ESCROCII ŞI MUŞAMALIZATORII FRAUDEI ROŞIA
MONTANĂ
„Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de D.N.A.!“
Dezvăluirile procurorului militar
colonel (r.) Gheorghe Oancea
despre afacerea cu aur a secolului
- Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş
- Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect
- Un ofiţer M.Ap.N. a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC
- Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril
- C. P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources
- Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză
- Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari
- Au mărit perimetrul minei de câteva ori
- Suspiciune de fraudă bursieră
- Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO
- Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni
- La Curtea de Arbitraj de la Viena recâştigăm totul
- Cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului?
„Asasinii economici“ ai Roşiei Montane
Bănuiesc că atunci când vă uitaţi la televizor vă apucă râsul văzându-i
dezlănţuiţi pe „specialiştii“ în problema Roşia Montană...
Şi râsul şi revolta în acelaşi timp... Dar este opinia oamenilor, ei îşi
spun părerea având informaţii la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii
sunt dezinformaţi de multe ori, înţelegeţi? E firesc ca ei să-şi spună punctul
de vedere atât timp cât nimeni, dar nimeni (!?) competent din societate, nu
vine să spună: „Uite, lucrurile stau aşa“. În primul rând mi se pare o aberaţie
această comisie parlamentară. Este o translatare a răspunderii, când e clar că
Roşia Montană este o afacere, nu proiect – mulţi spun că e proiect, de unde? –,
este o afacere veroasă! E construită pe laşitatea noastră, a românilor, pe un
„pumn de arginţi“ dat unor persoane din vremea aceea, care, din punctul meu de
vedere, vindeau tot. Ar fi vândut şi bulevardele şi trotuarele. Dezinteres
total cuplat pe nesiguranţa zilei de mâine şi căutau să adune şi ei ceva... Şi
vindeau tot! Vindeau având credinţa că ceea ce vând nu le aparţine, domnule.
Fals!
Eu, ca procuror militar în secţia Parchetelor Militare, în anul 2002, în
toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la
săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era
un maior din Direcţia Topografică a M.Ap.N., care, în perioada ’95-’96 – sau
mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă –, desemnat să desfăşoare
misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de
specialitate, în ideea că în acea zonă erau amplasate şi nişte unităţi
militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot
felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost
înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din
cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel
Resources. Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau
faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început
cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date
secrete cu caracter militar către persoane neautorizate care aduceau atingere
siguranţei naţionale. Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri, care se
numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat, domnule? Că prin 1996, când la
ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac,
care, anterior, îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul
Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn
ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un
anume Frank Timiş (fost Vasile Timiş –n.r.), care, deşi nu avea nici o
specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a
investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la
dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de
traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea
aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră,
instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau
generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau
experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la
Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia
Naţională pentru Resurse Minerale şi, implicit, la Mina Roşia Montană. Prin
’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare.
Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources,
patronată de acest Frank Timiş – un off-shore
care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands –, şi Regia Cuprului
şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea
prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl
cunoaşte pe Ovidiu Tender (se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă
– n.a.). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut
care – vă daţi seama! –, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de
multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări...
Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte
interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia
Cuprului şi Aurului Deva sau A.N.R.M., în consiliile de administraţie ale
Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!
Conflict de interese clar!
Nu era doar conflict de interese, era şi o remunerare pentru datele pe care
le-au pus la dispoziţie. Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director,
maiorul din M.Ap.N., care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform Serviciilor,
date secrete care afectau siguranţa statului.
Cum apar în poveste Berceanu şi Tăriceanu?
Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au
mai existat şi alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu
autorităţile statului român. Cel puţin două dintre ele au făcut memorii şi,
ulterior, plângeri la Ministerul Industriilor pentru că, efectiv, nu au fost
luate în seamă, ceea ce trezeşte suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru
corect – într-adevăr, treci prin dificultăţi economice, tu ca ţară, nu poţi
să-ţi permiţi investiţii majore –, le acorzi şi ălora o şansă... Mi-aduc aminte
că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor
firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod
ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema
extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel
Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea
în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este
esenţială! –, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca
element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!
Deci, aceasta era chestiunea în discuţie: reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin,
neexploatat... prin tehnologie avansată... Potrivit protocolului iniţial şi
a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină din
acţiunile noii societăţi care urma, atenţie (!), care urma a fi înfiinţată, 40
la sută, dar nu mai puţin de 20 la sută, iar partea străină, 80 la sută, dar nu
mai puţin de 60 la sută. Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus,
în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect“ – a fost semnat de 6-7
persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană,
Regiei Deva, A.N.R.M... Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi
miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu,
care, deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu
sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul
pentru constituirea acestei societăţi mixte. La momentul respectiv, prin protocolul
de colaborare şi, ulterior, prin proiectul de contract, societatea care urma a
fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare
atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea
haldelor de steril. Dom'le, punct!
Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare...
Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi
dreptul de exploatare. Dar să revenim, acest proiect de contract este foarte
important. El are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o
precizare sus în stânga – „Proiect de contract“. Orice litigiu, scrie în
contract – nu poveşti cu New York sau Londra –, se soluţionează de către Curtea
de Arbitraj de la Viena. Punct!
Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă
înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu,
circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine
obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume,
specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu
prezentat spre analiză. Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am
solicitat directorului adjunct al S.R.I. ca, prin mijloacele specifice pe care
dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locurile din zona Roşia Montană
de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt
documente vamale care atestă acest transport. Şi vin doi ofiţeri S.R.I. la mine
şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că,
atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să
trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era
ştiut. Le spun, de asemenea, să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone
de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: „Domnu’
procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locurile şi de unde au
fost expediate cele 80 de tone către Australia!“, ceea ce mi s-a părut
extraordinar de suspect. Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli
majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme
nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile,
mi-apare la dosar un document din partea M.Ap.N. care, vezi tu, Doamne!,
stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat
maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect
deosebit de ciudat.
Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei
case!
Şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel
proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele
80 la sută din acţiunile Minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba
de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă
echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.
O vilă mai răsărită pe vremea aceea...
Cam aşa ceva... Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de
Resurse Minerale îmi spunea: „Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au
plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor“. Deci, asta reprezenta preţul
minei, 80 la sută din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.
80 la sută dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa
zăcămintelor din subsolul Roşiei?
80 la sută din Mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia
Montană, ăsta este obiectul contractului. În felul acesta revenim la o
chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea
împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, Mina Roşia Montană a avut un
perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că, până la finalizarea
contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. Şi o să vă
explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face extinderea la 24 km²,
urmând ca, apoi, suprafaţa să crească la 42,3 km². Păi atunci ne întoarcem la ceea
ce am spus prin Protocolul de Colaborare, şi anume „reexploatarea haldelor de
steril“. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit la propriu, pe filon, prin
extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante şi
de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie, dacă sunteţi de bună-credinţă,
domnilor investitori americano-canadieni – ’că, de fapt, ăştia sunt jucătorii
la bursă –, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi, de asemenea, dacă
sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în
cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept? Partea română a
examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.
Deci, de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut
foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul? Aceşti oameni de
afaceri, Tender, ceilalţi care se asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest
Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea
haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine.
De ce vă spun treaba asta? Pentru a forma dosarul de listare a societăţii
Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de
rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de
minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi
argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost
recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în
mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli
în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de
asociere.
Frauda bursieră – delict federal
Deci ei au listat la bursă o fantomă...
Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul
de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele
din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat,
datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Institutul
de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente. Eu
vă spun un lucru: certitudinea mea este vis
à vis de modul în care eu am intuit că s-au produs lucrurile, şi vă mai dau
un argument esenţial: în 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era
subvenţionată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de contract ferm de asociere
în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenţionată de
stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul
Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea. Vi se pare esenţial
sau nu? Păi lăsând la o parte modul de achiziţionare a celor 80 la sută de
acţiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme prin încredinţare directă,
vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 şi ceva de milioane de lei vechi, cumpără 80
la sută din acţiunile minei“. Vi se pare logic? Stai, dom’ne!, am şi oferte de
la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în minister acolo. Nu se
poate. De ce îi dai numai ăluia, dom’ne!, şi nouă nu ne dai? Bagă-ne şi pe noi
în competiţie.
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank
Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră,
care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul
nord-american. Ce-a făcut el, din punctul meu de vedere? Atâta timp cât
proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu
ştiu care anume – nu am reuşit să ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să
fac aceste cercetări –, a fost tradus fără precizarea „proiect“ şi legalizat,
şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un
dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii. În
perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui
Gabriel Resources intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele
din dosar.
La Bursa de la Vancouver ne aflam în prezenţa unei societăţi Roşia Montană Gold
Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acţiuni care creşteau
exorbitant vis à vis de datele
respective, care trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în Mina Roşia
Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea
reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.
Şi cum se verifică toate aceste lucruri?
Numai printr-o comisie rogatorie, printr-o sesizare şi printr-o cooperare
cu autorităţile nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând
dosarul de listare la bursă. Însă comisiile rogatorii au şanse mici de reuşită
pentru că autorităţile americane îşi vor proteja investitorii. Sunt două
planuri foarte inteligent făcute de Timiş, Tender şi compania…
Păi Timiş parcă era un pion...
Domnu’, lăsaţi pionul cu două miliarde de euro şi cu avere. Staţi cuminte
că nu-i chiar pion. La rândul lui a fost folosit şi, apoi, a „miruit“ pe toată
lumea, dom’le. Au venit o groază de bani de la investitorii
americano-canadieni.
Deci în timp ce contractul era bine-mersi în vigoare, la bursă, în România
contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: Mina
Roşia Montană este în continuare subvenţionată de stat. Contractul era încheiat
şi bătut în cuie în 2001, iar în 2002 mina era subvenţionată în continuare. De
ce? Deoarece contractul nu era contract în România, era proiect.
Doi. Cum se putea face extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparţinea
statului. Păi ce fac, îţi dau ţie societate mixtă în care tu, străin, ai 80 la
sută, extraperimetru pe teritoriul virgin al minei, când tu spui că
reexploatezi haldele de steril? Daţi-mi o explicaţie, să răspundă cineva la
aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenţia Naţională a Resurselor
Minerale şi am discutat cu doamna preşedintă Maria Stratulat şi erau şi
directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roşia Montana. Îi zic: „Doamnă,
daţi-mi, vă rog, o explicaţie, de ce la această mină, care până la momentul
aşa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri pătraţi
perimetru de explorare, exploatarea a ajuns la 42,3?“. Toată lumea a dat din
colţ în colţ şi n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba
asta? Prin hotărâre de guvern în condiţiile în care mina aparţinea statului.
