UN GEST DE DEMNITATE CÂT UN
STRIGAT DE DISPERARE
MOTTO : Când memoria
colectivă e atinsă de scleroză , viața e
primejduită să suporte din nou
suferințe evitabile ; când
voința politică e măcinată de orgolii, drogată de amnezii și legănată de iulzii
egoiste, societățile umane se rătăcesc
în labirintul auto-distrugerii.
Copleșiți de realitatea
politicianistă care-și exhibă
agresiv și peste tot, bubele și urâciunile,
suntem mereu tentați să aruncăm anatema asupra tuturor politicienilor,
ca și cum toți ar fi o apă și-un pământ.
Din fericire, generalizarea aceasta, iscată mai curând din disperare decât din
dreapta cumpănire, este și falsă și
păguboasă. Sunt mulți oameni care
au intrat în politică animați de bună-credință și de bună-voință. Pe ei
trebuie să-i afle opinia publică, să-i facă cunoscuți și să-i sprijine
împotriva ipostorilor, a celor care, punând mâna pe instituțiile
statului în bande organizate,
manevrează butoanele puterii, fără nici
un fel de scrupul, în interes personal și de grup.
Zilele acestea, un bărbat politic din
PSD, aproape necunosct publicului larg, și despre care
eu însumi aud pentru prima oară, publică o scrisoare deschisă adresată « domnului președinte al PSD și prim-ministru
al Guvernului, Victor Ponta » ( Cotidianul.ro,
4 aprilie, 2013). Este nu doar un act de demnitate și curaj, nu
doar expresia unei îngrjorări acute fața de viitorul
partidului din care face parte și, în ultimă instanță a României
întregi, ci în primul rând, un diagnostic lucid și fără menajamente
ipocrite fața de prestațiile celui care
se dorește din nou în fruntea partidului și care face
toate eforturile, legale și ilegale,
de a-și subordona mecanismele statului pentru a rămâne cât mai
mult și cât mai nederanjat la volanul automobilului de curse cu
obstacole în care a transformat țara. Radiorafia pe care Andrei Alexandru o face
activității și profilului
uman al lui Victor Ponta, - sobră, decentă și cu o
subtextuală tristețe că e nevoit s-o facă – pun
în evidență toate faptele esențiale care
demonstrează, pentru orice om de bun-simț și de bună
credință, incompatibilitatea acestuia și cu funcția de prim
ministru și cu cea de pretendent la o nouă investitură în fruntea PSD. In consecință, el cere,
chiar înainte de a demonstra de ce, demisia din fruntea guvernului și reunțarea de a-și prezenta din nou candidatura la președinția partidului.
Expeditorul scrisorii a făcut însă o
greșeală atunci când și-a ales destinatarul. A trimite o asemenea
scrisoare lui Victor Ponta înseamnă să uiți că acesta
face parte din plămada unui măscărici
politic ca Radu Mazăre, gata să-i rupă picioarele unui coleg de partid pentru
că nu i-a cerut permisiunea să facă o propunere legislativă. Inseamnă să-i
ignori cecitatea politică și setea maladivă de putere care-l face capabil
de orice și incapabil de ceea ce se cuvine.
Destinatarii scrisorii trebuie să fie
participanții la apropiatul congres al PSD . Adică cei care vor decide prin vot însănătoșirea și înoirea celui
mai mare partid din România. A formației
politice în care românii și-au pus speranța de atâtea ori
și care care au fost dezamăgiți mai mereu.
Sunt ispitit să fac o paralelă . In septembrie 1989, am transmis prin postul de radio Europa liberă , cu riscurile pe care
oricine și le poate imagina,
un apel către participanții la Congresul al XIV-lea al PCR, în care, - după
o analiză a dezastrului provocat de
dictatura lui Ceaușescu -
ceream delegaților să dea dovadă de curaj și să-şi
asume riscul de a-l înlătura pe dictator
pe cale « democrată ». N-au avut nici curajul și nu și-au asumat
nici riscurile. Consecințele le cunoastem cu toții.
Astăzi, scrisoarea deschisă a lui
Andrei Alexandru n-are nici o șansă să-și găsească
partenerul de dialog. Pentru simplul motiv că destinatarul nu practică decât tehnica monologului sau a dialogului dintre
surzi. Este zadarnic să ceri de la
Victor Ponta ceea ce el a dovedit de atâtea ori că nu poate sau nu vrea să dea ( e ca și cum eu, în
1989, i-aș fi adresat
apelul lui Ceaușescu !!??) . Scrisoarea acestui om demn și curajos
trebuie înțeleasă ca un apel adresat delegaților la
Congresul PSD, care, prin curaj și demnitate ,
departe de riscurile anului 1989, pot
evita degringolada propriului partid și, cel puțin până la
viitoarele alegeri (sau poate demiterea guvernului Ponta), degringolada țării
întregi. Tocmai de aceea cred că acest
mesaj-appel ar trebui să figureze pe prima pagină a cât mai multor ziare, în
emisiunile de audiență ale posturilor de televiziune și în orice caz,
în cutia poștală a fiecărui delegat,-
adică peste tot unde grija de starea lamentabilă a clasei politice și nu mai puțin lamentabilă
a țării este resimțită ca o povară
umilitoare și ca o sursă de
necontenite primejdii. N-ar trebui să ignorăm niciodată că cine își uită
umilirile, riscă să fie umilit din nou.
Sigur că mecanismele puse în mișcare de Victor
Ponta cu ajutorul tuturor celor instalați la punctele
de comandă, a tuturor celor care-i sunt nu solidari, ci complici, cer curaj,
inteligență și solidaritate autentică. Sigur ca acolo unde șmecheria și aroganța au pus mâna
pe putere, inteligența și modestia devin subversive. Dar nu pot să cred că
cele câteva mii de delegați din toată țara, care ar
trebui să fie lamura Partidului Social Democrat, pot ignora scrisoarea lui
Andrei Alexandru și mesajul ei. Nu cred că ei au fost investiți de organizațiile pe care le
reprezintă să valideze ipostura și incompetența, surzi și orbi la
viitorul partidului lor și la drama acestei țări mereu
rătăcită în găsirea conducătorilor de care are nevoie.
Nu cred că acest gest de demnitate cât un strigăt
de disperare nu va lumina demnitatea celor chemați s-o aibă și nu va
metamorfoza disperarea într-o fărâmă măcar de speranță. Nu doar
pentru partidul pe care îl reprezintă, ci mai ales pentru țara care așteaptă de la ei
făptuirea întru Bine, Adevăr și Dreptate.
Alexandru
MELIAN
Notă.
Scrisoarea deschisă se poate citi aici:
