 |
| Eduard Ovidiu Ohanesian |
Scurtă prezentare – SERVESC PATRIA !
Volumul Servesc
Patria ! nu este doar o incursiune în modul de lucru al serviciilor secrete
românești și de aiurea, cartea reprezintă o reacție la unele evenimente de
neînțeles petrecute sub ochii noștri în ultimii ani. Prin numeroase documente
inedite, mărturii și informații obținute de foști și actuali ofițeri și agenți,
unele ținute la strict secret și astăzi, autorul încearcă să prezinte situația
în care se află societatea noastră, cât mai simplu cu putință. Căci nimic nu
este întâmplător, nici în politică, nici în justiție, nici în presă, nici în
lumea mondenă. În general, “vedetele” românilor au un parcurs bine determinat,
trasat de cele mai multe ori de compromisurile și uneori de infracțiunile la
care s-au dedat, ei și părinții lor, ajungând astfel în vizorul marelui păpușar
– serviciile secrete. Astfel, numai devoalarea biografiilor ascunse ale
idolilor din trecut, prezent și viitor poate clarifica pe deplin promovarea
acestora, uneori agresivă, în mass-media sau la conducerea instituțiilor de
forță ale țării.
Servesc Patria
! continuă demersul jurnalistic de devoalare și declasificare a minciunii (
început cu volumele publicate deja Amintiri din Portbagaj – editura Minerva
2008, Puterea din Umbră – vol. I și vol. II – editura Junimea 2009, respectiv
2011), abuzului și raptului la care au fost, sunt și vor fi supuși cetățenii
României chiar de către cei pe care, prin vot, periodic, îi aduc la putere, indiferent ce forme
îmbracă aceasta. Manuscrisul are
deocamdată 439.330 semne fără spații, și conține zeci de fotografii și
documente inedite, alb negru sau color.
Vă ofer în
continuare câteva fragmente din volumul Servesc Patria !
Eduard Ovidiu
Ohanesian
Jurnalist
***
Poate că nu aș
fi scris niciodată despre acest episod de viață, numit “experimentul Cojocna”.
Am făcut-o în cele din urmă, după o discuție cu doi securiști ai Epocii de Aur,
foști ofițeri DIE / CIE Teodor Ilieș și Petre Neghiu, umbre ale vechiului regim
care nu conteneau să mă suspecteze că aș lucra pentru serviciile secrete ale
Armatei, onoare care nu mi s-a oferit vreodată. Nu de alta, dar nu am
calitățile necesare, deși nu mi-ar fi stricat o pensie militară. Pentru a-mi
lămuri complet, odată pentru totdeauna, situația stagiului militar obligatoriu
satisfăcut (cum se spunea înainte de 1989) la UM 01278 Someșeni lângă Cluj,
timp în care cei doi serveau propaganda comunisto-kaghebistă, am scris
rândurile de mai jos. Al Armatei am fost într-adevăr, un an și patru luni fără
o zi, fără voia mea, la vremea respectivă statul român impunând tuturor
masculilor sănătoși sau mai puțin sănătoși care împliniseră 18 ani, stagiul
militar obligatoriu. A fost primul meu contact cu Sistemul, mai precis cu
forțele armate din care aveam să aflu mult mai târziu că făcea parte și
faimoasa Securitate.
Așadar, pentru
cei care nu-și mai aduc aminte sau nu vor să-și mai aducă aminte de vremurile
bune, mai precis de binefacerile Epocii de Aur, iată cum suna jurământul
decrețeilor luați cu arcanul în slujba patriei socialiste și a comandantului
suprem, pe la jumătatea anilor ’80 :
“ Pentru
îndeplinirea datoriei sacre înscrisă în Constituție, eu..., cetățean al
Republicii Socialiste România, intrând în rândurile forțelor armate, jur
credință nestrămutată poporului român și patriei mele socialiste.
Jur să respect legile țării, să
execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerințele regulamentelor
militare și ordinele comandanților și șefilor mei atât pe timp de pace cât și
pe timp de război.
Jur să nu-mi precupețesc sângele și
viața pentru a apăra pământul strămoșesc, independența și suveranitatea
patriei, cauza socialismului.
Dacă voi călca jurământul meu, să
suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România”.
Începând cu
septembrie 1986, aveam să aflu în detaliu ce înseamnă forțele armate ale RSR,
dar mai ales cum slujeau ele cauza socialismului din spatele Cortinei de
Fier. Îmi aduc aminte de parcă s-ar fi
întâmplat ieri. Caporal Ohanesian Eduard Ovidiu, plutonul aruncătoare de 82 mm,
pistol-mitralieră seria AG 4417.
Mi-am petrecut
cătănia la UM 01278 Regimentul de Infanterie Motorizată Someșeni, undeva la
numai câțiva kilometri de Cluj, circa opt ore și jumătate (la vremea aceea
trenurile circulau normal) de București. Acolo, printre rastele pline cu arme
învechite și baionete, între paturile de fier suprapuse ale pușcăriei militare
de câțiva metri pătrați în care se înghesuiau 70 de soldați, pe cimentul
mirosind a săpun de rufe dizolvat și cremă de ghete, am luat pentru prima oară
contact cu realitatea dură cu Sistemului a cărui parte integrantă devenisem
prin jurământ. Pușcăria asta de lângă Cluj făcea parte oficial din Forțele
Armate ale RSR. Ce activități desfășurau tinerii recruți pentru apărarea țării
?
La vremea
aceea, datorită politicii înțelepte de partid și de stat, cătanelor de pe
teritoriul Republicii Socialiste România
le-a fost încredințată de către comandantul suprem cea mai importantă
misiune : participarea la campania agricolă de toamnă. Prilej mult-așteptat de cadrele
MApN, subofițeri și ofițeri ai unității de protocol 01278, pentru a evada de
sub papucul nevestelor în mici escapade bahice și erotice pe ogoarele țării. O
destrăbălare sexuală și bahică, bașca, aprovizionarea de toamnă cu lădițe peste
lădițe pline de gogoșari, castraveți, gogonele și alte alea.
Uite așa, prin
ordin de sus, întregul plutonul aruncătoare de 82 de mm ne-am trezit luptând
eroic pe terenurile unei ferme din comuna Cojocna. Inamicul - sfecla furajeră
din pământ și porumbul de deasupra - pe care civilii nu prea aveau chef să le
strângă, chiar dacă erau plătiți pentru asta. Soldații deveniseră dintr-o dată
folositori patriei socialiste, cu atât mai mult cu cât pe dealurile acelea,
greu intra combina fabricată de uzinele Semănătoarea, neobișnuită cu un anumit
grad de înclinație. Cuprinși de febra campaniei, comandanții nemijlociți ai
plutonului, tablagiul Cismadia și lentul major Pavel Roșca aveau două
îndeletniciri : băutura și femeile altora. De fapt, după fiecare noapte de
beție, alergau după aceiași gagică. Învățătoarea satului, o drăguță locală pe
care au găsit-o într-o noapte de pomină gemând de plăcere sub soldatul Pomană.
Pulalăul - soldat tuns la chelie în limbajul UM 01278 - a executat până
dimineață instrucție de front. Sute de culcaturi și salturi înainte în
echipamentul în care a fost surprins asupra faptei. Adică, în chiloți, căci
doar atât apucase să pună pe dânsul când au dat buzna amorezii peste
învățătoare. A doua zi, comandantul suprem al bețivanilor trimiși de UM 01278 la
Cojocna, căpitanul Sile, avea să ne explice cum soldatul Pomană a încălcat
ordinea și morala socialistă. Discursul întârzia pentru că la picioarele
noastre, guița pe trei cărări un purceluș căruia cineva avusese grijă să-i dea
o porție generoasă de pâine cu țuică.
“Băi pulilor
cu urechi !”, își începu în cele din urmă Sile cuvântarea. “Noi n-am venit să
futem ferma, ci am venit să strângem recolta țării. Cine vreți să o strângă bă
? Eu ? Eu sunt bolnav. Știe domnu’ doctor ”, adăugă căpitanul cu o voce guturală.
Domnu’ doctor, în fapt un asistent medical cu ochii înroșiți de somn și de
vodkă, zâmbi pe sub mustață.
Mai plin de
avânt revoluționar ca niciodată, plutonul aruncătoare 82 de mm, încolonat
regulamentar, porni disciplinat către lanurile de porumb ale fermei. Pe drum,
în depărtare, se profila o siluetă feminină. A fost dragoste la prima vedere.
Cum o văzu, comandantul pulalăilor ordonă :
“Stângu’,
stângu’, stâng, drept, stângu’ ! Cadență marș !”
Când ființa
ajunse în dreptul nostru, caporalul urlă din toți bojocii :
“Pluton,
gagica !”
“Gagica îmi
place, dar nu am ce-i face. Servesc Patria !”, am răspuns noi într-un glas,
lăsând nori de praf în urmă. Ziua începuse bine.
Peste o
săptămână, comandantul suprem ne-a mai încredințat o misiune de importantă
deosebită. Pentru că dăduse burnița peste Cojocna, iar recolta nu fusese încă
strânsă, plutonul aruncătoare 82 de mm a atacat în linie lanurile de porumb,
zdrobindu-le cu bocancii și băgând știuleții rămași sub brazdă. Localnicii, un
fel de dușmani ai poporului muncitor, nu aveau voie să strângă fraudulos
recolta rămasă pe ogoarele ceapeurilor, ca mai apoi să facă speculă. În anul ce
a urmat, datorită rezultatelor fabuloase raportate de specialiștii din
agricultură și din MApN, comandantul suprem hotărâse să trimită mai mulți
soldați la sapă. Cum cătanele Ministerului de Interne nu puteau fi scoase din
instrucție în mod legal, s-a inventat la nivel înalt, detașarea acestora în
cadrul unităților MapN. Și uite așa, peste noapte, efectivele UM 01278 s-au dublat.
Primisem o infuzie de militari din cadrul trupelor de securitate, pompieri,
miliție și chiar de la gardă. Comandantul unității, un politruc pe nume Viorel
Comănici, rămas căpitan datorită multiplelor evenimente deosebite petrecute la
UM 01278 (inclusiv accidentul de la Cojocna în vara anului 1986, în urma căruia
și-a pierdut viața caporalul Verdeș) și subordonații săi, colonei și maiori,
erau cum nu se poate mai fericiți. Mai mulți sclavi pentru munci agricole
însemnau mai multe lădițe cu fructe,legume și alte produse pentru frigiderele
lor. Soldații munceau cu spor și la Fabrica de Nutrețuri Combinate din Cluj, la
ferma de partid de la Polochoi, în colhozurile de la Lovrin, Gotlob sau
Vizejdia, de lângă Timișoara. Cei mai curajoși dintre sclavi puteau scăpa de
armată dacă semnau un contract de muncă pe cinci ani la mina de cărbune
Lupoaia, dar puțini erau aceștia.
După aproape
un sfert de secol de la “experimentul Cojocna” aveam să întâlnesc în stradă
fostele cadre MApN, lăudându-se că au lucrat intens pentru economia națională.
O minciună mare cât Casa Poporului. Armata a sprijinit economia națională
folosind exclusiv munca sclavilor numiți soldați în termen. Sistemul nu era
pentru toți la fel, așa cum pretindea doctrina de partid și de stat. În socialismul
multilateral dezvoltat, unii erau mai egali decât alții. Așa au rămas și în
ziua de azi. Odraslele protipendadei comuniste au preluat România și au
împărțit-o între ei. Mai mult, sistemul de relații corupt al PCR și al
Securității din vremea trădătorului comunistoid Ion Mihai Pacepa, azi promovat
la rang de erou internațional, funcționează în România fără opreliști sub toate
guvernările. Că este vorba despre Iliescu, Năstase, Băsescu, Ponta, Kovesi sau
Boc, sistemul a lucrat în continuare numai cu oameni corupți sau șantajabili.
Marionete în mâinile serviciilor secrete care știu că puterea este efemeră și
că deciziile importante vin din spatele ușilor închise. Vremurile s-au
schimbat, moravurile șmecherilor au rămas aceleași. Fosta nomenclatura de partid
și de stat a avut grijă să se pună la adăpost, aducând în față, tineri formați
după chipul și asemănarea sa după principiul nulităților controlabile. Urmașii
Securității, Cominternului și ai PCR nu s-au mulțumit să împartă între ei
România economic și politic. Nepoțeii, agenturii aduse pe tancurile sovietice
(vezi Ana Pauker, Leonte Răutu, Gizela și Ana Voss) conduc și astăzi importante
instituții ale țării. Au simțit nevoia să-și creeze legende, să-și asume merite
pe care nu le aveau, diplome universitare și titluri care mai de care mai
pompoase și mai false, au furat intelectual și au făcut-o prin intermediul unor
instituții de prestigiu. Și-au împărțit fără rușine grade și funcții militare,
ca și cum ar fi fost eroi sau veterani de război. Astfel, plagiatorii neamului
au dat buzna din haznaua Securității și sunt mai puternici ca niciodată, după
cum veți vedea în continuare. Datoria mea către cititor este să-i atrag atenția
prin orice mijloace că, atâta vreme cât nu vom desecretiza arhivele
Securității, istoria României vă rămâne o mare necunoscută.
***
În legătură cu
problema relațiilor dintre Caraman și Iacob, cu cele întâmplate cât erau ei la
rezidența Paris, nu-mi amintesc să fi participat la vreo ședință în care s-au
analizat faptele săvârșite și cu atât mai puțin să fi luat cuvântul. În acea
perioadă eu mă găseam la rezidența Roma de unde m-am întors în 1966. Am auzit
însă în cadrul biroului Italia, într-unul din concediile făcute (1963-1964), că
s-a discutat această problemă. Reieșea că tov. Caraman, care a fost trimis celibatar
la Paris, a avut raporturi […] și cu toate că a fost criticat aspru
pentru această faptă conducerea Direcției I l-a trimis înapoi la post pe
Caraman.
7 septembrie
1978 – Raportul generalului-maior Mihai Bozianu în “legătură cu trădătorul
Vintilă și problemele legate de activitatea acestuia în cadrul DGIE, cunoscute
de mine”
Capitolul I
Secretele
picante ale dosarelor DIE
Într-o
discuție purtată cu fostul magistrat militar Dan Voinea pe tema metehnelor
vechiului regim, acesta spunea : “
Securitatea nu trebuie crezută pe cuvânt niciodată”. Mi-au venit în
minte aceste vorbe după ce am parcurs câteva pagini din revista Periscop, o publicație a ofițerilor
în rezervă și retragere din cadrul Serviciului de Informații Externe. Mai
precis, este vorba despre însemnările securiștilor care și-au trădat comandantul suprem, pe tovarășul Nicolae
Ceaușescu, în decembrie 1989. În aceiași
publicați, la o anumită pagină, mi-am regăsit numele anagramatizat - Petinu
Tregheu Ahonesian, alături de câteva
comentarii la adresa celor de etnie armeană. Ahonesian, nimic altceva decât o
semnătură în subsolul unui articol ridicol și denigrator, scris de șeful
Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de
Informații Externe, fost cadrist ceaușist la DIE/CIE/SIE. Așa a găsit de
cuviință generalul Petru Neghiu să semneze un material în care îi înjură pe
ofițerii care au avut tupeul să dezvăluie mizeria post-decembristă din
“externe”. Marin Cruceru, unul dintre ofițerii prezentați negativ de cronicarul
Neghiu, purta numele conspirat “Cuza” și a lucrat sub acoperire pentru SIE
vreme îndelungată, ca secretar de redacție la Jurnalul Național ediția de
Chișinău. Probabil că ordinele primite de șeful rezerviștilor de la Biroul Director
al noii securități (format din generalii Silviu Predoiu și Vasile Sarcă, ambii
vechi ofițeri comuniști) nu se discută. Se execută. Altfel, Neghiu nu și-ar mai
putea exercita talentul scriitoricesc pe banii poporului.
Celălalt
subiect al articolului, purta în anii ’70 numele de cod “Anton Traian” și
spiona la ONU sub acoperirea de cercetător la Institutul pentru Studiere a
Conjuncturii Economice Internaționale (instituție de acoperire a DIE). “Anton”,
fost ofițer operativ, a avut tupeul inimaginabil să sesizeze fapte grave de
corupție ale conducerii ACMRR-SIE la una din întâlnirile rezerviștilor de
școala DIE din Brănești, adunare condusă chiar de Neghiu. Personal, l-am întâlnit pe
securistul-cronicar Petru Neghiu în vara anului 2012, într-o discuție, alături
de alt cadru de nădejde al externelor din deceniul opt de la Geneva, Teodor
Ilieș, afacerist de succes după Revoluție. Am avut impresia că discut cu două
ființe umane. Voinea avea dreptate. În cazul “LOR”, aparențele înșeală. Pe
vremuri, când organul de partid a hotârât să epureze “Sistemul” de bolșevicii
aduși pe tancuri din URSS, mulți evrei și sovietici și-au românizat numele
pentru a se menține în funcții de conducere din cadrul PCR, MAE, Justiție sau
Ministerul de Interne. Foste cadre ale Direcței a III-a Contrainformații a DSS
spun că maghiarii racolați în anii ’80 au procedat într-un mod asemănător.
Astfel, Hirsch a devenit Haiducu, Ileș-Ilieș, Goldstein-Aurescu,
Asztalos-Măgureanu, Haynal-Hăineală, Naghi-Neghiu, Silaghi-Stănescu ș.a.m.d.
Revenind la
cronicarul secu Petru Neghiu, aflăm de pe siteul ACMRR-SIE, că a fost asistent
universitar la facultatea de filologie a Universității Babeș Bolyai, unde
urmase cursurile facultății de filologie-secția de limbă franceză. Neghiu se
laudă că vorbește patru limbi străine : franceză, italiană, engleză și
maghiară. Oameni răi și cârcotași din jurul generalului spun că de fapt
maghiara este limba sa maternă. Dar asta este altă poveste. Așteptăm cu interes
ca generalul de brigadă (r) Neghiu să scrie într-un alt număr al revistei
Periscop despre mizerabilul turnător ungur Peter Naghi, marșrutizat de
Securitate la Universitatea Babeș Bolyai, la facultatea de filologie - secția
de limbă franceză pentru a fila o dizidentă celebră (la vremea aceea), profesoara
Doina Cornea. Dacă este așa de specializat în anagrame, ne poate spune
cronicarul Petru Neghiu ce nume și-a luat turnătorul Peter Naghi, după ce a
intrat în sistem și de ce și-a trădat Comandantul Suprem în ‘89. Este de
notorietate faptul că, în anii ’50, sub ocupație sovietică, în miliție a fost
adus primul val de țigani, unii dintre aceștia ceangăi din zona Bacău,
majoritatea purtând numele Gabor, de unde și denumirea de “gabori” dată
milițienilor din Epoca de Aur. Ilieș și Neghiu și ai lor fac parte dintr-un
sistem pe cât de bine pus la punct pe atât de ticălos și înrădăcinat în mințile
și sufletele oamenilor, numit Securitate. Să vedem cum începea de fapt cariera
oficială a celor de teapa lor.
Un prim
indiciu a venit din presa internațională, adată cu desecretizarea operațiunilor
faimosului spion româno-sovietic Mihai Caraman, care ar fi reușit să penetreze
secretele NATO în perioada 1960-1965, cu ajutorul unui funcționar homosexual.
Istoricul Marius Oprea afirmă că unele dintre aceste secrete purtau calificativul
"cosmic" (secret desăvârșit), referindu-se la strategia defensivă și
ofensivă a NATO, în Europa, până în 1975. Mai pe scurt, jurnaliștii citează
surse din Germania și SUA, unde autoritățile ar fi desecretizat niscai
documente referitoare la înclinațiile sexuale ale lui Robert van der Vielle,
şeful biroului de documente secrete al sediului NATO din Franţa în anii ’60.
Uite așa aflăm și noi, oamenii obișnuiți, după zeci de ani, câte ceva despre
modul în care primul șef al Serviciului
de Informații Externe, școlit în tehnicile spionajului la Moscova, a penetrat
pe la spate organizațiile euro-atlantice din care facem astăzi parte. Pentru ce
a făcut-o ? Pentru că asta era meseria lui. Mihai Caraman ar fi lucrat la
vremea aceea la Direcția Generală de Informații Externe și pentru sovietici,
după cum afirmă și fostul diplomat american Larry Watts în cărțile sale. De ce
trebuie să aflăm noi amănunte picante despre înclinațiile sexuale ale șefilor
spionajului extern românesc din presa străină ? Pentru că actualii șefi SIE,
școliți de oameni ca Mihai Caraman, și aleși după chipul și asemănarea sa, au
secretizat documente abuziv și prostește. Doar așa a fost posibilă numirea
generalului Mihai Caraman, personajul care a adus uriașe daune NATO și a știrbit
serios pretigiului contraspionajului francez. Dealtfel, soștii săi subalterni,
(astăzi rezerviști SIE) spun că aveau acces la o întreagă bibliotecă educativă
(în general cărți de uz intern, clasificate, din bibliotecile de la școlile de
spioni Grădiștea și Brănești ) cuprinzând literatură de specialitate, unde erau
descrise romanțat majoritatea cazurilor celebre din istoria spionajului,
inclusiv faimoasa operațiune NATO-Caraman. În arhivele SIE, penetratrea NATO
executată de spionul român este descrisă
cu toate amănuntele sale picante. Despre raporturile celibatarului Caraman cu
NATO (7 septembrie 1978 – Raportul generalului-maior Mihai Bozianu în “legătură
cu trădătorul Vintilă și problemele legate de activitatea acestuia în cadrul
DGIE, cunoscute de mine”), chiar și azi, după declasificarea documentului de
mai sus, cercetătorul CNSAS a pus ghilimele. Se rușinează SIE de orientarea
sexuală a celebrilor înaintași ai lui Mihai Răzvan Ungureanu ? Nu putem ști. În
mod cert, peste o jumătate de secol, vom afla tot din surse externe că SIE a
fost condus de “fetița” neamțului Bodo Hombach.
Jurământul
securiștilor
“ Eu cetățean al Republicii Socialiste România, intrînd în rîndurile
forțelor armate, jur să fiu devotat poporului muncitor, patriei mele și conducerii
de stat a Republicii Socialiste România. Jur să-mi însușesc temeinic toate
cunoștințele militare pentru a fi un bun militar al Forțelor Armate ale
Republicii Socialiste România. Jur să fiu luptător dîrz, cinstit, curajos,
disciplinat și vigilent, să păstrez cu strictețe secretul militar și de stat,
să păzesc cu grijă avutul militar și obștesc, să execut fără șovăire
prevederile regulamentelor militare și ordinele comandanților și șefilor mei.
Jur să urăsc din adîncul ființei mele pe toți dușmanii patriei și ai poporului
muncitor. Jur să fiu gata oricînd să lupt pentru apărarea patriei mele,
Republica Socialistă România, și ca militar al Forțelor Armate ale Republicii
Socialiste România să lupt cu toată dîrzenia și priceperea, neprecupețind
sîngele și viața mea, pentru dobîndirea victoriei depline asupra dușmanilor.
Dacă voi călca jurămîntul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Socialiste România și să-mi atrag ura și disprețul oamenilor muncii. Mă leg să îndeplinesc întocmai jurămîntul meu, pentru libertatea și fericirea patriei și a poporului muncitor.”
Dacă voi călca jurămîntul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Socialiste România și să-mi atrag ura și disprețul oamenilor muncii. Mă leg să îndeplinesc întocmai jurămîntul meu, pentru libertatea și fericirea patriei și a poporului muncitor.”
Cu aceste
cuvinte începea cariera oricărui securist de bine în Republica Socialistă
România. Jurământul de credință întru “fericirea patriei”, pus în practică de-a
lungul timpului împotriva locuitorilor ei. Cu ura insuflată de unica forță la
putere – PCR, pe care activiștii și securiștii o serveau fără crâcnire.
Jurământul militar era depus de toți ofițerii români la încadrarea în serviciile secrete comuniste,
inclusiv de cei ce vor deveni, după 1989, diplomați, politicieni, cadre de
nădejde ale României democrate. După cum ușor se poate observa, textul se
referă în clar doar la “ Forțele Militare”, fără a se face diferența între
Armată sau Ministerul de Interne. Veteranii cu care am stat de vorbă își
amintesc faptul că textul jurământului (care circula pe fluturași speciali,
având stema țării pe copertă) era același pentru întreg sistemul. Citindu-l cu
mare atenție, ne putem da seama de nivelul de îndoctrinare la care erau supuși
viitorii spioni la școlile de profil, iclusiv la celebra Academie Ștefan
Gheorghiu. Cuvântul “ură” apare în cel puțin două paragrafe. Cu excepția
ofițerilor “S” (de la Brigada Specială Fantome, care jurau în casele
conspirative ale U.M. 0920/U), tinerii ofițeri acoperiți ai Direcției de
Informații Externe depuneau acest jurământ în clădirea de pe strada Batiște
(Banca), după terminarea pregătirii de specialitate, în prezența unui ofițer
superior. Era pentru prima și ultima dată când spionii externi îmbrăcau uniforma
pentru fotografia de legitimație. O uniformă kaki cu petlițe albastre, dar fără
niciun însemn de armă. DIE nu avea însemne. Legitimația ofițerului de spionaj
extern ca și numele real al acestuia erau considerate secrete de stat. Acesta
este jurământul depus de majoritatea grangurilor securiști care au preluat
puterea în România post-revoluționară. Acum după aproape un sfert de secol de
democrație originală pe plaiurile mioritice, rămâne la latitudinea cititorului
să hotărască pe cine și mai ales ce au urât băieții cu ochi albaștri “ din
adîncul ființei” lor în decembrie 1989.
“Criteriul
important în alegerea și acceptare și trimiterea la post a spionilor externi,
cei care nu aveau pile și socri sus-puși era sănătatea. Dar, deja când te
trimiteau la analize… Astea nu se făceau în spitale sau la policlinici. Pe noi
ne trimiteau la Institutul de Expertiză Medicală de pe strada Romulus, care
este și acum. Ne trimiteau cu nume fictive. Te luau din cap pana-n picioare, cu
teste psihologice, cu d-astea, abilități, reflexe. Pentru că acolo dacă nu ai
atenție distributivă, memorie... Zeci de ore de teste copiate după testele NASA
pentru astronauți, luate de ofițerii nostri și făcute, ulterior, la Băneasa.
Una este să fii vânător afară, alta e să fii iepure. Trebuia anumite calități :
capacitate, atenție, inițiativă….”, povestește un fost externist DIE în
rezervă.
 |
| Colonel DIE Nicolae Andruță Ceaușescu |
După depunerea jurământului, pe documentele acestor tineri la Direcția Personal-Pregătire
din cadrul UM 0920 (DIE) apăreau și semnăturile cadriștilor șefi. După aceste semnături pot fi
identificați astăzi, în arhive, toate slugile comunismului din cea mai neagră
perioadă, cei care au servit regimul trecut și au fost promovați după 1989 în
funcții de răspundere. Una dintre semnăturile cele mai importante, era cea a
șefului “Personalului” Nicolae Andruță Ceaușescu, nume conspirat Nicolae Călin.
Un document de excepție îl prezintă pe fratele fostului președinte Nicolae
Ceaușescu, în mijlocul spionilor externi la New York, dar, ce este cel mai
important semnătura acestuia, aflată pe multe din documentele de importanță
deosebită pe care Serviciul de Informații Externe le ține la secret, pentru ca
cetățenii să nu știe cu cine votează și ce le rezervă viitorul.
Așadar, până când securiștii din actuala conducere a Serviciului
de Informații Externe vor hotărâ declasificarea adevărului de la școlile
Brănești, Grădiștea sau Băneasa, sau vor fi aruncați la coșul de gunoi al
istoriei unde le este locul, vă prezentăm câteva informații, date și fotografii
inedite despre colegii și șefii celor care conduc astăzi țara. Mulți dintre
aceștia având în documentele dosite de SIE semnătura lui Andruță Ceaușescu.
Fotografia de mai jos a fost făcută la data de 11 iulie 1976 la New York. Despre majoritatea am scris biografii extrem
de amănunțite în volumul II Puterea din Umbră. Majoritatea sunt pensionari MApN
sau MAI. Pentru exemplificare vă prezint câteva
fotografii din epoca războiului rece și chiar cu semnăturile spionilor
externi, clasificate de comuniștii din SIE drept secret de stat, chiar și
astăzi.
1. Colonelul
Nicolae Andruță Ceaușescu – nume de cod Nicolae Călin - șeful Direcției
Personal-Pregătire din cadrul UM 0920 DIE;
2. Maior
Dumitru Roșu – UM 0920/V3 – Direcția
Contrainformații, Emigrație și Legionari. În prezent, fostul spion CI Mitică,
așa cum l-au poreclit colegii, asigură ilustrația revistelor serviciilor
secrete Periscop și Vitralii;
3. Maior “D”
Nicolae Horodincă – nume de cod Horațiu (de Washington) - UM 0920/V2 –
Direcția Spionaj Politico- Economic Americi și alte Regiuni. Preferatul
generalului Ion Mihai Pacepa, Horodincă a defectat la scurt timp după fuga
șefului său în SUA;
4. Căpitan “D”
Emil Traian Andreescu – nume de cod Anton Traian – UM 0920/V2 - Direcția
Spionaj Politico - Economic Americi și alte Regiuni. La vârsta de 62 de ani,
Emil și-a luat (în anul 2010) cea de-a treia licență, la Universitatea
Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu. Unii spun că este chiar a patra diplomă;
5. Maior “D”
Gheorghe Horotan – nume de cod Horațiu (de New York) - UM 0920/V2 -
Direcția Spionaj Politico- Economic Americi și alte Regiuni. Horotan a murit în
2009, în urma unei boli necruțătoare;
6. Colonel Ion
Ghișoiu – nume de cod Pescarul - UM 0920/V2 - Direcția Spionaj Politico
- Economic Americi și alte Regiuni. Unul dintre cei mai bătrâni spioni cu
școală la Moscova în viață, Ghișoiu vizitează des asociația rezeviștilor SIE
ACMRR;
7. Colonel DIE
Octavian Ichim – ofițer acoperit la Ministerului Agriculturii –decedat;
8. Ofițerul
“D” UM0920/V2 Vasile Coroianu – decedat
?
 |
| Colonel DIE Nicolae Andruță Ceaușescu (nume de cod Nicolae Călin) în mijlocul “cercetătorilor” acoperiți la New York. |
Semnăturile
celor enumerați mai sus, printre care, specimenul de semnătură al celebrului
șef al personalului din Departamentul de Informații Externe al Securității,
Nicolae Andruță Ceaușescu – nume de cod Nicolae Călin (prima din partea de sus
a documentului). O semnătură prezentă pe multe din documentele actualilor
demnitari ai României post-decembriste, clasificate abuziv ca secret de stat în
arhivele Serviciului de Informații Externe.
Pentru a intra
cât de cât atmosfera din Departamentului de Informații Externe, în perioada
Războiului Rece, am stat de vorbă cu unul dintre puținii ofițeri externiști
care a trăit pe propria piele trădarea generalului. Emilian Traian Andreescu a
fost încadrat la UM0920/V2, divizie a Departamentului de Informații Externe
care se ocupa cu spionajul politico-economic pe spațiul America de Nord și alte
regiuni. Emil, lăsat la vatră datorită fugii generalului I.M. Pacepa (intrând
cu această ocazie în categoria ofițerilor “pacepiști”), vorbește cu nostalgie
despre vremurile trecute, când vâna informații pe teritoriul SUA. Mulți dintre
șefii și colegii săi de spionaj au trecut în lumea celor drepți. În 2012, unii
dintre marii corifei ai spionajului DIE au decedat.
 |
| Semnăturile coloneilor DIE |
În cursul aceluiași an, la
jumătatea lunii februarie a decedat colegul său, Gheorghe Toader, fost șef al
Diviziei V1 – Europa. A fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul
Bălăneanu. Tot un Gheorhe Toader și tot general (vărul celui decedat) a
supraviețuit, a fost promovat în funcții înalte până prin anul 2000 și este
astăzi fericit rezervist SIE. Foștii săi colegi de birou spun despre el că era
crai mare încă din anii ’70, când era căpitan la V2 pe Mătăsari, la secția de
spionaj pe America de Nord. Beneficiind din plin de protecția vărului său mai
mare, Toader cel mic se ținea de
scandaluri cu nevestele diplomaților de la post din Israel, apoi la New York.
Pentru merite speciale pe linie feminină,
a fost promovat director adjunct la V3 (la Emigrație), iar în 1994 a
ajuns general de brigadă. Dumitru Ceaușu și Bogdan Bathazar, nume de cod
Laurențiu (coleg-colaborator – un fel de semiofițer plătit pe statele DIE) pot
fi trecuți la aceeași categorie. În iunie 2010 a decedat Ion Stănescu, fostul
președinte al Consiliului Securității Statului. Mai trăiesc, generalii Mihai
Caraman, Florea Aurel (bolnav de Parkinson) și generalul Gheorghe Bolânu,
fostul șef al Diviziei V3 – Filaj Contrainformații, foarte bolnav și acesta. Nu
putea deplasa la sediul asociației rezerviștilor nici măcar pentru o partidă de
șah. Iată câteva fragmente din interviul fluviu acordat de Traian Emil
Andreescu, fost spion la ONU (reprezentanța României la New York), astăzi
rezervist SIE. Pe alocuri voi completa unele informații cu documente recent
ieșite la iveală din arhivele DSS, cu fotografii în premieră și cu unele
explicații.
 |
| Emilian Traian Andreescu |
Volumul
Servesc Patria !
Cuprins
Introducere
Capitolul I –
Secretele picante ale dosarelor DIE
Capitolul II –
Despre trădători și dezinformare
Capitolul III – Știi numele meu. Și
asta este secret de stat !
Capitolul IV –
Însemnele sacre ale Securității
Capitolul V –
Cronica imposturii la români
Capitolul VI – Sex, șantaj, politică, monden
și servicii secrete
Capitolul VII
– Trăzniți în NATO și în UE
Capitolul VIII
– Presa și serviciile secrete
Capitolul IX –
Prin vămile României. Totul pentru partid, totul pentru victorie !
Capitolul X –
Despre Armata română, cu drag