Şi-aia doar prin nişte elemente extraordinare, pentru că presupunea exproprieri
de terenuri, case, şcoli...
Ce s-a întâmplat cu ăştia de la Gabriel Resources, care, chipurile, erau în
curs de asociere, că ne aflam încă în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule!
Începuseră să vină banii de la bursă şi cumpărau case şi terenuri. Dacă cineva
face o analiză de genul acesta, profundă, vede că există diferenţe între
dosarul aflat în funcţiune în România – operabil în România, ’că era în stadiul
de proiect – şi dosarul aflat la Bursa din Vancouver, care era dosar bătut în
cuie. Una era la Vancouver, alta la Bucureşti. Păi nu puteam să extind,
domnule, perimetrul! Nu puteam să subvenţionez activitatea minei dacă eram în
asociere. Eu, stat, îi fac cadouri ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis
să cumpere 80 la sută din acţiuni pe două sute şi ceva de mii de dolari,
gonindu-i pe ceilalţi care veniseră să solicite asocierea.
Văzând lucrurile acestea, fireşte că am încercat să desfăşor în continuare
acte de cercetare, uitând de episodul cu ofiţerii S.R.I....
Nu dai aurul, nu intri în NATO
Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea...
Găsisem o fraudă uriaşă. Apăruseră, însă, Legea 78 privind actele de
corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea P.N.A. (actualul D.N.A.). Având
date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe
deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul
competent. M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi
spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării
actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să
se continue cercetarea penală. Domnul Tănase Joiţa îmi spune: „Domnule colonel,
faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte
delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră“. Zic: „Domnule
procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul“. „Nu, nu, fă-mi o notă şi
ţine dosarul până când îţi spun eu“, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o
notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc
într-o zi la A.N.R.M. să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă
Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul
domnului prim-ministru. Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru... Vă
reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la
domnul prim-ministru o notă vis à vis
de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care
prim-ministru (Adrian Năstase – n.r.), printr-o rezoluţie pe nota respectivă
spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment
major pentru intrarea României în NATO“. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la
Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru
domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Domnule, eu înţeleg că nu se mai foloseşte termenul de colonie pentru
ţările lumii a treia. Se folosesc alţi termeni; aliat, partener, dar tot
colonie suntem. Aşa se pun problemele. Pentru a intra în Uniunea Europeană
trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele, cu autostrăzile şi-aşa mai
departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie să dăm. Problema pe care
mi-o pun eu ca cetăţean care am o situaţie decentă – am o pensie rezonabilă şi
o casă în care nu mi-e frig – este că am în jurul meu bieţi oameni care n-au un
loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă şi de oamenii de-aici de la
blocuri pe care-i văd cum trăiesc şi nu-mi prieşte. Degeaba am o bucată de
pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de orice perspectivă. Am
ajuns să-mi întreţin rudele, să le dau bani pentru medic, să-i ajut, că nu mai
fac faţă cu copiii pe care-i trimit la şcoală. Păi înseamnă că şi eu şi alţii,
într-un an-doi, dacă merge tot aşa, nu ne mai primim naibii pensiile. Şi-atunci
hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe nimic!
Dar să revin... Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul
general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către
P.N.A. a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat
praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!
Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide“ acest caz?
Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt
implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a
acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii
Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în
pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea
lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între
autorităţile române, canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au
obţinut primele date despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, trei
milioane de dolari de la o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul
de la secţia parchetelor militare, care, în parte, a fost declinat în favoarea
P.N.A. Are proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile
pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol
interesele investitorilor.
Conform spuselor dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul“ de pe bursă, o
fraudă la care investitorii participă involuntar şi Comoara Europei, aurul în
sine, la o cantitate şi o concentraţie mult mai mari decât cele servite opiniei
publice...
Închiderea acestei afaceri pe fraudă nu se poate face fără cooperarea
autorităţilor federale nord-americane, dar pe ei nu-i interesează Frank Timiş,
îi interesează banii lor. A doua variantă ar fi ca autorităţile noastre să
identifice modul concret prin care s-a achiziţionat 80 la sută din patrimoniul
societăţii RMGC, cum s-a făcut evaluarea, cum şi de unde s-au scos
eşantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a subvenţionat de către stat
activitatea din Roşia Montană.
Cacealmaua lor şi potul nostru?
„Acoperire“ la nivel înalt...
Prin atitudinea celor de la A.N.R.M. şi a ofiţerilor de la SRI care n-au
dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că
s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului. Or fi dat
cei de la P.N.A. neînceperea urmăririi penale, dar sunt curios cum au motivat
acest lucru. Cum eludează faptul că perimetrul s-a extins, într-un moment în
care societatea era a statului român. Şi vă mai spun un lucru: domnule, dacă
din 1997, de când au început să bage bani, ar fi avut un contract ferm,
de-atâţia ani – că doar suntem în 2013 –, ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea
statul român în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, câştigau, având
argumente... Nu că n-ai autorizaţie de mediu, ba mai stai că sunt situri
istorice... Păi când ai făcut contractul n-aveai prevederi în contract?
