miercuri, 3 aprilie 2013

Alexandru Melian - Troaca politică şi marionetele ei


TROACA  POLITICA  SI  MARIONETELE  EI


MOTTO :     Democrația este mama libertății nu  patroana de bordel a acesteia.

           
Preiau în  titlu această expresivă dar tristă formulă a lui Cristian Tudor Popescu pentru că ea sintetizează perfect mizeria perpetuă a trișeriei politice pe care o practică cu aroganța nerușinării și cinismul anti-democratic Victor Ponta, acest prim ministru catastrofă, cocoțat în fruntea guvernului pe scara încrederii și speranței românești. A încrederii și speranței celor care socotesc că democrația este mama libertății și nu patroana de bordel a acesteia. Care cred și care au dreptul ca această credință a lor să nu fie violată. Nici măcar într-un bordel politic ca al nostru.
            Amintesc citiorilor mei un pasaj din articolul “Ce nu înțelege Victor Ponta » ( Samanatorul, decembrie 2012) :
            « Probabil că până la urmă Traian Băsescu, călăuzit mai curând de viclenia care-l definește decât de demnitatea-i infirmă, îl va numi în fruntea guvernului pe alesul Alianţei. Pentru el ar fi soluţia cea mai convenabilă. Un politician compromis moral și profesional, în bună măsură incompetent pentru a păstori o ţară în plină degringoladă, îi va oferi atuuri nebănuite în ping-pongul politic ce va urma. »
Din păcate, previziunile mele sunt confirmate de mai toate făcăturile, - pentru că ar fi o blasfemie să vorbim de făptuiri – purtând semnătura primului ministru. De la selectarea miniștrilor și a celorlalți diriguitori, pe verticală și pe orizontală, până la rezolvarea în ritm de pendul (se face – nu se mai face ; acum – nu acum ; așa- nu așa) a mai tuturor obiectivelor, de la transformarea dramei Olt- Chim în mascarada cu acelși nume, - și isprăvile sale și ale guvernului pe care-l păstorește cam în spirit becalian ar putea continua mult și bine -  prestația toxică a acestui alt tip de emanat decât cei din anii 90  se încoronează cu ultimul troc din troaca politică a momentului. 
Interesați doar de buricul lor, (doar și unul și altul se socotește buricul pământului), co-semnatarii pactului de noapte bat palma la lumina zilei ca să-și întroneze favoriții acolo unde ei n-ar trebui să aibă decât parteneri, într-un stat democratic întemeiat pe principiul separării puterilor.  In realitate, ping pongul politic de care scriam mai sus s- transformat întrun tangou libidinos între un batrân ros de poftele puterii pe cale să le piardă și un tânăr june prim nu mai puțin pofticios de putere, gata, - crede el -  s-o câștige pe deplin. Si la nici unul dintre ei  nu există vreo cât de mică reținere de a viola sirena dacă ea nu se supune de bună voie. Ce contează că bătrânul s-ar cădea să fie mai decent iar tânărul mai fidel căsniciei lui. « Scopul scuză mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta ». Nu-i așa ? Păi nu-I chiar așa. La urma urmei madam Kövesi nu- decât o pasageră prin gara politicii. Nu ea este problema. Problema este că în exterior ne terfelim imaginea și așa destul de terfelită iar în interior, - dincolo de perspectivele unei crize politice cu toate urmările ei imprevizibile, dincolo de serenada trădării atât de dragă melomanului Ponta – gravele maladii economice și sociale, agravate de cele europene și mondiale, sunt tratate mai curând cu sictir decât cu tratamente, mai curând cu frecții la piciorul de lemn, decât cu dăruiri sub semnul jurământului lui Hypocrate.
            Cât crede  Victor Ponta că mai poate fi suportat, de cât timp mai are nevoie PSD pentru a înțelege că alesul lui comandant de navă îl duce la naufragiu ?  Și mai ales, de cât timp și de câtă răbdare mai are nevoie poporul nostru și valorile ei perene pentru a afla antidodul acestei otrăviri lente de peste 22 de ani ?  Eu nu mi-am pierdut speranța, deși disperarea îmi bate la ușă.
                                                                      Alexandru  MELIAN