Scandalurile politice – Cine sunt provocatorii?

Scandalurile politice – Cine sunt provocatorii?

Asistăm în toată lumea la scandaluri şi violenţe în lumea politică, care fac deliciul presei dar care aduc un grav prejudiciu de imagine celor implicaţi. Ceea ce este grav, este utilizarea funcţiei şi ierarhiei ocupată de unii politicieni - şi chiar şefi de stat - pentru a contracara un jurnalist sau opinia altui om politic. 

Din partea presei, în cazul partizanatului politic, lucrurile sunt la fel de grave.  Mai întâi vedeţi un film, ca să vedeţi la ce imagine dezastruoasă se poate ajunge, speculând  slăbiciunile unor exponenţi ai clasei politice. 

Apoi să intrăm în scandalurile dâmboviţene create mai ca intotdeauna de autopretinsul "şef al statului", în fapt un scandalagiu care ne-a stricat total imaginea de seriozitate şi putere ce o crease Ceauşescu, statului român. Uite că mai deştept a fost cizmarul decât căpitanul de vas!

Vă prezentăm mai întâi articolul 

Desfigurarea democraţiei în România actuală

http://www.cotidianul.ro/desfigurarea-democratiei-in-romania-actuala-162555/

scris de Andrei Marga marţi, 01 noiembrie 2011 

apoi tot ca sursă Cotidianul, manipularea scandalagiului peste ocean:

În faţa unui mănunchi de români atent selecţionaţi

Traian Băsescu, mitocănie şi manipulări la Chicago

http://www.cotidianul.ro/traian-basescu-mitocanie-si-manipulari-la-chicago-183348/

Desfigurarea democraţiei în România actuală

Nu cu mult timp în urmă, publicaţia „Time" se întreba dacă democraţia poate rezolva actualele probleme economice din Occident. Observaţia de la care se pleca era aceea că, în efortul de a-şi asigura electorat, reprezentanţii aleşi democratic nu iau în seamă efectivele probleme ale oamenilor, pe care le înlocuiesc cu promisiuni demagogice, şi nu pot da soluţii de lungă durată, fiind absorbiţi de realegerea iminentă. Soluţia autorului trimitea la Confucius: „Cel care este reprezentant democratic are de făcut ceea ce trebuie (right thing), oricare sunt consecinţele".

Democraţia se află, desigur, de mai bine de un deceniu, în faţa unor probleme noi, pretutindeni. Mă limitez să citez o singură carte elocventă în subiect: volumul lui Takashi Inoguchi (ed.), „The Changing Nature of Democracy", United Nation Press, Tokyo, 1998). În definitiv, se trăiesc teme acute în democraţiile de astăzi: reducerea inacceptabilă a democraţiei la simpla exercitare a votului, dificultăţile raporturilor cu experţii, stabilirea condiţiilor de exercitare în mediul concentrărilor de putere (economică, politică, mediatică) şi altele. Dar, în orice ţară civilizată, democraţii, câţi sunt şi cât de variaţi ar fi, sunt preocupaţi să reflecte, în voinţa politică, ceea ce vrea electoratul. Altfel nu este democraţie. Miezul democraţiei - formarea, prin proceduri curate, a deciziei pe baza voinţei celor ce compun comunitatea - rămâne neatins şi respectat.

În România regimului actual se merge însă pe cu totul altă direcţie: sub pretextul că în multe ţări se caută soluţii la problemele democraţiei, Băsescu conduce trupeţii săi nepricepuţi spre desfigurarea democraţiei, pentru a prelungi o putere funestă, care ar îngrozi orice populaţie prin rezultatele politicii ei. Preocuparea regimului este, evident, să malformeze procedurile democraţiei în aşa fel încât voinţa electoratului să-i dea cât mai mulţi primari, preşedinţi de consilii, parlamentari, iar puterea actuală să se păstreze în pofida incompetenţei şi catastrofelor pe care le-a adus pe orice a pus mâna. Exemplele de malformare sunt mai numeroase ca oricând, încât fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 (când voturile din ambasade, executate cu viteze ce sfidează legile fizicii, au răsturnat rezultatele) rămâne abia un episod din istoria fraudelor electorale româneşti.

Să ne întrebăm deocamdată. Ce este, în fond, alegerea primarilor din primul tur, chiar cu preţul nelegitimării, hotărâtă de actualii guvernanţi, decât un efort de a-şi păstra efectivul de primari în pofida opiniei politice negative a electoratului? Ce este, de fapt, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare (de altfel o premieră europeană!), decât o încercare de a exploata confuzia inevitabilă în care vor fi aduşi unii oameni atunci când vor trebui să se descurce printre nume, sigle, partide, feluri diferite de alegeri? Ce este votul prin corespondenţă decât o încercare de control şi modificare statistică a voturilor, precum anunţa deja un membru al guvernului, care mizează a priori pe un milion de voturi pentru partidul ce guvernează? La ce serveşte multiplicarea grăbită şi absurdă a partidelor („partidul brunetelor", UNPR, „partidul lui Cozma" etc.), decât la a fracţiona electoratul şi la a împiedica formarea unei voinţe politice clare în favoarea necesarei schimbări a puterii politice şi a guvernării României? La ce serveşte înlocuirea directorilor de şcoli în preajma alegerilor şi numirea de noi directori prin însărcinări de serviciu, decât la a crea pe scară mare agenţi electorali? Care este scopul reîmpărţirii administrativ-teritoriale a ţării făcute în grabă şi fără dezbatere publică, decât acela de a încerca salvarea unor lideri de judeţe aflaţi în „primejdia" de a nu mai fi aleşi? Ce se aşteaptă de fapt de la un recensământ făcut aşa cum s-a făcut, decât să ofere date pentru ingerinţa şi manipularea electorală? La ce duc reglementările electorale puse în discuţie (redesenarea de colegii electorale, propunerea de a egaliza efectivul de senatori pe judeţe etc.), decât la a se evita luarea în considerare a voinţei electoratului prin malformarea ei? La ce au servit şirurile de uzurpări legislative şi încercările de uzurpări constituţionale la care am fost martorii anilor din urmă, decât la intimidarea unor cetăţeni şi la limitarea drepturilor lor? La ce serveşte folosirea fără priorităţi şi reguli univoce a resurselor financiare europene, dacă nu la mituirea unor categorii?

Nu ar trebui ca cineva să răspundă de aceste acţiuni de desfigurare a democraţiei? Se ştie: chiar dacă nu imediat, în timp legile îi trag la răspundere pe cei care uzurpă drepturi cetăţeneşti şi afectează ordinea democratică. În dreptul penal astfel de acţiuni au nume diferite şi se pedepsesc. Oricui a citit destul îi vine în minte imediat actul acuzării din procesul de la Nürnberg şi din alte procese celebre. Nu ar trebui ca fiecare cetăţean, orice funcţie ar deţine pasager, să fie conştient că are de dat seama la un moment dat pentru uzurparea drepturilor altora? Nu ar trebui ca statul să reacţioneze, prin instituţiile abilitate, la astfel de acţiuni?

În faţa unui mănunchi de români atent selecţionaţi

Traian Băsescu, mitocănie şi manipulări la Chicago

De Theo Marcovici

Traian Băsescu şi-a făcut numărul în faţa unui număr restrâns de români, atent selecţionaţi şi „botezaţi” pompos comunitatea românilor din SUA. În cadrul manifestării, Băsescu a dat din nou dovadă că nu ştie să se comporte civilizat, că nu are un comportament de preşedinte.

Mitocănie cotrocenistă pe 140 East Walton Place

În sala de conferinţe a hotelului The Drake, situat pe 140 East Walton Place, unde a avut loc întâlnirea cu puţinii români care i-au rămas fideli, Traian Băsescu a dat dovadă de un comportament mitocănesc. În momentul în care ministrul de externe, Andrei Marga răspundea la întrebările asistenţei, Băsescu i-a întors ostentativ spatele şi a început o conversaţie cu cineva din sala. După care a început să facă poze cu copiii celor din asistenţă. Un comportament jenant, degradant pentru un preşedinte şi o totală lipsă de respect faţă de ministrul de externe. Doi metri mai în spate, ex ministrul de externe, Cristian Diaconescu, acum consilier prezidenţial, aproba rânjind comportamentul şefului său.

Şi pentru ca tacâmul să fie complet, Traian Băsescu a ţinut să discrediteze şi presa. El a avut la un moment dat următoarea formulare: „Indiferent ce ştiţi din mass-media despre România, aş vrea să vă informez eu că ....” Cu alte cuvinte, singura autoritate în materie de informaţie este el, Traian Băsescu, exprimarea fiind totodată un îndemn ca să nu se acorde credit major informaţiilor din presă.

Manipulare la Chicago pentru presa din România

Pentru Traian Băsescu, o întâlnire cu un grup mic de români care trăiesc în SUA nu mai are nicio miză. Eventual pentru PDL, care vrea să-şi conserve deputatul din această zonă a diasporei, dar nici acesta nu mai este aşa sigur. Adevărata miză a întâlnirii cu membri „comunităţii române” a fost alta pentru Traian Băsescu. La Chicago, el nu a transmis vreun mesaj românilor aflaţi dincolo de ocean, mesajul a fost pentru presa din ţară, care a preluat pe nemestecate „tezele” preşedintelui, teze care dacă ar fi fost spuse la Bucureşti ar fi primit urgent replica. Şi ca de obicei, manipularea a fost la ea acasă în spusele preşedintelui.

Cea mai grosolană manipulare s-a referit la faptul că în România nu s-au putut organiza anticite. „Atunci când un guvern care legitim deţine puterea, cu un partid care a câştigat alegerile, între timp şi-a pierdut majoritatea în Parlament, la noi nu poţi să te duci imediat la alegeri anticipate”, a afirmat Traian Băsescu. Preşedintele nu a suflat niciun cuvânt referitor la faptul că timp de aproape trei luni, fosta opoziţie din România a solicitat permanent organizarea de alegeri anticipate. Şi că acestea se puteau foarte uşor organiza după demisia Cabinetului Boc.

Tot Traian Băsescu a mai afirmat că „deşi nu mă obliga Constituţia, politic şi democratic era să ofer mandatul de premier acelora care au arătat că au o majoritate, liderului majorităţii care a făcut să cadă Guvernul în Parlament”. Art. 103 al Constituţiei spune exact contrearul celor susţinute de preşedinte.

EVZ jubilează degeaba

EVZ titrează triumfal: „Marga îl recunoaşte pe preşedinte drept şeful diplomaţiei”. O eroare „provocată”, cum se spune în tenis. La Chicago, Andrei Marga a precizat clar că „direcţia politicii externe o stabileşte Parlamentul, o stabilesc autorităţile. Şi sigur, preşedintele este cel care, conform Constituţiei, are întreaga autoritate în acest domeniu”. Pentru cine cunoaşte limba română ce a spus Andrei Marga este foarte clar: parlamentul decide, iar preşedintele este autoritatea care execută decizia parlamentului. Simplu. Iar art.91 din Consituţie este şi el clar: „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului...”. Iar în acest context, afirmaţia lui Traian Băsescu „şeful politicii externe a statului român este şeful statului român”, nu are acoperire şi se încadrează tot la capitolul manipulare. În plus, titulatura de şef al statului nu mai există în România.