Şi vă mai spun ceva. În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de
specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un
raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus
cei de la S.R.I. că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un
chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!
Şi revenind, până acum de zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut
acţiune în justiţie împotriva statului român, să ceară despăgubiri, beneficii
nerealizate... Îmi iau bănetul şi plec! De ce? Resursele de-acolo sunt
formidabile!
Şi-apoi e vorba de demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj
de la Viena, eu mă duc şi susţin interesele statului român. Să-mi răspundă la
întrebări.
Aşadar, în cazul unui proces, câştigăm...
Păi cum să nu, domnule? Eu dovedesc frauda.
Dar cei care vorbesc de penalităţi de miliarde?
Nu cunosc aceste lucruri sau, dacă le cunosc, blufează. Este o ameninţare.
Da’ de ce nu te-ai dus până acum să iei miliardele? Oricine renunţa la orice şi
mergea să-şi ia muntele de bani şi să plece. De ce oare nu au plecat cu banii?
Or fi cu mult mai mulţi bani în acel perimetru? Mai vin şi ai noştri şi vorbesc
aiurea despre licenţe. Licenţele sunt acte administrative acordate de către o
autoritate a administraţiei de stat. Atâta timp cât se dovedeşte că aceste acte
au fost obţinute prin fraudă, ele sunt nule de drept!
Pe de altă parte, România poate cere prin comisie rogatorie să se constate
frauda bursieră, se demarează o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la
baza listării acţiunilor societăţii, se scoate contractul, se verifică data
certă şi se vede dacă el corespunde cu contractul din România. Şi se va vedea
că el a fost tradus în engleză, legalizat, fără titulatura „Proiect“, ca şi
când era un contract autentic. Şi-o să vedeţi că data contractului la dosarul
de listare a acţiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România.
Când acolo au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În
felul acesta se explică subvenţionarea, extinderea perimetrului şi multe
altele.
În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă
trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie... Iar comisia
parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, Parlamentul
să respingă proiectul de lege care i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia
de toamnă“ prin mai toate instituţiile...
Să se dizolve această comisie şi să sesizeze Parchetul! Să se redeschidă
dosarul şi să clarifice multele întrebări din acest interviu. Şi să se afle cum
a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului şi să
primească aproape gratis aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu
experienţă în domeniul mineritului. Am urmărit din 2003 încoace şi opinia
ambasadorilor americani în legătură cu Roşia Montană: „proiect benefic care
trebuie demarat“. Şi-atunci vor coopera oare autorităţile americane cu o
colonie... pardon!, o ţară din lumea a treia, „aliatul“ şi „partenerul“ lor?
Suntem în război, domnule colonel?
În primul rând vreau să vă spun un lucru. Problematica Roşia Montană este
extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial: interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru,
înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România,
din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat
multe cauze economice mi-am dat seama –, este,
de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după
bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.
În 30 de ani de
activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares“
vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a
instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă,
dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el,
„când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi
dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe
lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a Serviciilor)
şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.
1 octombrie 2013
Marcel Bărbătei [1]
ADDENDA
D-l procuror militar colonel (r.)
Gheorghe Oancea afirmă, la un moment dat, „că Roşia Montană este (…) o afacere veroasă“, „construită pe
laşitatea noastră, a românilor“. Faptul că, în mod evident, nu
este vorba de „laşitatea noastră, a românilor“, ci că este o
exagerare şi o regretabilă eroare de exprimare comisă în fuga conversaţiei, o
atestă contradicţia cu susţinerea sa iniţială: „Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori“. Oamenii – adică opinia publică, în genere – sunt dezinformaţi prin chiar
acţiunile guvernanţilor trădători, care au vîndut şi vînd tot: pămîntul,
resursele solului şi subsolului, averea mobilă şi imobilă pe care poporul român
a construit-o, cu mari sacrificii, din 1945 pînă acum. Aceşti guvernanţi
trădători, de la retrovoluţia din decembrie 1989 pînă acum, nu au avut decît o
singură preocupare: să se ei şi neamurile lor, împreună cu acoliţii cu care
formează, împreună, ceea ce am denumit cleptocraţia postdecembristă [2].
Elocvent, în acest sens, este muşamalizarea, pe de o parte, de către D.N.A. a dosarului „Roşia
Montană“, în 4 octombrie 2010. Iată cum descriu ziariştii Adina Anghelescu-Stancu
şi Răzvan Savaliuc, de la Lumea Justiţiei
– pe care eu o scriu Ju$tiţi€i –
muşamalizarea dosarului instrumentat, iniţial, de d-l procuror militar colonel
(r.) Gheorghe Oancea: «Este vorba de „Dosarul
Roşia Montană“. De nouă ani, acest dosar, deschis în 2001, a fost minge de
ping-pong între parchete, plecând de la Parchetul General spre D.N.A., via
Parchetul Curţii Militare de Apel Alba Iulia, Parchetul Tribunalului Bucureşti,
Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, Parchetul Curţii Militare de Apel, iarăşi
Parchetul Înaltei Curţi, P.N.A. (actual D.N.A.), apoi Direcţia de Investigare a
Fraudelor-I.G.P., Direcţia Cercetări Penale, Parchetul Judecătoriei Deva, D.I.I.C.O.T.,
Secţia de urmărire penală şi Criminalistică din Parchetul General, D.N.A., iarăşi
Parchetul Înaltei Curţi şi, într-un final apoteotic, la D.N.A. Un traseu
complet, o cauză tergiversată din interese pe care toată lumea le poate bănui» [3].
