marți, 25 septembrie 2012

Niki Florescu - Piroliza germană

Piroliza germană

Angela Merkel l-a susținut pe Traian Băsescu, pentru a primi în schimb combinatul Oltchim


Traian Băsescu și guvernele Boc au pus piedici combinatului Oltchim, cu scopul de a-l falimenta în favoarea unei companii germane • Prin susținerea politică fățișă, Angela Merkel urmează să primească o afacere de multe miliarde din România  ZIUAnews vă prezintă radiografia unei activități politico-economice transfrontaliere cu efecte devastatoare pentru viitorul României  Trei declarații ale unor persoane din interiorul conducerii Oltchim confirmă spionajul economic, manipularea contractelor și implicarea neprincipială a Bruxelles-ului, în falimentarea Oltchim
Fondul Monetar Internațional a dat un ultimatum României, cu privire la privatizarea companiei Oltchim SA: "Privatizați sau lichidați". Pe data de 26 septembrie anul curent, este termenul limită, atât pentru statul român, cât și pentru conducerea Oltchim, de a rezolva problema acestei companii deosebit de importante în economia românească și unice în spectrul afacerilor din petrochimie, din sud-estul Europei. Suportul politic pe care Angela Merkel i l-a acordat, aparent doar în sprijinul politicii și al democrației, lui Traian Băsescu, are, de fapt, o expresie materială concretă: aproape două miliarde de euro. Planul politic al Angelei Merkel de a-l susține pe Traian Băsescu are rădăcini în activitatea politico-economică a președintelui, care a frânat, constant, a manipulat și a împiedicat direct dezvoltarea combinatului, cu scopul diminuării capacității de producție și export a acestuia.ZIUAnews vă prezintă o radiografie politico-economică a bătăliei pentru combinatul Oltchim, conflict care a avut drept start privatizarea Petrom și îngenunchierea Oltchim, prin afaceri oneroase și acorduri neprincipiale. Dintr-un total de 3.000 de angajați care lucrează astăzi în Oltchim, în mai puțin de o lună, nu vor mai rămâne decât 600, dacă planul german reușește. ZIUAnews a intervievat mai mulți responsabili ai Oltchim-ului, sub acoperirea anonimatului. Mărturiile lor, referitoare la dezmembrarea și lichidarea Oltchim, sunt cutremurătoare.În actualul context economic, pierderea de către economia românească a Oltchimului înseamnă pierderea unei companii care ar fi putut să producă pentru statul român, potrivit estimărilor specialiștilor, un milliard de euro pe an.Într-o economie globalizată, inter-relațională, Oltchim a căzut victimă calculelor fracționare întemeiate pe judecăți politice, iar problemele companiei au început în momentul în care organizațiile financiare internaționale au ordonat vânzarea pe bucăți a unor companii dintr-o economie integrată. Subiectul Oltchim a devenit un coșmar pentru toate guvernele României, în momentul în care FMI și Banca Mondială au ordonat vânzarea Petrom, cu tot cu Arpechim. La privatizare s-a ordonat ca Arpechim, format din Rafinărie și secția de Piroliză, să fie vândut către OMV, deși OMV-ul nu avea nevoie de ele, iar Oltchim-ul rămânea fără materiile prime. OMV-ul a închis Arpechim, "din motive de nerentabilitate", și de aici a început prăbușirea Oltchim. După opt ani de coșmar economic pentru combinatul vâlcean, devine limpede că decizia OMV de închidere a unicei companii care asigura materii prime pentru Oltchim a fost o decizie politică. Astăzi, la o lună distanță de verdictul de viață și de moarte pentru Oltchim, jocurile companiilor străine sunt dezvăluite.
Germania, prin PCC, dorește falimentarea Oltchim, pentru a-l putea cumpăra pe nimic
PCC este o firmă înregistrată în Germania, care deține și în Polonia un combinat cu profil identic cu al Oltchimului. PCC deține 18,32% din acțiunile Oltchim. Pentru a disimula jocul pe piață, PCC a gândit să nu mai intervină direct în achiziționarea de acțiuni la Oltchim și, în acest mod, a apărut Nachbar Services, un offshore cipriot, care a cumpărat, într-o singură zi, 14% din Oltchim. Jocul banilor a devenit astfel: grupul german PCC-Nachbar deține 32,32% din Oltchim, în timp ce statul român deține 54,8%. Din această poziție, PCC-Nachbar controlează politica economică a Oltchimului, blochează orice tentativă de rentabilizare și așteaptă data de 26 septembrie pentru a pune mâna pe Oltchim la un preț derizoriu.
PCC dorește falimentarea combinatului vâlcean urmărind apoi păstrarea a numai trei secții ale Oltchim-ului care au piețe externe, concedierea a 2.400 de angajați și vânzarea celorlalte întreprinderi la fier vechi. În urma acestei acțiuni, germanii ar obține un profit mult mai mare decât prețul plătit pentru cumpărarea combinatului. Întregul stat român ar avea de suferit. Economia națională ar înregistra raporturi negative, iar mii de oameni ar fi fără serviciu.
Unul dintre factorii de decizie de la Oltchim a declarat pentru ZIUAnews, sub acoperirea anonimatului: "PCC-ul a declarat ferm că nu vrea să facă producție. El vrea doar trei secții din Oltchim: Electroliza, care produce leșie, hipoclorit și sodă, are nevoie de saramură, o are, curent are și mai vrea încă două secții: Propenoxid și Poliol, toate sunt cu piețe externe. Restul vrea să îl vândă la fier vechi și să rămână doar cu 600 de oameni".
Bruxelles-ul, implicat în falimentarea industriei petrochimice românești
Conducerea Oltchim a dorit spirjinirea funcționării combinatului prin majorarea de capital. În acest sens, s-a depus la Bruxelles documentația necesară pentru ca majorarea respectivă să nu fie considerată ajutor de stat. Germania s-a implicat în acest proces și l-a blocat, pe cât posibil. A durat, astfel, trei ani de zile până când s-a primit un răspuns de la Comisia Europeană. Acest termen coincide cu debutul crizei economico-financiară. În tot acest timp, din cauza influenței pe care Germania o are la Bruxelles, Oltchim nu a mai putut produce nimic, s-au acumulat pierderi și nu a putut fi făcută nicio finanțare.
Un alt responsabil a confirmat pentru ZIUAnews: "Oltchim a depus, pentru ca majorarea de capital să nu fie considerată ajutor de stat, documentația la Bruxelles. PCC-ul, prin toate relațiile, a blocat pe cât posibil acest proces și a durat trei ani de zile până când a venit răspunsul de la Bruxelles. Acești trei ani de zile coincid cu debutul crizei economico-financiară. În tot acest timp, s-au acumulat pierderi, deoarece nu s-a putut produce, nu s-a putut finanța".
Boc și Vlădescu, piroliza-n portofelul de lobby
Dorința germanilor de a falimenta combinatul, prin intermediul PCC-ului, este dezvăluită chiar prin declarațiile publice pe care această firmă le-a făcut, prin care susținea că nu dorește să facă producție. PCC vrea să utilizeze doar trei secții ale Oltchimului: Electroliza, care produce leșie, hipoclorit și sodă, Propenoxidul și Poliolul, toate având ca piață de desfășurare mediul extern. Iar nemții sunt susținuți, prin faptul că sunt reprezentați în Consiliul de Administrație de către fostul ministru de Finanțe din timpul Guvernului Boc, Sebastian Vlădescu. Fiind cel care în urmă cu puțin timp reprezenta România și, implicit Oltchimul, acesta încă se bucură de influență în cadrul Ministerului, ceea ce favorizează demersurile făcute de PCC. Un alt sprijin al germanilor vine din partea directorului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu. El are în mână privatizarea Oltchimului, fiind cel care a decis ca această privatizare să se realizez în plic, ferită deci, de ochii celor interesați.
Unul dintre responsabilii din cadrul Oltchim, a precizat pentru ZIUAnews: "Remus Vulpescu s-a vândut PCC-ului. În ianuarie, când a fost un consiliu de administrație, PCC s-a prezentat cu un consilier economic, care era fostul ministru de Finanțe al României, Sebastian Vlădescu. Adică, omul care, în urmă cu șase luni de zile reprezenta statul și, implicit, Oltchimul, și care le-a spus ferm că să nu mai continue cu procese, deoarece Oltchimul va cădea din cauza unui singur furnizor, care este Electrica, ceea ce s-a și întâmplat. În iarnă, fiind mare consumator de energie, pe 10 ianuarie a primit închidere. Și atunci, PCC-ul a lăsat-o mai moale".
Politica germană de faliment
Falimentul combinatului românesc nu folosește nimănui, cu atât mai puțin statului român, care ar trebui să acopere toate datoriile și să plătească salarii compensatorii. Dar, pentru PCC, valoarea unui combinat în faliment este mult mai mică decât cea a unei companii care încă funcționează. Acesta este motivul pentru care Germania încearcă să aducă Oltchimul în insolvență, pentru a cumpăra, pentru nimic, o întreagă industrie, după care să distrugă o mare parte din ea.
Se vorbește despre privatizarea Oltchimului. Lucru care depinde de PCC. Deoarece această firmă are drept de premțiune, fiind acționar minoritar principal, el poate cere ca o acțiune să îi fie vândută la prețul care îi este convenabil, nu la valoarea nominală de un leu. Pentru a-și păstra cota de 30% din capitalul social, PCC trebuie să plătească 140.000.000 de euro, bani de care nu dispune în acest moment.
Strategia PCC-ului a fost stabilită încă de la început și au fost respectați toți pașii impuși. Cu numai 2.000.000 de euro, s-a ajuns ca germanii să dețină 30% din capitalul social și să aibă rol decizional în activitățile manageriale ale Oltchimului. Astfel, și-a permis să obstrucționeze toate măsurile pe care conducerea combinatului a încercat să le ia, pentru a nu se ajunge la faliment.
PCC se bazează pe recuperarea banilor investiți în cumpărarea Oltchimului prin vânzarea combinatului la fier vechi. Ca de exemplu, în Secția 9 de la PVC, s-au investit 21 de milioane de euro. Acești bani vor fi pierduți, deoarece firma germană nu dorește să producă PVC, procesul fiind prea complicat. O altă armă deținută de germani este cumpărarea datoriilor pe care Oltchimul le are, intrând, astfel, în posesia gigantului industrial.
