduită activă,
singura care le-ar permite să facă uz pe deplin de autoritatea ştiinţei
istorice a URSS, de bogatul potenţial creator al acesteia. În legătură
cu aceasta, trebuie să acordăm o deosebită atenţie utilizării în
rapoartele şi comunicările reprezentanţilor noştri a tezelor
metodologiei ştiinţifice marxiste în domeniul cercetărilor istorice,
fapt ce ne va permite să demonstrăm, evitând deschiderea discuţiilor
privind chestiunile particulare, netemeinicia abordării româneşti a mai
multor probleme ce ţin de istoria proprie şi cea mondială. Totodată,
numeroasele comunicări la congres ale istoricilor români pot fi
combătute în fiecare raport sovietic printr-o evaluare minuţioasă a
succeselor întregii istoriografii a URSS într-o problemă sau alta,
concretă sau de ordin general.
Cât priveşte acele condiţii comune, în care se vor afla
reprezentanţii sovietici la Congresul internaţional al istoricilor, ar
fi oportun ca fiecare dintre ei să fi e familiarizat, într-o formă sau
alta, cu specificul „cursului special” al conducerii româneşti, mai ales
cu poziţiile sale vizavi de problemele internaţionale actuale, cu
momentele principale ale relaţiilor sovieto-române la etapa actuală.
Trebuie prevăzut şi faptul că, în timpul aflării în RSR a savanţilor
străini renumiţi, românii vor organiza cu aceştia interviuri pe care le
vor folosi ulterior în scopul propagării „cursului românesc special” în
interiorul ţării şi în afara ei. De aceea este necesar de a stabili din
timp spectrul de chestiuni şi caracterul aprecierilor cu care trebuie să
opereze reprezentanţii Uniunii Sovietice în asemenea cazuri. Membrii
delegaţiei sovietice la congres trebuie să fie pregătiţi şi pentru
conversaţii particulare cu istoricii burghezi, care vor instiga
discuţiile privind divergenţele dintre savanţii din URSS şi cei din RSR
vizavi de diverse chestiuni istorice; vor tinde să le dea un caracter de
contradicţii insurmontabile. În astfel de situaţii, trebuie reieşit din
inoportunitatea generală a acţiunilor care pot contribui
la apropierea specialiştilor români cu colegii lor din ţările occidentale.
Ambasada URSS în RSR va informa şi în continuare despre activităţile
concrete întreprinse în România în legătură cu sărbătorirea a 2050 de
ani a „statului dac unitar centralizat şi independent”, despre măsurile
întreprinse de partea română în vederea pregătirii către Congresul
internaţional al istoricilor.
Primul secretar al Ambasadei URSS în RSR
M. Muntean /semnătura/
Exp. 1 ex. în dosar
Distribuire:
1 – DP a MAE al URSS (pentru secţia CC al PCUS)
2 – CC al PC al Moldovei (tov. I.P. Calin)
3 – AŞ a URSS (academicianului V.N. Jukov)
4 – Institutul de Economie a Sistemului Mondial Socialist (IESMS) al AŞ a URSS
5 – OE a MEA al URSS
AOSPRM, fond. 51, inv. 54, dosar 7, fi lele 13-19
O propunere a autorului "Sămănătorul", George Anca - Bucureşti