Ei, nu „toată lumea“, căci foarte puţini ştiu cîte ceva despre escrocheria
numită Roşia Montană, dar e bine să afle cît mai multă lume, inclusiv cei care
protestează contra acestei escrocherii şi, cum zisese, la Antena 3, actorul Florin Zamfirescu, „să pună mîna pe bîtă!“
Simptomatic este că, de cînd a rostit aceste cuvinte bine simţite, postul tv Antena 3 nu l-a mai chemat la vreo
emisiune.
Pe de altă parte, este muşamalizarea de
către M.Ap.N. a trădării maiorului care a vîndut secretele despre perimetrul
aurifer de la Roşia Montană (precum şi a celorlalţi, care au vîndut asemenea
informaţii strategice strict secrete) şi a ajuns director la R.M.G.C.! Individul
trebuie împuşcat chiar acum, chiar dacă s-a abrogat pedeapsa cu moartea. În
fond, conspiratorii loviturii de stat din decembrie 1989 tocmai de aceea au
abrogat pedeapsa cu moartea, ca să se pună ei la adăpost pentru jefuirea Patrimoniului
Naţional, pe care aveau de gînd să o facă! De aceea, aşa cum am mai spus, toţi
conspiratorii retrovoluţiei şi profitorii acesteia trebuie exterminaţi în iminenta
revoluţie autentică a românilor. Întrucît gradul meu de colonel (r.) îmi
permite să comand un regiment, solicit viitorilor conducători ai proximei
revoluţii a românilor să mă numească la comanda regimentului de execuţie,
fiindcă doar un pluton de execuţie, ca la Târgovişte, în 25 decembrie 1989, ar
fi insuficient: sunt prea mulţi cei care trebuie împuşcaţi şi e necesar cel
puţin un regiment! Referitor la cazul Roşia Montană, directorul S.R.I., ambasadorul
George Maior a afirmat că S.R.I. a transmis decidenţilor circa 500 de
informaţii [4]. Trebuie somat să facă o statistică repartizată pe intervale de
timp, pe instituţiile cărora li s-a transmis, pe tipul de reacţii ale
respectivelor instituţii şi să comunice măsurile luate de acestea. Scuza pe
care George Maior a mai formulat-o, cum că „S.R.I. doar informează“ nu mai ţine!
Aşa cum am mai precizat, conform legilor sale de funcţionare, S.R.I. are
menirea să prevină ameninţările
la adresa siguranţei naţionale, deci să le depisteze in nuce,
să le anticipeze şi să le contracareze,
să evite producerea lor [5]!
În plus faţă de precizările d-lui
avocat Gheorghe Piperea, care arătase, în 25 iulie 2011, că „RMGC nu mai există de drept din decembrie
2009“ [6], dezvăluirile d-lui procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea
aduc în prim plan nume noi, despre care cetăţenii ţării – care, în totalitatea
lor, constituie suveranitatea României – nu au ştiut de ei sau, în mod cert, nu
au ştiut că sunt implicaţi în escrocheria de la Roşia Montană. Această
escrocherie este apărată, acum, de panglicari ca ministrul-jurist Dan Şova – a
cărui mamă vitregă este avocata firmei-escroace R.M.G.C. [7] –, ca prim-ministrul-jurist
Victor Ponta – care, în mod absolut neîntemeiat, ameninţă România cu plata unor
despăgubiri de patru miliarde de dolari [8] către R.M.G.C., deşi R.M.G.C. încă
nu formulase această ameninţare şi deşi R.M.G.C.
a mai pierdut un proces cu statul român [9] în această cauză –, sau ca
preşedintele Traian Băsescu, care, în fond, apără R.M.G.C. [10] „în doi peri“
pentru că vrea să fie „neutru“.
În ordinea apariţiei numelor lor în
articol, să trecem în revistă cîteva informaţii despre escrocii şi
muşamalizatorii implicaţi în afacerea frauduloasă numită Roşia Montană Gold Corporation
(R.M.G.C.) [11].
Ioan Gâf-Deac. Un „ambasador“
aranjat dintr-un ministru de mîna a treia. Există, de multă vreme, articole de
presă care demască acţiunile frauduloase ale acestuia, dar a fost protejat de
cei care l-au băgat în clică. Duetul de escroci Gâf-Deac şi Frank Timiş a fost
denunţat de revista Academia Caţavencu, preluată de Hotnews: Academia Caţavencu, „Frank Timis a înhăţat aurul din
Apuseni printr-o căruţă de falsuri, iar Tăriceanu a închis ochii“ [12]. Ioan
Gâf-Deac are un curriculum vitae plin
de titluri şi lucrări pe site-ul Universităţii Spiru Haret [13].
Frank Timiş. Un articol cvasi-biografic despre
acest escroc arestat în Australia pentru trafic de droguri este articolul lui
Cosmin Badescu, „Esecul Rosia Montana“ [14].
Despre legătura lui Ioan Gâf-Deac cu Frank Timiş, arestat, de două ori, în Australia pentru trafic de
droguri, vedeţi articolul lui Laurenţiu Fulga, „Mafia românească a drogurilor
din Australia“ [15].
Despre Ioan Gâf-Deac, Frank Timiş şi
Ovidiu Tender, precum şi alte informaţii pe tema escrocheriei de la Roşia
Montană, citiţi pe link-ul de aici [16]. Faptul că escrocul Frank Timiş a
ajuns, „în doi timpi şi trei mişcări“ „cel
mai bogat om din România“, este semnalat în mai multe materiale de presă
[17].
Ovidiu Tender [18]. Despre acest „om de afaceri“ –
de fapt, un veritabil escroc – au apărut multe articole în presă, accesibile pe
Internet. După ce a ieşit din puşcărie, a intentat procese de daune ţării [19],
a plecat din România cu banii jefuiţi şi a fost lăudat de Antena 3, într-un reportaj făcut de Carmen Avram, despre cum a
ajuns mare om de afaceri şi filantrop, despre cum „a cumpărat el un stat în
Africa“ etc. [20]. Vedeţi, în contrapoziţie şi articolul lui Mihai Goţiu, „REVOLTĂTOR.
Imaginea mizeriilor companiei lui Ovidiu Tender, Prospecţiuni S.A. Şi o
scrisoare deschisă despre abuzurile gaziştilor“ [21]. Interesantă este şi
opinia că Ovidiu Tender este evreu (sionist, adică ashkenaz, adică jidan [22].
„Marc Rich,
adevăratul boss din spatele magnaţilor
români Frank Timiş şi Ovidiu Tender, partenerul lui Timiş, au fost parteneri şi
cu Dick Cheney,
ex-vicepreşedintele american, proprietar şi la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de
mai sus, încercând să preia Petrom.
Petre Roman a fost primul politician implicat în afacerea Roşia
Montană. L-a urmat fostul său prieten, Radu Berceanu,
cel care a avizat şi împins proiectul pe masa Guvernului, Alexandru Sassu, alt suporter politic
al afacerii aurului. Toţi aceştia sunt oameni politici sau care au de-a face cu
politica şi/sau servicii secrete. Servicii din Romania, Rusia, Israel s.a.m.d.“ [23]. „Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat multimilenar de la
Roşia Montană urmează a fi epuizat de către Gold
Corporation Ltd. în 15 ani, statului român revenindu-i din această
exploatare doi la sută. Preşedintele companiei străine, tot un evreu, transfug
din România acum 20 de ani, pe nume V. Frank Timiş, e acuzat pe Internet că a
fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de
droguri. Frank Timiş Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat
în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO şi
candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez,
consilier special pentru Europa Centrală şi de Est al secretarului general al
NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (de asemenea implicat în afacerea Roşia
Montană) spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultaţi din
traficul de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este
în prezent arestat în Olanda“ [24].
Victor Ponta. Premierul României este îngrijorat că
escrocii de la R.M.G.C. vor cere daune României, deşi ştie că, printre
acţionarii de la R.M.G.C. se află şi miliardarul izraelian Beny Steinmetz.
Citiţi aici: „ULUITOR! CUI VOIA PONTA SĂ DEA ROŞIA MONTANĂ! Descinderi ale
poliţiei din Elveţia şi Franţa la birourile artizanului afacerii Roşia Montană.
Evreul Steinmetz, în spatele proiectului din Apuseni“ [25].
Ca să vedeţi cît de strînsă este
legătura dintre membrii cleptocraţiei: Victor Ponta a devenit „asistentul“ lui
„Ovidiu Tender – respectiv apărătorul acestuia în 2006 în dosarul în care
fostul sponsor al P.S.D. era acuzat pentru mai multe infracţiuni economice.
Tribunalul Bucureşti i-a interzis, însă, lui Ponta să îl reprezinte pe Tender,
pe motiv că legea interzice ca parlamentarii să acorde asistenţă în cazurile de
spălare de bani şi corupţie“ [26]. Referitor la Beny Steinmetz, unul dintre
acţionarii principali şi la Gabriel Resources (compania care controlează afacerea
frauduloasă Roşia Montană) citiţi şi articolul lui Mihai Goţiu, «Ponta, ai
habar cu cine negociezi pentru Roşia Montană? Citeşte The Guardian şi mai întreabă pe la FBI cum e cu „marii investitori“»
[27].
Despre ceilalţi indivizi indicaţi în
articol ca participînd la muşamalizarea acestei fraude bursiere – procurorul
general al României Tănase Joiţa [28],
premierul Adrian Năstase [29] ş.a. –
se pot găsi multe informaţii tot pe Internet. Oricum, inclusiv din interviul
dat de d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea reiese că fraudarea
României prin escrocheria R.M.G.C. se numără printre cele mai mari şi mai
periculoase afaceri antiromâneşti, la care colaborează forţe oculte internaţionale,
îndeosebi din partea „partenerilor“ României, precum S.U.A., U.E., Israel, Canada
etc. – fireşte, în înţelegere cu trădătorii care guvernează ţara de 24 de ani,
şantajul cu intrarea în N.A.T.O. fiind, în acest sens, peremptoriu privind
„adeziunea“ poporului român în procentaj, chipurile, de 85 la sută; cam aceeaşi
proporţie era citată de demagogii politruci şi în privinţa „entuziasmului“
pentru intrarea în U.E.! De aceea, trebuie să îi lichidăm pe aceşti trădători
şi să ne schimbăm „partenerii“, ieşirea din U.E. fiind imperioasă, întrucît
limitează cel mai mult suveranitatea naţională şi oferă un pretext pentru slugărnicia
guvernanţilor [30].
Colonel (r.)
Vasile I. ZĂRNESCU
NOTE
[1] Sursa: http://www.cotidianul.ro/exista-un-dosar-rosia-montana-el-trebuie-redeschis-de-dna-223595/
[2] Vasile I. Zărnescu, „Aţi votat
cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia“, AlterMedia,
17 decembrie 2008, pe http://ro.altermedia.info/politica/ati-votat-cleptocratia-ati-ramas-cu-saracia_10766.html.
[3] Adina Anghelescu-Stancu, Răzvan Savaliuc, «EXCLUSIV - Cum a ingropat DNA, in 4 octombrie 2010, „Dosarul Rosia
Montana“ printr-o incredibila solutie cu iz publicitar!», Lumea Justiţiei, 14 noiembrie 2010, pe http://www.luju.ro/dezvaluiri/musamalizari/exclusiv-cum-a-ingropat-dna-in-4-octombrie-2010-dosarul-rosia-montana-printr-o-incredibila-solutie-cu-iz-publicitar.
[4] Alina Boghiceanu, „Georgian Pop
(PSD): Din cele peste 500 de informări ale SRI privind RMGC nici una nu a fost
trimisă către Parchet“, Adevărul, 30
septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/news/politica/georgian-pop-psd-sri-nu-informat-cazuri-coruptie-trafic-influenta-santaj-cazul-rmgc-1_524977afc7b855ff56e1b38a/index.html.
[5] Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU, „Satanizarea Securităţii: atentat la Siguranţa Naţională (6)“, pe http://ro.altermedia.info/general/satanizarea-securitatii-atentat-la-siguranta-nationala-6_18427.html#more-18427)
[5] Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU, „Satanizarea Securităţii: atentat la Siguranţa Naţională (6)“, pe http://ro.altermedia.info/general/satanizarea-securitatii-atentat-la-siguranta-nationala-6_18427.html#more-18427)
[6] Cristina Horvat, «Afacerea Roşia Montană, construită pe o
ilegalitate /
Gheorghe Piperea: „Societatea comercială RMGC nu mai există de drept din
decembrie 2009“», Cotidianul, 25
iulie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/gheorghe-piperea-societatea-comerciala-rmgc-nu-mai-exista-de-drept-din-decembrie-2009-152817/.
[7] Iulia
Nueleanu, „Afacere de familie: Legea privind Roşia Montană – negociată de Şova
cu mama sa, avocata RMGC“, Curentul,
10 septembrie 2013, pe http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013091190877/Actualitate/Afacere-de-familie-Legea-privind-Rosia-Montana-negociata-de-Sova-cu-mama-sa-avocata-RMGC.html.
Vezi şi: http://www.ziartricolorul.ro/familia-sova-fiul-si-mama-vitrega-poate-fi-acuzata-de-inalta-tradare-de-tara-rechinii-evrei-din-jurul-lui-george-soros-vor-sa-inhate-zacamintele-de-aur-argint-si-uraniu-de-la-rosia-montana-incalci/.
[8] Florin Pupăză, „Avertizare Gabriel Resources: România va plăti 4 miliarde de dolari
despăgubiri“, Dcnews.ro,11 septembrie
2013, pe http://www.dcnews.ro/2013/09/avertizare-gabriel-resources-romania-va-plati-4-miliarde-de-dolari-despagubiri/.
[9] Mihai Goţiu, „ATENŢIE: RMGC a mai dat statul român în
judecată. Şi A PIERDUT! Şi cum şi-a
tras Gabriel un ditamai obuzul în picior cu despăgubirile de 4 miliarde şi cu
speriatul investitorilor străini“, Vox Publica,
12 septembrie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/atentie-rmgc-a-mai-dat-statul-roman-in-judecata-si-a-pierdut-si-cum-si-a-tras-gabriel-un-ditamai-obuzul-in-picior-cu-despagubirile-de-4-miliarde-si-cu-speriatul-investitorilor-straini-98042.html.
Băsescu: „Proiectul Roşia Montana
ecologizează zona, cianurile vor fi mai puţine decât într-o cafea“», Cotidianul, 27 septembrie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/basescu-proiectul-rosia-montana-ecologizeaza-zona-cianurile-vor-fi-mai-putine-decat-intr-o-cafea-158120/.
[11]
Roşia Montană Gold Corporation, http://ro.wikipedia.org/wiki/Ro%C8%99ia_Montan%C4%83_Gold_Corporation.
[12]
Cf. Hotnews, 19
aprilie 2005, pe http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1231554-frank-timis-inhatat-aurul-din-apuseni-printr-caruta-falsuri-iar-tariceanu-inchis-ochii.htm.
[13] Pentru CV-ul lui Ioan Gâf-Deac pe
site-ul Universitîţii „Spiru Haret“, cf. http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&ved=0CDkQFjAF&url=http%3A%2F%2Fwww.spiruharet.ro%2Ffacultati%2Fmanagement-bucuresti%2Fcadre%2Fd7c6bea79018937d91664d2f4dbfd777.pdf&ei=bitMUo6-GYaYtQbz8IHgBw&usg=AFQjCNFWpJbrS_Pz3OaCoMo1wWYoFogGbQ&sig2=AtrRbBP_TPwuiiFiyYimEQ&bvm=bv.53371865,d.bGE.
[15]
Cf. Hotnews, 29
august 2005, aici: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1212549-mafia-romaneasca-drogurilor-din-australia.htm.
[17] De exemplu, aici: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-10492855-top-300-capital-frank-timis-este-cel-mai-bogat-roman-avere-1-65-miliarde-euro-dinu-patriciu-avere-estimata-1-1-miliarde-euro.htm. Vedeţi şi http://www.economica.net/frank-timis--cel-mai-bogat-roman--mai-sarac-cu-un-miliard-de-dolari_51833.html; Daniel Ionascu, «Frank Timiş, de la părintele „Roşiei Montane“, a ajuns
„împărat“ în Africa de Vest», în Adevărul,
17 septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/economie/afaceri/frank-timis-parintele-rosiei-montane-ajuns-imparat-africa-vest-1_523733aac7b855ff568dd8cc/index.html.
[19] Vezi, de ex., Dan
Odagiu, „Ovidiu Tender a concesionat jumătate din Gambia“, Cotidianul, 28 mai 2011, pe http://www.cotidianul.ro/ovidiu-tender-a-concesionat-jumatate-din-gambia-147383/; vezi şi http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/tender-cucereste-africa-el-a-concesionat-deja-gambia-36008.html.
[20] Cf. *** „Tender cere la CEDO
despăgubiri de 1 milion de euro pentru fiecare zi de detenţie“, Gândul, 10 iunie 2006, pe http://www.gandul.info/stiri/tender-cere-cedo-despagubiri-1-milion-euro-zi-detentie-260260. E de văzut dacă a cîştigat la CEDO!
[21] În Vox Publica, 14 august 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revoltator-imaginea-mizeriilor-companiei-lui-ovidiu-tender-prospectiuni-s-a-si-o-scrisoare-deschisa-despre-abuzurile-si-ilegalitatile-cautatorilor-de-gaze-96751.html.
[22] Cf. http://www.costel.ro/demascarea-masoneriei-romanesti-numele-masonilor-care-controleaza-intraga-tara.
[24] Cf. „Personajele
cheie ale afacerilor israeliene în România“, 10 septembrie 2007, pe http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/09/10/personajele-cheie-ale-afacerilor-israeliene-in-romania/.
Textul este preluat din: Cornel Dan Nicolae, Războiul Nevăzut al Evreilor Sionişti cu Românii. Editura Carpathia
Rex, Bucureşti, 2011, pag. 226-300; fragmentul citat este în nota de subsol de
la pag. 260.
[25] Cf. Cf. *** „Descinderi
ale politiei din Elvetia si Franta la birourile artizanului afacerii Rosia
Montana“, Corectnews, 2 septembrie
2013, pe http://www.corectnews.com/social/politia-din-elvetia-si-franta-efectuat-descinderi-la-birourile-miliardarului-steinmetz.
Vezi şi: *** „Arhitectul Rosia Montana sub ancheta internationala“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/arhitectul-rosia-montana-sub-ancheta-internationala; Sorin Roşca Stănescu, „Pământ de mormânt“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/pamant-de-mormant; *** „Continua urmarirea artizanului Rosia Montana“,
Corectnews, 15 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/social/continua-urmarirea-artizanului-rosia-montana;
http://www.buciumul.ro/2013/09/05/uluitor-cui-vroia-ponta-sa-dea-rosia-montana-descinderi-ale-politiei-din-elvetia-si-franta-la-birourile-artizanului-afacerii-rosia-montana-evreul-steinmetz/.
[26] George Roncea, „Ponta,
procurorul închipuit, pseudo-apostolul moralităţii de partid“, Curentul, 8 martie 2011, pe http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011030855610/Actualitate/Ponta-procurorul-inchipuit-pseudo-apostolul-moralitatii-de-partid.html).
[27] În Vox Publica, 31 iulie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ponta-ai-habar-cu-cine-negociezi-pentru-rosia-montana-citeste-the-guardian-si-mai-intreaba-pe-la-fbi-cum-sta-treaba-cu-marii-investitori-96336.html.
[28] Vasile I. Zărnescu,
„Armaghedonul magistraţilor (1)“, AlterMedia, pe http://ro.altermedia.info/general/armaghedonul-magistratilor-1_15780.html#more-15780.
[29] Vasile I. Zărnescu,
„OMV – inamicul numărul 1 al României“, AlterMedia, pe http://ro.altermedia.info/general/omv-inamicul-numarul-1-al-romaniei_22226.html.
[30] Pierre de Romania,
„Slugărnicia pierde România (9)“, AlterMedia, pe http://ro.altermedia.info/politica/slugarnicia-pierde-romania-9_19942.html.