"Acum vor să facă pe 10 septembrie în AGA, să se aprobe majorarea capitalului și pe 13 septembrie să-l vândă. PCC-ul poate face contestație, are un drept de preempțiune, deoarece este acționar minoritar și i se vinde acțiunea nu la 0,1, ci la prețul care i se cuvine. Iar, pentru a-și păstra cota de 30%, el trebuie să vină de acasă cu140.000.000 de euro, ceea ce el nu are. Ei au tras de timp, deoarece este diferit să cumperi o companie în faliment decât una care funcționează. PCC-ul poate cumpăra datoriile, nu mai face nicio tranzacție și astfel intră în posesia Oltchimului. Oricum, PCC vrea să taie combinatul și să-l vândă la fier vechi, pentru că nu vor să se complice cu procesul de producție", a dezvăluit pentru ZIUAnews un influent personaj din conducerea combinatului vâlcean.
Explicația procesului tehnologic necesar Oltchim pentru a funcționa și manevrele terților care au împiedicat acest lucru pentru a face Oltchimul neprofitabil
Procesul tehnologic necesar Oltchimului pentru a funcționa a fost împiedicat din momentul în care OMV a cumpărat Petrom. Statul era acționar majoritar atât în Petrom, cât și în Oltchim. Aceste două combinate au fost înființate în 1966 și au fost legate organic, adică ceea ce se producea la Pitești, jumătate din partea de Piroliză, materiile prime fiind etilena și propilena, printr-o conductă a cărei lungime este de 50 de kilometrii, alimenta combinatul. Etilena este o substanță inflamabilă și nu poate fi adusă pe altă cale, decât prin conductă. Ele au funcționat integral.
În momentul în care s-a vândut Petromul, statul român a făcut una dintre cele mai mari greșeli manageriale. L-a dat cu tot cu secția Arpechim. OMV-ul, urmărindu-și scopul, a numit un administrator care i-a prins și, în doi ani, le-a vândut etilena și propilena de care ei aveau nevoie la o cotație triplă. Cotația la nivel mondial pe etilenă și propilenă era de 400 de euro pe tonă, dar OMV-ul o vindea cu 1200 de euro. Suma investită de către OMV pentru achiziționarea Petromului ar fi trebuit să fie recuperată în 20-30 de ani, însă s-a reușit în doar trei ani, prin prisma triplării prețului tonei de etilenă și propilenă. Astfel a început declinul combinatului, anii de referință fiind 2006-2007.
Secția Arpechim este împărțită în Rafinărie și Piroliză. Oltchim a reuși cumpărarea Pirolizei, în 2010, după patru ani de negocieri, contra sumei de 13 milioane de euro, acesta fiind cel mai mare eveniment de pe piața de fuziuni și achiziții din România. În acest fel, combinatul și-a asigurat transferul activităților petrochimice din cadrul Arpechim. Dar, cealaltă jumătate a Arpechimului, Rafinăria, a rămas în posesia OMV-ului. "Cu toate că secția nu mai este folosită de ani buni de către proprietari, OMV a jucat ca un adevărat afacerist și a așteptat momentul în care Oltchim a dorit să cumpere Rafinăria, cea care îi ofera materiile prime: etilena și propilena. Prețul cerut a fost însă mult prea mare, în jur de 300.000.000 de euro, bani de care combinatul nu a dispus. Acesta a fost punctul culminant al declanșării declinului combinatului Oltchim", a susținut unul dintre oamenii importanți ai combinatului vâlcean, sub protecția anonimatului.
Statul român este proprietar, prin deținerea a 54% din acțiuni. Datoriile înregistrate de Oltchim au fost plătite de Stat, prin plata a sute de milioane de euro. S-a propus majorarea capitalului social, cu această datorie. Adică, Statul să-și ridice cota de participare de la 54% la 80%, cât ar veni proporțional.
Conducerea combinatului a depus documentele necesare majorării capitalului social la Bruxelles, pentru a nu fi considerat ajutor de stat. Însă, aici a intervenit influența pe care Germania o are la Comisia Europeană, deoarece a durat nu mai puțin de trei ani de zile până când s-a primit un răspuns de la oficialii europeni. Astfel, în luna ianuarie a acestui an, Comisia Europeană a aprobat conversia. Cu toate astea, nici până în prezent, operațiunea nu a fost realizată, chiar dacă s-a oferit inclusiv un card de dobândă.
Statul român a avut întotdeauna o răspundere fundamentală din punct de vedere managerial și decizional, fiind acționar majoritar, care deține 54% din capitalul social. Văzând datoriile înregistrate de combinat și urmărind tot declinul, statul nu și-a respectat atribuțiunile. Prima măsură ar fi ținut de schimbarea conducerii combinatului, însă fiecare partid aflat la guvernare își numea proprii oameni în Consiliile de Administrație, persoane slab pregătite, atât managerial, cât și decizional.
Oltchimul a oscilat permanent între apartenența la Ministerul Economiei, la AVAS și la OPSPI, pentru că nimeni nu era interesat să ofere soluții credibile pentru combinat și toți urmăreau să se scape de răspundere.
Guvernul a promis întotdeauna, indiferent de partidul majoritar, că va sprijini Oltchimul, însă nu s-a luat nicio măsură. "În urmă cu numai aproximativ trei săptămâni, o firmă din Austria a spus că va credita Oltchimul, numai că vor garanția că acest combinat va funcționa. Austriecii au afirmat că sunt dispuși să ofere 40.000.000 de euro sprijin, capital de lucru și tot ce este necesar, deoarece nu este în avantajul partenerilor externi ca Oltchimul să nu mai funcționeze", se arată în dezvăluirile celor intervievați de ZIUAnews.
Traian Băsescu și-a pus dosarul Oltchim pe masă. Unde a și rămas!
Chiar și Traian Băsescu a avut dosarul combinatului pe masă, însă a preferat ca PCC să intre în posesia acestuia. Explicația este cea prezentată la începutul materialului, înscrierea firmei în portofoliul Germaniei. Se cunoaște relația pe care Traian Băsescu o are cu Angela Merkel, cancelarul german. Astfel, pentru anumite favoruri politice, economia României va avea de suferit, prin falimentarea Oltchimului.
Acest lucru este evidențiat prin declarația directorului Constantin Roibu, făcută în 2009, atunci când Traian Băsescu ocupa fotoliul de președinte al țării noastre. "Pe masa de lucru a Guvernului se află și un memorandum privind accesarea de către Oltchim a unui credit de 486 milioane euro, garantat de stat în proporție de 80%, necesar unui amplu program de investiții pe trei ani, astfel încât, la finele lui 2013, combinatul vâlcean să ajungă la o cifră de afaceri de un miliard de euro, din care 800 de milioane să reprezinte numai exporturi", preciza Roibu la acea vreme.
Mai mult decât atât, inginerul Mihail Diculoiu a declarat public că "președintele Traian Băsescu ne-a indicat că deja ar trebui să ne apucăm de reparații la secția de piroliză de la Arpechim Pitești, chiar până la semnarea contractului de preluare propriu-zisă a acesteia. Altfel spus, nimic nu mai poate să deturneze scopul demersurilor combinatului".
Cu toate acestea, situația actuală a Oltchimului este cea prezentată: privatizarea se pare că nu are nicio șansă de realizare, insolvența fiind inevitabilă. Iar de privatizare se ocupă șeful OPSPI, Remus Vulpescu. Pe 12 septembrie se va încheia perioada de înscriere a firmelor care doresc să participe la licitație, iar pe 14 septembrie Vulpescu va deschide plicul și va anunța ce companie a oferit cea mai mare sumă de bani. Este de menționat că, până în prezent, nicio firmă nu s-a înscris la această licitație.
Vulpescu și Vlădescu
Remus Vulpescu, un avocat în vârstă de 38 de ani, este șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, aflat în subordinea Ministerului Economiei. Acesta este specializat pe firme aflate în faliment și lichidări. A avut un rol crucial în tot demersul prin care Oltchim a trecut, timp de un an și jumătate de când se află la conducerea OPSPI. La întâlnirea cu FMI, Vulpescu a declarat că Oltchim a întârziat cu furnizarea anumitor date, lucru negat de reprezentanți ai combinatului.
Declarațiile recente ale acestuia au pus un mare semn de întrebare în ceea ce privește procesul de privatizare a combinatului. Întregul Minister al Economiei și-a schimbat perspectiva cu privire la modalitatea de privatizare a Oltchimului. Așa cum am precizat, statul român a primit, într-un final, acceptul Comisiei Europene de a converti în acțiuni datoriile Oltchimului, metodă prin care statul urma să dețină 80% din capitalul social.
"În ultimele șapte-opt zile am ajuns la concluzia că este mult mai bine pentru Oltchim și statul român să renunțăm la conversia creanței din mai multe motive", a fost declarația tulburătoare făcută de Vulpescu. Motivul este însă acela că PCC ar avea de suferit în urma acestei conversii. Afirmațiile făcute de Remus Vulpescu au supărat conducerea firmei germane, deoarece, așa cum declara reprezentantul PCC, Wojciech Zaremba, "suntem în mijlocul privatizării şi am semnat o înţelegere confidenţială cu statul român, cum că nu vom dezvălui şi nu vom comenta nimic cu privire la privatizare. Noi ne-am respectat angajamentul, Remus Vulpescu, nu. Este o încălcare a legii privatizării".
Sebastian Vlădescu a ocupat fotoliul de ministru al Finanțelor, în momentul în care Emil Boc era prim-ministru. Surpriza din partea acestuia a venit în timpul Consiliului de Administrație din luna ianuarie a acestui an, când PCC a fost reprezentat în AGA de Sebastian Vlădescu, om influent în Minister și care a avut datoria de a apăra interesele economice naționale. Acum, însă, Vlădescu luptă pentru ca PCC să falimenteze Oltchim, urmând a intra în posesia unui întreg combinat, sursă importantă în economia națională, pe nimic.
"Gaura neagră", așa cum este denumit Oltchim, se pare că nu a atras niciun investitor cu adevărat interesat, cu excepția PCC. De aceea, rezultatul licitației din 14 septembrie nu va fi privatizarea combinatului, ci falimentarea acestuia.

Varianta rușilor de la TISE
"Există o soluție pentru Oltchim. Aceasta este Tise, o subsidiară de a lui Gazprom, un gigant. Anul trecut a avut 42 de miliarde de euro profit. Reprezentanții TISE nu sunt acționari, au venit pentru proiect și sunt interesați să cumpere Oltchimul. Ar vrea să cumpere și Arpechimul, dar și Oil Terminal. Nu vor să concedieze niciun angajat și vor să pună în funcțiune toate secțiile combinatului", a declarat un înalt din conducerea Oltchim.
TISE este înregistrată în Rusia și a oferit conducerii combinatului vâlcean o soluție prin care nu s-ar ajunge la faliment. Rușii au dorit să cumpere toate secțiile Oltchim-ului și să le pună în funcțiune, oferind capitalul de lucru necesar. Au impus, însă, anumite condiții, printre care și încheierea unui contract pe patru ani de zile cu furnizorul de sare, pentru a nu se întâmpina problema modificării prețului de achiziție. Au vrut să cumpere și o micro-hidrocentrală, pentru ca toată producția acesteia să ajungă la Oltchim, deoarece cele mai mari cheltuieli înregistrate de combinat sunt pe materii prime și energie. TISE și-a exprimat dorința de a achiziționa Oil Terminal, o companie constănțeană, prin care să pompeze petrol în Rafinăria de la Pitești, unde s-ar produce etilena, propilena și benzină nafta.

Ultimatumul Fondului Monetar Internațional
FMI a dat un ultimatum autorităților române să privatizeze sau să lichideze combinatul Oltchim, până pe 26 septembrie. În caz contrar, acordul țării noastre cu Fondul Monetar Internațional va fi suspendat, ceea ce ar duce la efecte dezastruoase pentru economia României. FMI a așteptat cinci ani de zile să se ia o măsură în privința combinatului vâlcean, lucru nerealizat până în prezent. Dacă acest lucru nu se va întâmpla până la data stabilită, respectiv 26 septembrie, reprezentanții Fondului vor refuza să participle la ședința de evaluare a acordului cu România. Potrivit estimărilor specialiștilor, "țara noastră ar risca și scăderea rating-ului de țară cu efect asupra dobânzilor la care se împrumută, lucru care ar fi de zece ori mai costisitor decât tot Oltchimul".
Dispariţia Oltchim, grav atentat la siguranţa naţională
SC Oltchim SA est unicul complex petrochimic din România, format din combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi divizia detrochimică Arpechim Piteşti, şi asigură securitatea economică şi socială în judeţele Vâlcea şi Argeş. Aşadar, lichidarea Oltchim ar constitui un atentat grav la siguranţa naţională.
Facem această afirmaţie din următoarele motive:
1. combinatul chimic Oltchim realizează 65% din producţia industrială a jude¬ţului Vâlcea, reprezentând centrul principal de greutate pe care se sprijină economia judeţului.
2. Oltchim este și principalul angajator local, cu un număr de peste 3.000 de angajaţi, iar prin alte companii pe care le deţine, numărul de angajaţi depăşeşete 4.000.
3. Importanţa strategică a combinatului Oltchim în economia naţională este dată de un întreg lanţ de conexiuni şi dependenţe economice pe care acesta le generează cu o serie de industrii, printre care se numără Arpechim Piteşti, CET Govora SA, Ciech Uzinele Sodice Govora, exploatarea minieră Berbeşti, Salina Ocnele Mari, Cariera de Calcar Bistriţa. Compania deţine şi Fabrica de conserve Râureni, complexul Suinprod, firma Avicola Babeni şi fabrica de nutreţuri Babeni.
4. Oltchim este cel mai mare producător de pe piaţa internă de produse clorosodice, solvenţi cloruraţi şi unicul producător de PVC, polioli-polieteri, oxo-alcooli, anhidridă ftalică şi plastifianţi, produse de bază pentru alte industrii ale economiei româneşti. Totodată, Oltchim este şi cel mai mare producător din Europa Centrală şi de Est la produsele sale principale, respectiv PVC, sodă caustică, polioli-polieteri şi DOP, cu pieţe de desfacere atât în Uniunea Europeană, cât şi în ţări cu economii emergente precum Turcia sau Rusia. Principalul produs al societății este policrorura de vinil (PVC) (în present, aproximativ 37,5 % din producția totală), pentru care a declarat în 2008 o cotă de piață la nivelul UE de 2,1 %. Oltchim îşi comercializează produsele în peste 80 de ţări.
5. Oltchim se află în topul marilor jucători din industria chimică. În Europa Centrală şi de Est este numărul unu pe piaţă produselor clorosodice, piaţa poliolilor polieteri şi piaţa propenoxidului, iar pe piaţa PVC, ocupă locul al doilea.
6. Și nu în ultimul rând, 4.000 de familii ar rămâne fără un venit, adică aproximativ 8.000 de persoane ar fi afectate
PCC a blocat un ajutor de stat pentru Oltchim
Dintr-un document al Comisiei Europene rezultă că PCC a făcut tot ce a putut pentru a bloca un ajutor de stat pentru Oltchim în valoare de 62 de milioane de euro. Astfel potrivit documentului, statul român a dorit să revitalizeze compania prin acordarea acestui ajutor dar PCC a introdus o plângere la CE "contestând eligibilitatea întreprinderii pentru a beneficia de ajutor în temeiul schemei de ajutor temporar aprobată de autoritățile române", după cum se arată în document. De aici se mai poate citi "Comisia a exprimat îndoieli în legătură cu îndeplinirea de către Oltchim a criteriilor de eligibilitate stabilite de cadrul temporar pentru a putea beneficia de un astfel de ajutor". Iar în cele din urmă ajutorul nu a mai fost acordat.
Nachbar, partenerul PCC
Carlso Ventures International este principalul acționar al Nachbar Services Limited. În data de 17 iunie 2011, PCC SE și Carlso Ventures International au semnat, în fața unui notar public, un Memorandum, care a stabilit cadrul unei poziții comune cu privire la Oltchim. În urma acestui acord de a acționa concentrat, PCC SE și Carlson au ajuns să dețină împreună 31,3072% din capitalul social al Oltchim SA.
Niki Florescu

Propunere sursă: Comandor TP


Diana-Florina Cosmin - Cum a devenit România cool

Cum a devenit România cool


Ce se întâmplă cu o ţară în vremuri de criză, când tot mai mulţi dintre cetăţenii ei îşi fac bagajele şi iau calea străinătăţii? Paradoxal, nostalgia locului lăsat în urmă naște oportunități nebănuite de business. 
Și o nouă generație cool.

Pe 25 aprilie, finala emisiunii „Românii au talent” strângea o medie de 3,3 milioane de telespectatori în faţa televizoarelor. După zece săptămâni în care prin faţa celor trei juraţi se perindaseră o pleiadă de dansatori, cântăreți, acrobaţi și aruncători de flăcări, câştigătorul Adrian Țuţu culegea laurii cu o prestaţie de hip-hop patriotic.
„Vreau ca ţara mea în suflet să-mi rămână / Copilul meu să-mi spună «te iubesc» în română (...) Arată-ne că tu poţi schimba tot / Strigă tare „Sunt român, deci pot!»”. Totul pe fundalul a zeci de steaguri tricolore, purtate de cei care în urmă cu vreo 40 de ani s-ar fi numit „tinerele vlăstare” ale patriei.
„Sunt român, deci pot!” a învrăjbit opinia publică mai ceva decât o finală de Cupă Mondială. Jumătate din ţară îl aclama pe tânărul orfan pentru talentul de a fi pus în versuri o realitate care să atingă sufletele românilor scârbiţi de transformarea identităţii lor naţionale într-un flux neîntrerupt de ştiri despre violuri şi tâlhării. Cealaltă parte îl blama pentru manipularea emoţiei prin „patriotism ieftin”, de duzină.
Polemicile s-ar fi stins de la sine dacă la sfârşitul lui iunie o serie de evenimente  – internaţionale de această dată – nu ar fi pus din nou pe tapet motivul patriotismului. Campania „Rom: Changing the Romanian Flag”, derulată de McCann Erickson pentru Kandia Dulce, câştiga nouă premii la Festivalul de Publicitate Cannes Lions, un Gold Sabre Award la Praga, trei medalii la New York Festival, plus două Silver Effie.
Premisa fusese simplă: în toamna lui 2010, Kandia anunţa, printr-o serie de reclame, schimbarea ambalajului tricolor al ciocolatei noastre „naţionale” cu unul în culorile steagului american. „Am pus stele americane pe ambalajul ROM pentru ca şi românii să poată să strălucească”, rosteşte, cu aroganţă, personajul spotului.
După care sloganul cade ca un trăsnet: „Noul Rom american: cu gust mai cool”. „Noi, românii, avem o părere proastă despre ţara noastră, care vine la pachet cu un patriotism reactiv, declanşat când cineva din exterior vine şi ne critică”, explică Dinu Pănescu, Group Creative Director al McCann Erickson şi unul dintre artizanii campaniei Rom.
„E o chestiune universală: îţi dai seama cât de mult ţii la un lucru atunci când nu-l mai ai.”
Pe asta au și mizat publicitarii, întinzând ca un elastic orgoliile acelorași români care păreau să nu mai dea doi bani pe țara lor. În doar câteva zile s-au strâns 4.000 de comentarii pe site-ul campaniei, 11.000 de membri pentru cauza „Vrem vechiul ROM înapoi” şi alte câteva mii pentru cauze conexe („Nu cumpăraţi ciocolata ROM cu ambalaj nou” sau „Vrem ciocolata ROM autentic înapoi”).
Cele mai vehemente mesaje aparţineau tocmai tinerilor, care nu crescuseră cu Ciocolata ROM, dar și-o asumaseră ca produs „național”. Printre miile de revoltaţi se număra inclusiv o fetiţă de 12 ani, care le explica celor de la McCann greşeala fundamentală a campaniei în termeni foarte docţi, folosind în deplină cunoştinţă de cauză cuvântul „brand”. „Toți au dat cu noi de pământ, au spălat cu noi pe jos”, râde Dinu Pănescu, amintindu-şi reacţiile de atunci.
„Românii preferă să-şi exprime patriotismul apărând valorile ţării când acestea sunt atacate, decât să laude, pur şi simplu, România.”
Altfel spus, deşi sunt primii la critica propriei țări, românii nu suportă ca ego-ul să le fie zgândărit de insinuări privind (in)capacitatea lor de a fi „cool”.

Sursa : http://www.forbes.ro/Cum-a-devenit-romania-cool_0_1964.html

duminică, 23 septembrie 2012

Vasile Zărnescu - Confirmarea predicţiilor privind propaganda holocaustică




RADU IOANID SPERJURUL: PERSONA NON GRATA
Confirmarea predicţiilor privind propaganda holocaustică

Scrisoarea adresată d-nei Ulrike Beitsprecher, coordonatoarea Forumului Internaţional ATELIERUL ISTORIC EUROPA (GESCHICHTSWERKSTATT EUROPA), ediţia 2012, organizat de Institutul pentru studii globale şi europene de pe lîngă Universitatea din Leipzig – Forum sub egida căruia se desfăşoară  simpozionul „TRANSNISTRIA – HOLOCAUSTUL UITAT, 1941-1944“.

Dear Mrs. Ulrike Beitsprecher,
                       
I regret that I cannot attend the symposium  organized by you. Maybe I come to the next edition.
However, by virtue of the principle AUDIATUR ET ALTERA PARS, and if this is not inconvenient to you, I would kindly ask you to multiply the article sent in attachment, RADU IOANID PERJURY: PERSONA NON GRATA, with my kind request that it will be distributed to the participants.
The vicissitudes of history caused the German  people – hardworking, talented, honest – to be the victim of some ocult circles’ schemes. This is the reason why it now suffers the consequences.  Similarly, the Romanian people – who never crossed its borders in order to attack others – suffers now from the unhappy failures of history. There are many elements showing that it is the victim of the same ocult groups because of which even the German people is still suffering. On top of the list of such groups are the followers of the Khazars – today’s Zionists, known in Romania by the name of ”Jews”, a word in the East and Central European area, deriving from the phonetic corruption of the German word ”Die Jüden”,  as the letter ”J” in German is mainly pronounced as ”J”, not as ”I”.  
In view of a firm monitoring of the symposium, I suggest, as an additional documentation, that you consult the following links and sites:
These books as well as many others on the same topic, undoubtedly prove that the Zionists’ position, especially taken – in your symposium – by Radu Ioanid, who is an impostor and, as you will read in my paper, attached to this letter, a perjury that should have gone to prison. The presence of Radu Ioanid is a mistake for this symposium, because there was no holocaust of the Jews or the gypsies in Transdniestria, as it did not occur anywhere else. As you may have read on the link http://balder.org/judea/Six-Million-140-Occurrences-Of-The-Word-Holocaust-And-The-Number-6,000,000-Before-The-Nuremberg-Trials-Began.php, the word ”holocaust” and the idea of killing the 6,000,000 Jews are only some ideas fabricated as early as 1900!
I will soon send you the English version of my paper, too. You can multiply and distribute it in both languages, because the ”Moldovans” speak the Romanian language.
Respectfully,
Vasile Zărnescu



RADU IOANID SPERJURUL: PERSONA NON GRATA
Confirmarea predicţiilor privind propaganda holocaustică

(Episodul al 5-lea, adus la zi, al studiului
Holocaust-ologii“ – vectori ai războiului axiologic)
Reamintesc, acest studiu cu valoare de prognoză şi cu scop preventiv a fost publicat, în serial, în 2002, în revista JUSTIŢIARUL (www.justitiarul.ro). De asemenea, reamintesc afirmaţia – iterată în alte materiale postate pe AlterMedia, precum şi în alte reviste on line –, că, după apariţia O.U.G. nr. 31/2002, am dat publicităţii, în 2 august 2002, un comunicat de presă al Partidului Unităţii Naţiunii Române (P.U.N.R.) (eu fiind directorul Departamentului de presă şi relaţii publice al partidului), prin care P.U.N.R. cerea Referendum Naţional privind pretinsa legitimitate, necesitate şi oportunitate a emiterii criminalei O.U.G. nr. 31/2002!
Comunicatul a fost semnalat, în reproducere rezumativă, de cîteva ziare: *** „P.U.N.R. cere referendum pentru ordonanţa «holocaustului»“, în Curentul, nr. 180(1456), 3-4 august 2002, pag. 2; G. R., „P.U.N.R. vrea referendum naţional în problema Holocaustului“, în Curierul naţional, nr. 3474, 3-4 august 2002, pag. 3; I. M., „P.U.N.R. atacă“, în Gardianul, nr. 65, 3 august 2002, pag. 5. Şi trebuie să remarcaţi că, încă de atunci, teama de represalii devenise, deja, atît de mare încît autorii rezumatelor-semnal ale comunicatului au preferat să se ascundă după anonimat sau după nişte iniţiale! Trebuie să recunosc, acum, că a fost mare lucru şi faptul că au avut curajul să semnaleze comunicatul meu. Le exprim, încă o dată, recunoştinţa mea profundă directorilor şi redactorilor respectivelor publicaţii pentru curajul, spiritul civic şi românismul dovedit!

Adeverirea internă a predicţiilor

După încă cinci ani, studiul meu avea să se adeverească în totalitate, sub dublu aspect. Pe de o parte, începînd cu anul şcolar 2007-2008, Ministerul Învăţămîntului a impus, deja, introducerea în programa şcolară a lecţiilor despre holocaust, posturile de televiziune – atît cele publice, cît şi cele private – poluează, pe această temă, opinia publică cu emisiuni, informaţii şi filme tendenţioase, precum Auschwitz, confirmînd, încă o dată, demonstraţia lui Norman Finkelstein din INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI.
Între timp, am publicat, în revista SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 7 (http://www.strajerii.ro/santinela019.pdf), Protestul Vatrei Româneşti, semnat de d-l prof. univ. dr. Ion Coja, prin care denunţa faptul că Mosadul a furat Memoriile lui Wilhelm Filderman, de la secretarul acestuia, de la Paris, Memorii care aparţin de drept, Academiei Române – căreia i le-a lăsat, prin testament, Filderman – şi care atestau că în Transnistria nu a fost nici un holocaust. Referitor la acest furt şi pe baza concluziilor implicite ale respectivului Protest al Vatrei Româneşti, în pagina 2, din acelaşi număr al revistei, am publicat articolul „Propaganda holocaustică – un gheşeft super-abject“, republicat pe AlterMedia, în care am demonstrat că respectivul furt atestă inexistenţa holocaustului în Transnistria şi, în genere, în România şi că, totodată, furtul comis denotă, încă o dată, transformarea propagandei în holocash. Căci, într-adevăr, dacă Mosadul a furat Memoriile lui Wilhelm Filderman, atunci această crimă a fost comisă tocmai pentru a se împiedica aflarea adevărului în ceea ce ne priveşte – că nu a existat holocaust al evreilor comis de români în Transnistria (şi, evident, nici în altă parte!) – şi pentru a se menţine minciuna debitată de escrocii Radu Ioanid, Randolph Braham, Matatias Carp, Vladimir Tismăneanu, Lya Benajmin, Jean Ancel ş.a., adunaţi în jurul escrocului-şef Elie Wiesel, care declarase impertinent: România a ucis, a ucis, a ucis!“ Dar, de vreme ce apologeţii „Holocaustului unic“ mint cu neruşinare şi fură documentele importante care ne disculpă, atunci, pe cale de consecinţă logică şi juridică, mint şi în celelalte aspecte: că nu a existat un „holocaust unic“ al evreilor şi, în orice caz, nu au fost ucişi 6 milioane de evrei, ci, cum relevă cercetătorii serioşi şi obiectivi, mult mai puţini dintre evrei şi mult mai mulţi din partea altor naţiuni. Or, gonflarea numărului victimelor de la cîteva sute de mii la 6 milioane nu a avut decît acest scop: confecţionarea „holocaustului unic“ şi transformarea lui în holocau$t, în holocash – fapt denunţat de Norman Finkelstein, Roger Garaudy, Robert Faurisson, Arthur Butz, Jürgen Graf, Germar Rudolf, Wilhelm Stäglich şi toţi ceilalţi autori ai literaturii zise „revizioniste“, ale căror nume şi lucrări pot fi văzute pe http://www.vho.org/aaargh/fran/livres/reprints.html şi la care m-am mai referit în articolul meu Literatura holocaustica: cascavalul secolului (2).
În acelaşi sens – că nu există holocaust provocat de români sau de România, dar că există holocash sau holocau$t – pledează şi articolul d-lui Ion Coja, „Schimb holocaust ambiguu contra Premiu Nobel: Amintiri din Transnistria uitate de Norman Manea“ (vezi SANTINELA, nr. 17, iunie 2007, pag. 12-13), în care profesorul Coja demontează minciunile lui Norman Manea privind pretinsul holocaust din Transnistria, minciuni debitate ca să facă şi el un gheşeft pe ultimii ani ai vieţii lui de netrebnic: să i se acorde şi lui – precum impostorului Elie Wiesel – Premiul Nobel, pentru că a confecţionat maculatură despre holocau$t, după ce România l-a făcut om şi „mare scriitor“.
Agresiunile multiple ale evreilor contra românilor – sub alte aspecte decît confecţionarea acuzei cu holocau$tul – este relevată, pe larg, de Cornel Dan Niculae, în lucrarea sa în trei volume, Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii. Nu-i mai puţin adevărat că aceste agresiuni sunt favorizate de politica filo-sionistă a tuturor celor care au condus şi conduc România în aceşti 19 ani apocaliptici!

Suportul extern al adeveririi predicţiilor

Pe de altă parte, la şase ani de la publicarea faimoasei sale cărţi INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI (vezi http://www.amazon.com/Holocaust-Industry-Reflections-Exploitation-Suffering/dp/185984488X/ref=pd_bxgy_b_text_b/192-3518530-7627029) Norman G. Finkelstein a publicat, la începutul lui 2008, cartea Beyond Chutzpah – On the Misuse of Anti-Semisitsm and the Abuse of History (cf. http://www.amazon.com/Beyond-Chutzpah-Misuse-Anti-Semitism-History/dp/0520245989) tradusă, prompt, sub titlul TUPEU! Argumentul antisemitismului şi maltratarea istoriei (Editura Antet, 2008), în care a reluat tematica respectivă. Întrucît această carte abia a apărut în româneşte şi este puţin cunoscută, voi da cîteva citate – unele mai lungi, dar necesare – care sprijină cercetarea mea contra abominabilei propagande holocaustice – cercetare bazată, de altfel, în principal, cum frecvent am subliniat în diversele materiale anterioare, chiar pe lucrările unor autori evrei oneşti (fiindcă există, încă, şi dintre aceştia!).
«Într-un studiu anterior, am analizat modul în care holocaustul nazist a fost transformat într-o armă ideologică în scopul de a imuniza Israelul faţă de criticile legitime (Finkelstein se referă la Holocaust Industry – nota mea, V.I.Z.). În lucrarea de faţă voi examina o variantă a acestei manipulări, şi anume „noul antisemitism“. De fapt, acuzaţia referitoare la un nou antisemitism nu e nici nouă, nici legată de antisemitism. Ori de cîte ori Israelul este supus unor presiuni internaţionale pentru a se retrage din teritoriile ocupate, apologeţii săi lansează încă o campanie mediatică orchestrată meticulos pe tema omniprezenţei antisemitismului în lume. Această exploatare neruşinată a antisemitismului delegimizează criticile la adresa Israelului, îi desemnează pe izraelieni ca victime în locul palestinienilor şi mută presiunile asupra lumii arabe, care trebuie să scape de antisemitism. (…) Am început această introducere cu o referire la scandalul legat de cartea Din vremuri imemoriale, întrucît unul dintre motivele pentru care conflictul izraeliano-palestinian este înconjurat de atîtea controverse constă în proliferarea escrocheriilor prezentate drept cercetări academice serioase.
În viaţa intelectuală există un mecanism de control al calităţii, deşi imperfect. (…) Una dintre trăsăturile remarcabile ale conflictului izraeliano-palestinian este tocmai aceea că mecanismele de control al calităţii nu funcţionează aproape deloc. Autorul cărţii poate preda la o universitate de prim rang şi cartea însăşi poate să fie publicată de o editură prestigioasă, să primească laude entuziaste şi recenzii excelente în publicaţiile importante şi, totuşi, textul să fie o prostie de la un capăt la altul. Cel mai recent reprezentant al acestui gen – şi subiectul părţii a doua a cărţii de faţă – este best-seller-ul În apărarea Israelului, aparţinînd lui Alan Dershowitz, profesor de drept la Harvard. Se poate spune, fără teama de a greşi, că În apărarea Israelului întrece Din vremuri imemoriale ca amploare a înşelătoriei şi este una dintre cele mai spectaculoase escrocherii academice publicate vreodată pe tema conflictului izraeliano-palestinian. (…) Desigur, nu este important că Dershowitz e un şarlatan, ci faptul că părtinirea instituţională sistematică permite că nişte cărţi precum În apărarea Israelului să devină best-seller-uri naţionale. Dacă n-ar fi fost pedigriul lui Dershowitz de la Harvard, laudele la adresa cărţii din partea unora ca Mario Cuome, Henry Louis Gates Jr., Elie Wiesel şi Floyd Abrams, recenziile favorabile din publicaţii precum New York Times şi Boston Globe ş.a.m.d., În apărarea Israelului ar fi supravieţuit pe rafturile librăriilor la fel de mult ca ultima revistă a Societăţii Pămîntului Plat» (cf. TUPEU!, pag. 24, 25, 26).
Ca şi în INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, ironia lui Finkelstein este pe cît de întemeiată, pe atît de zdrobitoare: «În Statele Unite, ameninţarea unui nou antisemitism provenea, conform lui Forster şi Epstein, de la „stînga radicală“, cu organizaţii precum Partidul Socialist Troţkist al Muncitorilor, Partidul Comunist Stalinist American şi Partidul Progresist Maoist al Muncii – chiar dacă electoratul lor, strîns laolaltă, ar fi încăput confortabil într-o cabină telefonică» (op. cit., pag. 34).
Sau un alt exemplu de ironie demolatoare prin ea însăşi: «În iunie 2004, noul circ al antisemitismului şi-a instalat cortul la Organizaţia Naţiunilor Unite, cu ubicuul Wiesel, aflat din nou în centrul atenţiei. (…) În cuvîntarea de la Organizaţia Naţiunilor Unite, Wiesel a denumit antisemitismul „cea mai veche credinţă fanatică din istoria cunoscută“, care, mai mult, combina într-o manieră unică toate celelalte forme de fanatism. Tot ce ţine de evrei este unic: antisemitismul, Holocaustul, Israelul, naţionalitatea evreiască, poporul evreu… Dincolo de şovinismul ei respingător, această doctrină a unicităţii, atît de găunoasă din punct de vedere intelectual, slujeşte funcţia ideologică utilă de a permite Israelului să revendice o dispensă morală unică: dacă suferinţele evreilor au fost unice, atunci Israelul nu trebuie să fie constrîns de standardele morale normale.
Socotind, fără îndoială, că putea marca uşor cîteva puncte pentru a-i impresiona pe stăpînii săi de la Washington, secretarul general al O.N.U., Kofi Annan, a intrat în joc. „După şaizeci de ani, antisemitismul scotea iarăşi capul“, intona el. „Lumea asista la o resurgenţă alarmantă a acestui fenomen, sub forme noi şi în noi manifestări“. Annan a cerut ca „toată lumea să-i combată activ şi fără compromisuri pe aceia care neagă realitatea Holocaustului sau unicitatea lui“. Dar ce osîndă vor primi cei care-i neagă unicitatea? Închisoarea? Pedeapsa cu moartea? O oră între patru ochi cu Elie Wiesel? S-ar fi crezut că un secretar general provenit de pe un continent care a fost decimat de colonialism ar manifesta un oarecare scepticism faţă de unicitatea Holocaustului şi, dat fiind că în prezent Africa este devastată de foamete, boli şi războaie, ar avea alte priorităţi decît să mobilizeze comunitatea internaţională pentru afirmarea unicităţii Holocaustului» (idem, pag. 77-79).
Şi mai „exotică“ este calificarea făcută unui negru apologet-sionist: «Cu siguranţă că întreprinzătorul profesor de culoare Henry Louis Gates Jr. nu a avut de pierdut în ochii conducerii universităţii atunci cînd, în 1992, a denunţat „antisemitismul negrilor“ sau ceea ce el numea „noul antisemisitm“ – iată cît de des revine această expresie – într-un articol de o pagină din The New York Times. Să loveşti în cei lipsiţi de putere, mai ales cînd sunt „din neamul tău“, pentru a obţine favorurile celor puternici se numeşte curaj moral în cercurile de elită“». Şi, în nota de subsol, dă cîteva rînduri din lauda făcută de demagogul de culoare, pe care o încondeiază absolut antologic: «Am ajuns să înţeleg foarte repede că Israelul este o comoară de civilizaţie pentru întreaga comunitate umană, dar este şi una dintre cele mai vulnerabile. (…) În apărarea Israelului constituie o lectură indispensabilă pentru aceia dintre noi care suntem profund neliniştiţi de ascensiunea antisemitismului în societatea americană, chiar şi în campusurile universitare.“ Cu laude de genul acesta se strică reputaţia prostituţiei» (idem, pag. 86).

Radu Ioanid-Sperjuru’

Radu Ioanid este o altă clonă a escrocului Elie Wiesel. De la escrocheriile literar-politice ale lui Elie Wiesel şi de la escrocheriile academice ale lui Joan Peters, Alan Dershowitz et comp., să revenim la escrocheria juridico-imobiliară a lui Radu Ioanid. (Referitor la escrocheria politico-literară a lui Ioanid, din cartea sa Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurior secrete dintre România şi Israel. Editura Polirom, 2005, am comentat, sumar, în alt material, pe AlterMedia. La această agresiune axiologică voi reveni, pe larg, în alt studiu).
Între timp, s-a adeverit şi previziunea mea că escrocul Radu Ioanid va pierde procesul prin care a cerut restituirea apartamentului pe care-l ocupase în Socialism – în care el voia să înfiiţeze, nici mai mult nici mai puţin, un „muzeu al holocaustului“! E-adevărat, lichelele de judecători de la instanţa de fond i-au dat cîştig de cauză, pentru că nu aveau rectitudinea morală şi demnitatea profesională să respingă acţiunea unui jidan naturalizat american. Deşi în cauză era o familie de români amărîţi – între care unul dintre copiii lor era nevăzător –, pe care rapacitatea escrocului Radu Ioanid îi aruncase, efectiv, în stradă, înainte de a se fi încheiat procesul prin care i s-ar fi adjudecat, eventual, apartamentul – pentru că el se ştia dinainte cîştigător, căci se baza pe presiunea statutului său de evreu-cetăţean-american, prin care influenţa lichelele de judecători.
Să ne amintim că jidanii şi alţi asemenea escroci infiltraţi în Principatele Unite, atunci cînd erau prinşi comiţînd ilegalităţi, se sustrăgeau judecăţii şi pedepselor invocînd că „sunt supuşi austrieci“ – chiar dacă nu veneau din Imperiul Austro-ungar, ci, cum se întîmpla de obicei, veneau ilegal şi din alte zone: Polonia, Imperiul Ţarist etc.! Acum se repetă situaţia, aceşti criminali invocînd faptul că sunt cetăţeni americani! Vezi, printre altele, şi cazul Teo Peter!
Încă din vara anului 2002, înainte de a se fi dat sentinţa definitivă, Margareta Chetreanu publicase un scurt articol, în revista România Mare, în care semnala informaţia preluată, aici, de mine – şi care apăruse în episodul acestui studiu tipărit în Justiţiarul cu o săptămînă înaintea termenului final de judecată –, anume faptul că infractorul rămas nepedepsit Radu Ioanid fusese despăgubit la emigrare de statul român şi, pe cale de consecinţă juridică, nu mai avea dreptul să-şi revendice apartamentul! Dar instanţa de fond – din cauza obsecviozităţii judecătorilor care o compuneau – nu ţinuse cont de acest semnal de presă, deşi este exclus să nu fi aflat de el. Căci, în urma acestei informaţii din presă, de escrocherie a aflat şi avocatul amărăştenilor – unul dintre rarii avocaţi cinstiţi, care apără pînă în pînzele albe cauza celor pe care se angajează să îi apere. Ca atare, el a căutat în arhive şi a găsit actul pe care ticălosul de Radu Ioanid îl semnase „cu mînuţa lui“ şi care atesta că fusese despăgubit cînd emigrase din România!
Acest act trebuia cerut şi de judecătorii instanţei de fond, dacă ar fi respectat deontologia juridică, de care fac atîta caz, cu „gîndirea lor suverană şi independentă“. Dar nu, ei au dovedit că sunt nişte lichele de cea mai crasă speţă. La recursul declarat, Curtea de Apel a trebuit să dea cîştig de cauză familiei de români, în baza probei aduse de avocatul chiriaşilor, cum că netrebnicul Radu Ioanid minţise. Dar membrii completului de judecată al instanţei de apel nu i-au pedepsit pe membrii instanţei de fond în nici un fel pentru măgăria de judecată comisă şi nici pe escrocul Radu Ioanid – care, acum, iată, are tupeul tipic neamului său să apară pe sticla televizoarelor ca să ne dea „lecţii“ şi să ne înjure! Însă nu e timpul trecut: apelez la toţi ziariştii de bună credinţă să începem o campanie de presă pentru sancţionarea administrativă, pecuniară, profesională, morală şi, mai ales, penală a magistraţilor respectivi şi, în acelaşi timp, o campanie pentru condamnarea penală imediată a impostorului Radu Ioanid, vinovat – cum anticipasem, încă în 2002 – de sperjur, întrucît fapta sa este, deja, dovedită de actele existente în dosarul cauzei.
Asta-i dimensiunea imorală şi holocaustică a mincinosului Radu Ioanid: rapacitatea, calitatea funciară a neamului său – khazarii. Dacă Justiţia României va reuşi să-l condamne la puşcărie pentru sperjur, vom reuşi să-l declarăm şi persona non grata! Cu condiţia, desigur, ca Justiţia să fi depăşit faza de Ju$tiţi€! În treacăt fie spus, cu vreo lună înaintea începerii campaniei electorale parlamentare din noiembrie 2008, preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Bărbulescu, ceruse ministrului Ju$tiţi€i, Cătălin Predoiu, „să emită o ordonanţă de urgenţă pentru pedepsirea penală a celor care denigrează Magistratura şi magistraţii“! După care, la cîteva zile, a apărut în presă cazul judecătoarei care conducea beată autoturismul. Cum se ştie, cazul a luat o întorsătură neaşteptată şi inversată: poliţiştii care au prins-o în flagrant-delict au fost daţi în judecată de judecătoarea beţivă pentru calomnie etc., iar ei sunt acum anchetaţi penal! Acesta-i modul cum se apără, între ei, cei din clica magistraţilor, cum am relevat şi în episodul anterior: ei înlocuiesc Legea cu fărădelegea; Dreptatea cu nedreptatea; Binele cu răul: laconic zis, ei inversează valorile. Evident, într-un atare stat de drept-curmeziş, e greu să pui la punct astfel de specimene, care au judecat inclusiv în dosarul lui Ioanid-Sperjuru’! Cazul judecătoarei Maria Huza, ex-preşedinta Tribunalului Bucureşti, este pe cît de grăitor, pe atît de revoltător! Referitor la magistrata Lidia Bărbulescu, puteţi citi aici, pe AlterMedia, pe blogul lui Marius Mioc, modul cum i-a pus ea pumnul în gură lui Marius Mioc; iar referitor la valoarea morală şi profesională a noului-vechi ministru Cătălin Predoiu, din guvernul Boc, (re)citiţi, tot aici, „Triumviratul malefic“; cît despre valoarea morală şi profesională a Magistraturii şi magistraţiilor, (re)citiţi „Prezumţia de vinovăţie a magistraţilor va înlătura corupţia din Ju$tiţi€“.
Dar, chiar dacă această campanie de presă nu se va realiza, iar judecătorii respectivi şi escrocul Radu Ioanid-Sperjuru’ nu vor fi pedepsiţi cum merită, un fapt este dovedit: că măgarul Radu Ioanid este un sperjur, un mincinos rămas nepedepsit şi, ca atare, toată propaganda cu „holocaustul din România“ este la fel de mincinoasă şi, într-o formă sau alta, va trebui pedepsită. În mod similar, pentru că şi „marele escroc“ Elie Wiesel – cum zicea Robert Faurisson şi, după el, toţi revizionişii! – a fost dovedit că este mincinos, inclusiv propaganda cu „holocaustul unic“ al evreilor trebuie contracarată şi pedepsită: în primul rînd, să fie condamnată moral pe plan internaţional.

Radu Ioanid-Răzbunătoru’

Revenind la acuza adusă de Radu Ioanid d-lui prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de a fi fost informator al Securităţii, acuza este neîntemeiată, iar explicaţia este mai simplă: motivaţia ei este absconsă şi are un caracter răzbunător. Anume, la puţin timp după Retrovoluţia din decembrie 1989, noul preşedinte al României, d-l Ion Iliescu, a dispus înfiinţarea, pe lîngă preşedinţie, a unui „Departament de studii sociale“. În cadrul acestui colectiv, unul dintre cercetătorii principali era prof. univ. dr. Dumitru Sandu. Dar cine era şeful respectivului departament?! Ei, nu ghiciţi oricît v-aţi strădui. Era Virgil Ioanid, tatăl progeniturii sale, Radu Ioanid-Sperjuru’. Fără îndoială, preşedintele Ion Iliescu îl cocoţase în acest înalt post fiindcă se cunoşteau din vremea tinereţii lor revoluţionare, de comunişti kominternişti. Deci, acest tată al lui Radu Ioanid era un jidan kominternist tipic. Ori de cîte ori voia să-şi impună prostiile sale – căci „idei“ nu puteau fi numite –, argumentul simplu şi permanent era, realmente, bătutul cu pumnul în masă, că aşa „voia muşchii lui“ de şef-de-departament-prezidenţial. Evident, ăsta nu era comportament ştiinţific, demn de un departament prezidenţial postdecembrist, fie şi într-o democraţie originală, ca a noastră! Întrucît funcţia deţinută era, efectiv, prea mare pentru mintea lui mică şi obstrucţiona grav activitatea de cercetare a departamentului, prof. univ. dr. Dumitru Sandu – care, pe linie de competenţă profesională, era adevăratul şef al departamentului, adică, în termeni sociologici, era liderul informal –, i-a explicat preşedintelui Ion Iliescu stilul stalinist de conducere al lui Virgil Ioanid, care anula toate eforturile echipei departamentului. Ca atare, fireşte, preşedintele Ion Iliescu nu a avut încotro şi l-a dat afară pe jüdeo-kominternistul Virgil Ioanid. Urmarea este că nedemnul său urmaş, escrocul Radu Ioanid, se răzbună pe profesorul universitar român Dumitru Sandu, deşi acest Radu Ioanid este doar un obscur director al unui stabiliment despre unicitatea (!) holocau$tului evreilor, construit la Washington, deşi acolo trebuia făcut unul despre holocaustul comis de americani contra japonezilor la Hiroşima şi Nagasaki, sau, la fel de întemeiat, despre holocaustul comis de yankei contra indienilor americani!
Culmea ironiei şi a făţărniciei atît a jidanilor, cît şi a americanilor manevraţi de aceştia este atestată chiar de o carte a unui evreu american sau jidan european, Gilbert Sinoué, tradusă, recent, în româneşte, Un vapor pentru infern (Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2007). Autorul „povesteşte, oră de oră, o epopee despre care s-ar crede că nu a putut exista, întrucît pare de neconceput“: peregrinările a 937 de jidani germani, dotaţi cu vize de emigrare emise de Germania hitleristă, pentru a se stabili în Occidentul tolerant şi „atotcuprinzător“ – cum „salută“, în caricatura alăturată, senatorul evreu-american Joe Lieberman. Dar, începînd cu S.U.A., conduse de „umanistul“ Roosevelt, urmate de Canada, de „naţiunile din America Latină“, toţi „refuză“ să îi primească. Iar acum, toţi occidentalii se întrec în a-i căina pe evrei, în a înfiinţa muzee ale holocaustului şi în a acuza România de a fi comis holocaust, deşi a fost singura ţară care i-a protejat pe evrei!
Ăştia-s jidanii care, acum, „veşnic recunoscători“ – cum pretindea escrocul Elie Wiesel că ar fi evreii –, fac presiuni contra României, care invadează România ascunşi sub nume româneşti, care vor să acapareze conducerea României şi care-i cumpără pe liderii autohtoni, ca să ne oblige să includem în programele şcolare lecţii despre holocau$t – pentru a le induce copiilor noştri o vină pe care nu o avem! Ăştia-s jidanii ce constituie xenocraţia care conduce România. Ăştia-s jidanii care au cumpărat nenumărate apartamente, întreprinderi şi pămînt în România, după modeulul Palestinei, pentru a pretinde, ulterior, să facă aici un al doilea Israel. Acesta a fost scopul ascuns al distrugerii industriei, agriculturii, moralei şi spiritualităţii României – cu ajutorul cleptocraţiei autohtone –: în locul românior să vină străinii – „investitorii strategici“ – , iar în fruntea lor jidanii, pentru că ar fi „poporul ales“!
„Popor ales“ pe care evreul-american Noam Chomsky în caracterizează prin cuvintele unui izraelian: «Autoritatea internă a armatei izraeliene atinsese un punct în care Israelul era descris de Ben Kaspit, coresponentul armatei, „nu ca un stat cu o armată, ci ca o armată cu un stat“» (cf. INTERVENŢII, Editura Vellant, Bucureşti, 2007, pag. 33). Ceea ce revine, cu alte cuvinte, la afirmaţia lui Roger Garaudy, cum că Israelul nu este altceva decît dictatura militară cea mai sîngeroasă, care „aplică politica napalmului“. Tot Chomsky vorbeşte, în cărţie sale, de „crimele americano-izraeliene“ comise contra palestinienilor şi libanezilor. De altfel, cum am mai amintit, chiar evreii fundamentalişti, organizaţi în Neturei Karta (cf. www.uska.org), contestă existenţa statului Israel şi, totdată, denunţă agresiunile Israelului contra Libanului şi a palestinienilor. Şi să nu uităm afirmaţia lui Shimon Perez, cum că Israelul „a cumpărat România“, pe lîngă alte locuri sau ţări: Manhattan-ul, Ungaria, Polonia etc. (cf. http://www.youtube.com/watch?v=ohtU7x6dKb8)!
A venit momentul să ne trezim „din somnul cel de moarte“ şi să ne apărăm pămîntul, valorile şi drepturile ancestrale agresate atît de unii reprezentaţi ai „poporului ales“, cît şi de alţii.

19 decembrie 2008

P.S. Într-o emisiune de la Antena 3, în 4 ianuarie 2009, pe la ora 15 şi 25 min, acelaşi vorbete bîlbîit, Dan Petre, fiul mămiţichii lui, Zoe Petre, printre prostiile şi minciunile debitate despre ofensiva criminală a Israelului în Fîşia Gaza, a pretins că „Hamas este o organizaţie teroristă, iar despre Israel se ştie că este un stat democratic!“ Or, despre Israel se ştie exact invers: că este primul stat terorist, înfiinţat de terorişti şi condus, apoi, de aceiaşi terorişti care au condus diferitele organizaţii teroriste care au concurat la înfiinţarea Israelului: Irgun, Stern etc. Ben Gurion, Menahem Begin, Ariel Sharon, Moshe Dayan au fost la conducerea directă a acestor organizaţii, apoi au condus ca premieri, preşedinţi, miniştri ai Apărării etc. şi conduc şi acum Israelul prin dictatura militară – care, iată, a pornit un nou război criminal contra Palestinei.
Însuşi sionismul a fost declarat doctrină rasistă şi a fost condamnat ca atare de către O.N.U. – fireşte, mai puţin de către S.U.A. şi cîteva acolite ale lor.

5 ianuarie 2009

ADDENDA
           
Trebuie să fac unele precizări. Am aflat, recent, că avocatul amărîţilor români agresaţi şi evacuaţi din locuinţă de către americanul-jidan (khazar) Radu Ioanid dovedise promptitudine şi a prezentat instanţei de fond documentul care atesta că escrocul Radu Ioanid fusese despăgubit la emigrare! Ca atare, instanţa de fond a fost nevoită să îi respingă acţiunea! Aşadar, turpitudinea lui Radu Ioanid este relevată, în mod suplimentar, de faptul că a mai făcut şi recurs! Or, Radu Ioanid a fost încurajat în tupeul său de faptul că instanţa de fond nu l-a condamnat – ea însăşi! – pentru sperjur, aşa cum trebuia. Cu atît mai mult instanţa Curţii de Apel trebuia să o facă. De aceea, alegaţiile de mai sus referitoare la instanţele de fond şi de recurs rămîn valabile pînă va fi judecat şi condamnat Radu Ioanid pentru sperjur şi declarat persona non grata definitiv: să nu mai aibă niciodată dreptul să intre în România! Aceasta este cu atît mai necesar cu cît, rămas nepedepsit pînă acum, tupeul său a crescut progresiv. Astfel, după ce Banca Naţional a României a turnat medaliile pentru Patriarhii României, escrocul Radu Ioanid a fost în fruntea celorlalţi alogeni din neamul lui – cei din aşa-zisul „institut Elie Wiesel“, din filiala locală a „Centrului“ teroristului Simon Wiesenthal ş.a. – care au făcut mare tămbălău ca respectivele medalii să fie distruse pe motiv că Patriarhul Miron Cristea a făcut şi a dres!
Între timp, a apărut ştirea-bombă că, într-un tribunal din Budapesta un evreu-maghiar, Nikolaus (Miklós) Grüner, care, în mod real, fusese în lagărul de concentrare din Buchenwald, i-a dresat un proces penal lui Elie Wiesel pentru substituire de persoană: adică propagandistul nr. 1 din lume al „Holocaustului“ nu este decît cel mai abject impostor: Auschwitz Survivor Claims Elie Wiesel is an Impostor (cf. http://www.henrymakow.com/translated_from_the_hungarian.html?). De aceea, ştirea era „bombă“ numai în România, căci în Occident de mult se ştie că este un „mare escroc“ – aşa cum susţin mulţi autori, în Occident, cam de prin anul 1960. Dar, în România, unde presa este – în cea mai mare parte – în mîna alogenilor, există o veritabilă prohibiţie asupra acestui subiect, ceea ce i-a permis preşedintelui Ion Iliescu să-i atribuie „Steaua României“, spre batjocorirea românilor, iar altor lichele să-l facă membru de onoare al Academiei Române! Dar, la fel ca pînă acum, asupra procesului penal din tribunalul budapestan „s-a pus batista pe ţambal“!
Totuşi, se răspîndeşte tot mai mult în opinia publică internă şi internaţională constatarea că propaganda agresivă cu holocaustul celor 6.000.000 de evrei nu este decît o escrocherie orchestrată internaţional de cercurile oculte sioniste de peste un secol: noţiunea „holocaust“ şi ideea celor „6.000.000 de evrei ucişi“ sunt doar nişte scorneli lansate în presa internaţională – îndeosebi nord-americană! – încă din anul 1900!!! O demonstrează Don Heddesheimer în celebra lui carte The First Holocaust: Jewish Fund Raising Campaigns with Holocaust Claims During and After World War I (cf. http://www.amazon.com/Holocaust-Jewish-Raising-Campaigns-Holocaust/dp/0984631259/ref=sr_1_3?s=books&ie=UTF8&qid=1338897069&sr=1-3), carte rezumată în texte precum 140 Occurrences Of The Word Holocaust & The Number 6,000,000 Before The Nuremberg Trials Began (cf. http://balder.org/judea/Six-Million-140-Occurrences-Of-The-Word-Holocaust-And-The-Number-6,000,000-Before-The-Nuremberg-Trials-Began.php)!!!
O bibliografie minimală care lămureşte pe orice om de bună credinţă în problema escrocheriei holocaustului este indicată, mai sus, în Scrisoarea adresată d-nei Ulrike Beitsprecher.
Pentru cititorii din România şi din afara ei, mai adaug cîteva link-uri:

            Iată de ce un individ de teapa lui Radu Ioanid nu trebuie primit nicăieri, necum la simpozionul din Republica Moldova pe tema aşa-zisului „holocaust uitat din Transnistria“: dimpotrivă, trebuie alungat ca pe-un cîine turbat!

21 septembrie 2012
Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU


P.S. Link-urile studiului HOLOCAUST-OLOGII – VECTORI AI RĂZBOIULUI AXIOLOGIC: