ȚIGANIADA ROMÂNILOR (mai multe puncte de vedere)
Posibil că
Soros prin intermediul fundaţiilor sale face publicitate negativă României
folosindu-se de prilejurile oferite pe tavă de politica românească. Aşadar
sămânţa răului originar provine de la politica fălcilor lacome şi cefelor
groase. Românii sunt forţaţi de sărăcie să cerşească din poartă în poartă, în
timp ce fălcile străine aliate cu cele autohtone plănuiesc să lase ţara fără
podoaba sa naturală, aurul îngropat în tainiţele munţilor apuseni. Preţul
afacerii catastrofale îl vor plăti românii, ce vor deveni ţigani permanenţi
odată ce le va fi distrusă casa odihnei.
Ţiganilor
autentici li se mai spunea în popor: rudari, căldărari, zlătari, circari,
lăutari, argintari, după numele meşteşugului pe care îl practicau. Ţiganii
originari din Asia sunt meşteşugari şi se înrudesc cu băştinaşii din India,
Bangladesh, Sri Lanka, e.t.c. Ţiganii asiatici s-au refugiat în ţările europene
după invazia popoarelor migratoare. În ţările româneşti medievale boierii i-au
adoptat pe ţiganii asiatici ca meşteşugari pe lângă conace. Ţiganul asiatic e
tradiţionalist, îşi perpetuează cu orgoliu obiceiurile etnice. Românul cândva îşi
purta cu mândrie numele latin, a ajuns ţiganizat de vremurile triste. Românul ţiganizat
i s-a mai spus încă din perioada interbelică rom, adică obârşia sa ar fi de la
Roma: „ unde toate drumurile duc”.
Breasla ţiganilor
„hoţii de peste tot” au cerut politicienilor postdecembrişti drept despăgubire
morală pentru rudele exterminate de nazişti să fie botezaţi cu numele de romi. Scopul,
pentru a fi bine toleraţi în ţările europene unde urmau să-şi practice „cu iuţeală
de mână” meşteşugul. Aşa a rămas românul calic de numele său originar, în
schimb a fost rebotezat ţigan, adică neinstruit în afaceri politice.
În popor se
obişnuia să li zică românilor calici, ţigani, adică români nu prea gospodari.
Astăzi li se spune ţigani şi românilor înstrăinaţi, neintegraţi în comunitatea
fălcoasă rămasă acasă. Românul cu muşchi puternici şi gură mare face politică şi
trăieşte „gospodar la mama acasă”. Cel ce face politică îl ciomăgeşte pe cel
apolitic zicându-i: „Pleacă măi ţigane la muncă, cu ce să te mai hrănească şi
pe tine maica politică”.
Fălcoşii au
înveşmântat politica românească în văluri negre de mister. Degeaba sughiţă
calicul zicând:„Unde eşti maică grijulie pentru toţi?”. Maica politică este
pudică, îşi ascunde ceafa groasă în palatele fălcoşilor lătrători.
Primăriile
rurale sunt astăzi cu două niveluri iar cele orăşeneşti palate boiereşti, în
ele taie frunze la câini pentru 400-1000 euro gospodarii lătrători, adică
amicii de vază ai primarilor. Românii calici, fără muşchi şi fălci, asudă şi
suspină spălând rufele murdare ale apusului. Calicul adună experienţă şi virtuţi
căci apusul îl taxează şi de banii pentru moarte.
Aşadar ţiganiada
românilor nu mai este un subiect lingvistic sau o temă dezvoltată de xenofobia
ungară, ci o modalitate de supravieţuire a românilor marginalizaţi de politica
românească.
7.08.2013 - Elena Toma
