Scrisoarea unei unguroaice
din România, publicată în Ungaria
Pe site-ul
maghiar (din Ungaria) “Gyakori kerdesek” (“Întrebări frecvente”) a fost
postat textul unei scrisori trimise din România, mai exact din Transilvania.
Autoarea, care este unguroaică, a trăit 37 de ani în România şi 4 ani în
Ungaria. Concluzia acestei duble experienţe este expusă în conţinutul scrisorii
deschise şi concentrată în titlul textului: “Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României!”
Suntem recunoscători că
Transilvania aparţine României
Îmi pare rău, dar oricine care crede că maghiarii din Transilvania au
de gând să voteze în masă la alegerile din Ungaria greşeşte profund. Respingem
MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin MASIV in
România.
Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici cu românii.
Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici cu românii.
Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din Ungaria, ne gândeam
"uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ, etc.". Dar acum,
după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim fericiţi că Ardealul
aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce aţi făcut în ţara
voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte pe ceilalţi, care
îi detestă pe ţigani şi pe evrei.
Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Daca aţi fi trăit şi în România, ţară pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar trebui să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii…
Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Daca aţi fi trăit şi în România, ţară pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar trebui să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii…
Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde. Cunoscuţii tăi din Partium
merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu trăiesc acolo. Eu am trăit. Patru
ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea
din ţara-mamă este complet străină.
Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută din Borsod. Urlete
la concertele Kárpátia şi răgete de beţivi, moarte jidanilor împuţiţi!
Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi convingerea că tot ce există mai
important în lume a fost inventat de unguri. Ponegrirea altor popoare, de la
francezi la români şi de la ruşi la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă
dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară este divină. Credinţa în tot
felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru
proviziile ei de apă (notez că judeţele Békés şi Hajdú importă apă din România
pentru că apa de acolo este nepotabilă).
Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem aceeaşi naţiune. Între noi
sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia începutului, ungurul din Ardeal
priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând din cauza şocului cultural,
înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns…
Atunci când stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar
după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. În clipa aceea, ne
dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi.
Societatea maghiară este în declin. În degradare accentuată. Oamenii nu
se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa
trăiesc. Mişcarea "Jobbik" (partid politic radical naţionalist, al
3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit – n.n.)
devine tot mai popular, tocmai fiindcă declară nişte ”adevăruri” pe care
oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de organizaţii paramilitare,
portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe oameni.
Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume maghiară,
ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest proces nu
încetează, Ungaria se va auto-falimenta. Un popor care nu este în stare să-şi
recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi
pierde posibilitatea de vindecare.
Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va urma
această cale.
Hálát adunk
hogy Erdély Romániához tartozik
"Már elnézést, de aki azt hiszi, hogy az erdélyi
magyarok majd tömegesen mennek szavazni a magyarországi választások
megrendezésekor, az súlyosan téved. Elutasítjuk TÖMEGESEN a magyarországi
gondolkodásmódot és örülünk annak, hogy TÖMEGESEN visszatelepülnek az erdélyiek
Romániába. Elegünk van az állandó civakodásból, a románozásból, a
lélektelenségből, a szabályokhoz való görcsös ragaszkodásból, az emberi
kapcsolatok elsivatagosodásából, a keresztyénség teljes hiányából. Mindez
nekünk NEM kell Erdélyben. És nem akarunk összeveszni a románokkal sem.
Eddig, amíg nem ismertük a ti viszonyaitokat, rendre azt
gondoltuk, Istenem, mit is veszítettünk... Magyarország... édenkert. De most,
hogy megismertük, miként is gondolkoztok, rémülten hálálkodunk, hogy Erdély
Romániához tartozik, mert ha nem, ezt is olyanná tettétek volna mint a ti
országotok, ahol csak az számít magyarnak, aki gyűlöli a másikat és jól tud
cigányozni meg zsidózni. Na hát ehhez, nekünk TÖMEGESEN semmi közünk. Ennek a
mentalitásnak megálljt parancsolunk Románia nyugati határán. Tudjátok, ha
mindkét országban éltetek volna, igen, Romániában is, amit annyira képesek
vagytok szidni, akkor szerintem nagyon szégyellnétek magatokat. Tisztelet a
kevés kivételnek. [...]
Magyar vagyok, bármilyen meglepő. A te parciumi
ismerőseid, csak látogatóba mennek magyarországra, de nem élnek ott. Én éltem.
Négy évet Magyarországon és 37 évet Romániában. Magyar vagyok, de nekem az a
magyarság, amit az anyaországban annak értenek, teljesen idegen.
Megmondom, nektek mi a magyarság, legalábbis Borsodban
mi az. Ordítani Kárpátia koncerteken és hullarészegen üvölteni, dögölj meg
büdös zsidó. Összeesküvés elméletekben hinni és azt állítani, hogy magyarok
találtak fel a világon mindent ami jelentős dolog. Más népeket állandóan
pocskondiázni, a franciáktól a románokig, az oroszoktól a négerekig. Állandó
cigányozás. Viccben és komolyan is. Állítani, hogy a magyar isteni nyelv.
Mindenféle marhaságot elhinni, hogy a zsidók Magyarországot akarják új
hazájuknak, az ivóvízkészlet miatt (csak megjegyzem, Békés és Hajdú Bihar megye
Romániából importálja a vizet mert az ottani ihatatlan).
Szóval egy nyelvet beszélünk, de nem vagyunk egy nép.
Közöttünk olyan hatalmas különbségek vannak, hogy a kezdeti eufória után, az
erdélyi magyar rémülten néz körbe a kultúrsokk és megaláztatások meg
vállalhatatlan gondolatok hatásától még reszketve: Te jó ég, hova kerültem...
Veletek ha beszélget az ember, kezdetben úgy tűnik
minden rendben van, de aztán olyanokat mondtok, hogy megáll az óra a falon.
Akkor rájövünk, kegyetlenül csalódtunk és nem gondolkozhatunk ugyanígy.
A magyar társadalomban van egy romlás. Nagy romlás. Az
emberek nem házasodnak. nem vállalnak gyereket. Bár ezt nem mondják, de mégis
úgy élnek. A Jobbik azért terjed mint a rákfene, mert olyanokat mond, amit az
emberek nem mondanak ki, de úgy gondolnak. paramilitáris szerveződések,
fasiszta portálok tömege, ismétlem tömege mérgezi az embereket.
Ez az, ami nekünk nem kell. Ez nem magyarság. Egy fogyó
nép pökhendi felfuvalkodottsága. Ha ennek nem lesz vége, Magyarország fel fogja
számolni önmagát. Az a nép, amely nem képes beismerni a hibáit és állandóan
másokra mutogat, elveszi magától a gyógyulás lehetőségét.
A gyógyulás, bűnbánattal kezdődik, nem pökhendiséggel.
Erdély nem követi ezt az utat."
Sursa:
