Un articol de interes preluat de pe site-ul http://apologeticum.wordpress.com
9 Mai – Ziua Independenţei României
În ultimii ani, mai ales de când furăm aruncaţi în aşa-zisa familie europeană,
în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce
serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei… şi atât! Vă
spun sincer că mă trec nişte…, și ca s-o spun mai plastic…, palpitații
neuronice, de-mi vine a-i dărui părintește o șeptică ca să se trezească
omu’ la realitate!
Fraţi români şi fraţi creştini, 9 mai este Ziua Independenţei României. PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi
de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem
independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Astfel Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul
între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și
independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”,
adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În
aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare
număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării
independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat
și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași.
A doua zi, după ce principele Carol I a
semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului
de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul
ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială și
de sânge a înaintașilor noștri, astfel că pentru echiparea și
întreținerea armatei române s-au adunat din donațiile poporului suma de
1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele
achiziționate. De asemenea poporul a oferit pentru nevoile armatei
române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte și încălţăminte;
10.967 feșe; 6.724 vite, oi cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649
hectolitri de cereale și fasole și multe altele. Întreaga valoare a
donațiilor primite de autoritățile române însumează suma de 9.247.000
lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de
muncă pentru transporturi și 53.676 zile lucrătoare în construcții.
Poporul
român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 –
1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe
fronturi, din care mai mulți de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și
toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă,
nesupusă niciunei puteri străine. Iar noi, cei de astăzi, obidienți
puterilor apusene, îi uităm, ca să plăcem celor care ne asupresc! Halal
neam românesc!
În ultimii ani sărbătorim cu fast ziua de 9 mai ca „Ziua Europei”, facem tot felul de proiecte și concursuri școlare, în acest sens; însă pentru 9 mai „Ziua Independenței Naționale” abia schițăm două-trei cuvinte, așa în treacăt…, șoapte în vânt!
Marele defect al acestui popor este acela
că-i place a se linguși pe lângă puternicii zilei, spre uitarea
înaintașilor și spre amuțirea urmașilor, fără a lua la cunoștință faptul
că facem exact cum se dorește: dintr-un popor cu rădăcini adânci
înfipte în aceste locuri și-o istorie tumultoasă cu voievozi și
domnitori neîmpăcați cu jugurile străine ce ne-au asuprit, și încă mai
doresc s-o facă, devenim o populație, riscând a ne pierde identitatea
națională și cea de credință! Am ajuns să ne dăm țara străinilor, bucată
cu bucată, de bună voie! De tristă amintire fiind tratatul dintre
România și Ucraina din 2 iunie 1997, prin care am renunțat de bună voie
la „drepturile românești asupra nordului Bucovinei, nordului și
sudului Basarabiei, ținutului Herței, insulelor de pe brațul Chilia și
Insulei Șerpilor”sub pretextul unui „sacrificiu istoric”!
Acum care este pretextul prin care lăsăm urmașilor noștri Pusta
Bărăganului, Cheliile Munților Noștri și burta goală a Pământului
Strămoșesc? Unde este Grânarul Europei, dar pădurile noastre în care
țări le-am dus…, aurul, argintul…, cui le vom mai da? Sufletul și
credința noastră străbună Ortodoxă cui le vom vinde? Urmașilor noștri ce
le vom lăsa…, sau… cui îi vom lăsa?
„O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” (Mihai Viteazul)
Fie ca Bunul Dumnezeu şi Sfinţii Împăraţi
Constantin şi mama sa Elena, pe care-i serbăm tot în această lună, să
ne deschidă ochii minţii şi ai trupului pentru a cunoaşte Adevărul şi-a
împlini Dreptatea şi-a da cinstirea cuvenită eroilor acestui neam şi aşa
oropsit de soartă!
Închei tot cu cuvintele Marelui Voievod Mihai Viteazul: „Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?”.
Cu Dumnezeu înainte!
Citiţi originalul aici: