 |
| Europa nazista si Romania cu regionalizare si federalizare fortata a UE-Ziaristi-Online |
Eliminarea
din Constituţie a sintagmei „minorităţi naţionale“
O polemică necesară
Domnul Dan Culcer, scriitor francez de origine română, a publicat, în
urmă cu două săptămâni, articolul „Statul român, stat naţional poliglot“, care
poate fi citit pe site-ul său, Asymetria.
Întrucît articolul merita atenţia românilor, l-am republicat pe site-ul Altermedia, dar i-am adăugat comentariul
meu la ADDENDA. D-l Dan Culcer
m-a onorat cu propriul său comentariu, în replică, la acela al meu. Ceea ce m-a
incitat să dezvolt polemica, mai ales că ezitasem să fac primul meu comentariu,
deoarece intenţionasem să îl public, de la început, ca un material independent.
Colaţionez, mai jos, comentariile noastre, dar, din motive de economie,
nu mai reiau articolul iniţial al d-lui Culcer, pe care cititorul îngăduitor îl
poate (re)citi inclusiv pe http://ro.altermedia.info/general/statul-roman-stat-national-poliglot_24874.html.
Aşadar, arhitectura aceste colaţionări este aceasta:
A. Dan Culcer, „Statul
român, stat naţional poliglot“
B. Comentariul meu, din ADDENDA, redat în continuare.
Autorul propune
un punct de vedere care pare să soluţioneze criza maghiarismului antiromânesc.
Dar maghiarismul nu este numai antiromânesc, ci şi antislovac, antisloven,
antiucrainean etc., adică este îndreptat împotriva tuturor statelor succesoare
ale fostului Imperiu Austro-ungar. Dar, aşa cum am demonstrat în articolul „Esenţa hungarismului este antiromânismul“, maghiarismul
este, în mod esenţial, preponderent antiromânesc, deoarece Ungaria pretinde că
Transilvania – care este mai mare şi mai bogată decît toate zonele pe care le
pretinde de la celelalte state limitrofe – i-ar fi aparţinut, ceea ce este
absolut fals: Transilvania a fost principat independent, dar a fost încorporat
de împăratul austriac în cadrul dualismului
austro-ungar şi, deci, nu a depins politic
de Ungaria niciodată. Ca atare, replica la maghiarismul revanşard nu este ca
România să fie declarat „stat poliglot“ – situaţie care nu ar face decît să
complice problema, deplasând accentul pe limbă, dar fără să rezolve
agresivitatea hungaristă –, ci una mai simplă şi eficientă: eliminarea din limbajul politic şi din
Constituţie a conceptului „minorităţi naţionale“, evident, cu eliminarea „reprezentanţilor“
minorităţilor din Parlament. Din cauza aceasta, România a ajuns o copie a O.N.U.,
fiind, astfel, sub acest aspect, unică în lume, ceea ce este intolerabil!
Referitor la minorităţi, Vladimir Putin a fost clar şi
categoric: minorităţile trebuie să respecte legislaţia Federaţiei
Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are nevoie de minorităţi.
La fel şi în
România, maghiarii şi maghiarizaţii trebuie să respecte legile României, în caz
contrar trebuie expulzaţi (cei cu dublă cetăţenie, română şi maghiară, în mod
prioritar) sau băgaţi la puşcărie, ca, de exemplu, agresorii elevei Sabina Elena, inclusiv P.N.L.-istul trădător Mădălin Guruianu (sau Buruianu,
ceva de felul ăsta). În plus, ziua de 15
martie trebuie declarată „ziua criminalităţii maghiare“, iar aniversarea ei trebuie interzisă
în România, intrînd sub incidenţa Legii siguranţei naţionale.
23 martie 2013,
Pomenirea morţilor
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu
C. Replica domnului Dan Culcer,
Domnule Zărnescu,
Comentariul Dv. este corect în
principiu. Dar NU cred că metoda forte propusă este aplicabilă. Ar
fi aplicabilă doar dacă am presupune că România ar avea capacitatea politică şi
economică de a-şi impune şi menţine această linie de comportament. Dacă nu am
avea un stat care poate fi uşor şantajat şi presat, acum. Şi aşa a fost
mereu. Deci politica românească se poate baza pe hotărâre şi şiretenie, nu doar
pe una sau alta. După bunele sfaturi ale înaintaşilor şi ale lui Lao Tze. Asta,
dincolo de orice trădare.
Agresivitatea hungarismului nu va fi
domolită de ideea poliglotismului. O ştiu mai bine decât mulţi români. Fiindcă
am citit bibliografia hungaristă şi am urmărit fenomenul în expresia sa
actuală. Dar nu cred că putem ignora sursa acestei agresivităţi, care nu este
doar dorinţa recâştigării statutului politic privilegiat şi referinţa la
„gloria străbună“, ci, mai ales, simptomul nevrotic al dispariţiei prin diluare,
absorbţie, căsătorii mixte, declin demografic, sindrom etnic de sinucidere, în
masa populaţiilor majoritare, considerate „alogene“. Eforturile de
deznaţionalizare ale periferiei masei ungare, prin acordarea de privilegii
politice şi administrative, organizate de la centru, nu au dat decât rezultate
minime. Deci naţiunea maghiară, care se simte ameninţată de dispariţie, ştie,
chiar dacă nu o spune cu voce tare, că s-a menţinut prin absorbţie. Altfel se
topea demult. Căutaţi în orice carte de telefoane din Ungaria sau Transilvania
şi veţi vedea numele de familie ale maghiarizaţilor.
Asta produce reacţii de apărare care
sunt un amestec de lamentaţii disperate şi de agresiuni. Am făcut aluzie la
cele trei fronturi deschise de Ungaria, fără a intra în detalii. Am grupat mental
în primul toate revendicările privitoare la vecini, în al doilea conflictul
intern cu nişte evrei şi cu ţiganii, în al treilea rezistenţa ungurească faţă
de globalizarea impusă de comercianţii internaţionalişti atlantici şi
trans-atlantici (dominant propovăduită de nişte evrei, dar nu numai de ei) şi
de expansionismele economice terestre germane şi ruseşti, coloniale. Expulzarea
celor cu dublă cetăţenie ar fi o armă cu dublu tăiş, care, dacă s-ar aplica şi
basarabenilor, (re)deveniţi cetăţeni români, nu ne-ar fi de nici un folos.
Atunci când s-a creat şi legalizat situaţia,
puţini au stat să analizeze consecinţele pe termen mediu şi lung.
Citarea
lui Putin nu mi se pare pertinentă. „Referitor la minorităţi, Vladimir Putin
a fost clar şi categoric: minorităţile trebuie să respecte
legislaţia Federaţiei Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are
nevoie de minorităţi“. Respectarea legislaţiei este necesară şi normală. Dar,
dintr-un motiv foarte simplu, soluţia plecării minorităţilor nerespectuoase [faţă]
de lege este utopică. Ca să plece, minorităţile trebuie să aibă unde să plece.
O imensă lucrare de etnografie a U.R.S.S. a fost tradusă la noi prin 1963. O
veţi găsi în biblioteci. Acolo se vede ce înseamnă Rusia, din unghi etnic.
Toată zona transuralică este locuită, dominată [numeric – n.n., V.I.Z.] de
minorităţi, nu de ruşi. Nordul Rusiei corespunde Republicii Komi. „Ce périmètre
délimite une superficie de 416.774 km² qui, au 1er
janvier 2005, était habitée par 996.000 personnes (soit une densité
moyenne de 2,4 habitants par km²), qui revendiquent leur appartenance à
plus de cent nations et ethnies différentes“. Sursa : http://ratatoulha.chez-alice.fr/komi/komi_chiffres.html
Puteţi consulta, în plus, acest site, care evocă istoria celui de Al
Doilea Război Mondial, şi veţi vedea la ce mă refer: http://kp.rkomi.ru/
Reprezentarea
minoritarilor în Parlament, aşa cum a fost organizată şi înainte şi după 1989,
este o farsă. Înainte, comuniştii lucrau cu „cozi de topor“, dintre care unii
au început să-şi ia în serios rolul de reprezentanţi ai minorităţii, pe la
finele anilor ’70, devenind opozanţi interni (gen Domokos Geza sau Suto
Andras). După 1989, prin autonomizarea reprezentării minoritare, elitele
economice şi politice ale minorităţilor (mai ales cele maghiare) au amestecat
interesele comunitare cu interesele economice private, colaborând la
instaurarea unei cleptocraţii şi profitocraţii transetnice. Minoritarii făceau
şi fac troc cu respectivele grupuri româneşti de plutocraţi, aflate temporar la
putere.
Sunt, deci, de acord cu eliminarea
radicală a acestui tip de reprezentare din sistemul politic al României. Rămâne
să discutăm cum se poate echilibra situaţia, în condiţiile în care
reprezentarea politică a românilor suferă de boala endemică a democraţiei,
sistemul care generează în centrul societăţii un vid politic, ocupat mereu de
farsori, paiaţe manipulate de forţele economice care conduc lumea, fără nici un
raport cu interesele mulţimilor pauperizate, îndobitocite şi mecanizate.
Cu tot binele, Dan Culcer
23
martie 2013
Sursa:
http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.fr/2013/03/statul-roman-stat-na-t-ional-poliglot.html#links
D. Comentariul meu la replică
Stimate domnule Dan Culcer,
Este evident că lucrurile nu sunt la
fel de simple cum par din ADDENDA,
care este, prin forţa lucrurilor, o expunere sumară, minimală. Am fost chiar
tentat să nu public ADDENDA, ci să
dezvolt ideile ulterior, într-un articol separat, mai extins şi, fireşte, mai
explicit. Dar, dacă amânam lucrurile, cine ştie când aş mai fi putut reveni
asupra problemei. Or, materialul dvs. merita supus atenţiei publice şi, deci, răspândit
cât mai mult, acum. Iar aici încerc o completare la replica dvs., prin forţa
lucrurilor tot sumară, dar necesară şi, sper, mai explicită, întrucât subiectul
este foarte oportun, iar dacă-l ignorăm nu dispare, ci, dimpotrivă, devine şi
mai pernicios – aşa cum s-a întâmplat şi până acum. În ceea ce mă priveşte, eu
am scris câteva studii pe tema hungarismului revanşard şi, dacă mai am timp şi
găsesc şi nişte sponsori, am să le strâng în câteva volume. Dar suntem prea
puţini cei care tragem alarma asupra pericolului extrem reprezentat de
revizionismul fascist al Ungariei – direct sau via U.D.M.R. –, de aceea orice
reluare sau deschidere a dezbaterii este salutară.
Dvs. spuneţi: „Dar NU cred că metoda
forte propusă este aplicabilă“. Vă referiţi la propunerea mea de a scoate
din limbajul politic şi din Constituţie sintagma „minorităţi naţionale“. NU
trebuie să fie o metodă forte, ci
foarte delicată, diplomatică şi în consens cu preceptele lui Sun Tzî, din Arta Războiului. De altfel, ideea
eliminării din praxis-ul politic
românesc a conceptului de „minorităţi naţionale“ nu îmi aparţine mie, ca
prioritate publicistică, ci deputatului P.R.M. Sever Meşca, diplomat de carieră
şi fost chestor al Camerei Deputaţilor, care a demonstrat, riguros şi
imbatabil, necesitatea acestei eliminări (cf. Sever Meşca, Constituţia României şi democraţia etnică, Editura Semne, 2003). NU
este nevoie de o atitudine forte, ci
doar de aplicare prin mimetism politic
a practicii occidentale. Deja îi imităm pe occidentali în multe forme şi sub
multe aspecte – dintre care foarte multe nu sunt necesare, ba chiar
indezirabile, întrucât sunt dăunătoare! –, aşa că ar fi cazul să îi imităm mai
cu folos în problema minorităţilor: adică să ne americanizăm, să ne englezim –
eventual, să ne franţuzim – prin eliminarea conceptului de „minorităţi
naţionale“ din practica şi teoria politică. Într-adevăr, în S.U.A., în Anglia,
Franţa, Germania, Grecia, Italia NU
EXISTĂ minorităţi naţionale. Acolo toţi cetăţenii sunt americani, sau britanici,
sau francezi, sau germani, italieni, greci etc., şi nu există drepturi speciale
pentru minorităţile naţionale, pentru simplul fapt că nu sunt recunoscute
juridic. Sunt recunoscute faptic, demografic, poliţienesc, dar nu juridic şi
politic: toţi cetăţenii şi rezidenţii străini trebuie să cunoască limba
oficială a statului în care trăiesc, în statele respective există o singură
limbă oficială şi toţi cetăţenii statului respectiv trebuie să respecte legile ţării.
Dar nu există în nici o ţară din lume discriminarea pozitivă acordată excesiv
de guvernele postdecembriste minorităţilor maghiare, ţigăneşti şi evreieşti,
aşa cum s-a întâmplat în România, din cauza presiunilor externe şi a
slugărniciei guvernanţilor, aşa cum s-a relevat în studiul „Slugărnicia
pierde România“.
Apropo de expresia „stat poliglot“. Cu
regretul că trebuie să vă corectez, sintagma însăşi este incorectă. Numai
individul este poliglot, statul este bilingv, trilingv, polilingv – sau, zis mai
în spiritul calofiliei limbii române, multilingv. Elveţia este singurul stat trilingv; Norvegia are o zonă bilingvă, într-o insulă unde
locuiesc, preponderent, suedezii – situaţie de care fac mare caz moghiorii, ca
să dea exemplu de bilingvism, spre a-şi argumenta pretenţiile lor de bilingvism
în zona Har-Cov. Numai că maghiarii şi maghiarizaţii din judeţele Harghita şi
Covasna nu sunt comparabili cu suedezii din Norvegia: dimpotrivă, au un
comportament antiromânesc absolut condamnabil! De exemplu, dacă suedezii din
zona cu bilingvism statuat juridic consideră benefic respectivul statut,
hungariştii horthyşti din zona Har-Cov pretind, acum, după ce au obţinut prin şantaj
politic bilingvismul, ca acolo să se vorbească numai ungureşte (sau maghiareşte). Chiar zilele trecute Tribunalul
Cluj a anulat, după un an, un concurs pentru postul de redactor şef adjunct la
Radio Cluj, deoarece conducerea Radioului Cluj impunea
candidaţilor să ştie limba maghiară! Incontinenta impertinenţă moghioră şi filomaghiarismul
unor indivizi trădători ca
P.N.L.-istul Mădălin Guruianu au făcut ca, în 2011, prefectul Gyorgy Ervin să ceară inscripţionarea
bilingvă a denumirilor tuturor instituţiilor publice din judeţul
Covasna. Păi, să nu îi bagi la puşcărie pe decidenţii acestor dispoziţii
discriminatorii antiromâneşti?!
Vedeţi că există şi acum, după
milecentenarul „existenţei“ lor în Europa, atâta harababură în statutul lor social
şi lingvistic încât nici denumirea limbii nu este clară?! Îl întrebi pe unul „
– Vorbeşti ungureşte?“; dar nu îl întrebi „ – Vorbeşti maghiareşte?“, fiindcă
sună urât, dizgraţios. Există expresia „corectă“ „limba maghiară“, dar nu
există „limba ungară“; există dicţionarul român-maghiar, dar nu există unul
român-ungar. Un exemplu irefutabil al caracterului idiot al existenţei Ungariei
în Europa este că denumirea oficială a ţării, în interior, înscrisă şi pe
timbrele lor, este „Magyar Republic“,
dar, pentru exterior, fiindcă le este ruşine cu această denumire barbară, îşi
zic „Hungary“, fiindcă sună mai
occidental. Numai că tâmpenia lor este şi mai mare, deoarece Hungary trimite, imediat, la hunii lui
Attila, supranumit „Biciul lui Dumnezeu“!
Cât despre România, nu este şi nici nu poate fi un „stat
poliglot“, sau, corect zis, multilingv. Şi, cu atât mai puţin, România, nu este şi nici nu poate fi un stat „multicultural“
şi nici Transilvania nu „este un spaţiu
de complementaritate“ – cum se pretindea în infamanta „Declaraţie
de la Budapesta“, din 16 iunie 1989, semnată de o clică de trădători
români, în frunte cu trădătorul iniţial, ex-regele
Mihai de Hohenzollern. De fapt, prin
propunerea pe care o faceţi, de introducere a sintagmei „stat poliglot“, dvs.
invitaţi – mi se pare mie – la o confuzie, întrucât vreţi să spuneţi „stat
bilingv“, sau, ca să rămânem la cazul Elveţiei, „stat trilingv“. Nu poliglot,
nici polilingv, ci multilingv, formulă
care ar include, pe lângă maghiară şi ţigănească – limbile minorităţilor cele
mai numeroase –, inclusiv celelalte limbi minoritare din România: germana, rusa,
ruteana, ucraineana, turca, tătara, sârba, slovaca, bulgara, croata, ceha, polona, italiana, greaca, armeana, idiş, mai
nou chineza etc., considerându-i pe aromâni fie ca parte din majoritatea română,
fie ca entitate naţională şi lingvistică separată – minorităţi ai căror membri
se ridică, din punct de vedere numeric, la cel mult 15 la sută, cu tot cu
ticăloşii maghiari şi maghiarizaţi! Conceptul de multilingv (adică, în terminologia dvs., de „stat poliglot“) include
un pericol mascat: toate minorităţile ar trebui să aibă dreptul se bucure de
aceleaşi drepturi ca şi majoritarii, respectiv limbă în administraţie, învăţământ
de toate gradele, prezenţa fiecăreia şi a tuturor în Parlament etc. – formulă
care ar face din România o nefăcută: Turnul Babel în formulă modernă. În plus,
politica paşilor mărunţi şi şantajul practicate permanent de minoritatea
maghiară au făcut ca lucrurile care păreau, la început, mărunte – câte o şcoală primară ici şi colo, apoi gimnazii, apoi
licee, apoi încă o universitate, apoi cursuri în maghiară la alte universităţi,
apoi limbă în administraţie, prezenţa la guvernare ş.a.m.d. – au dus, nici mai
mult nici mai puţin, la pretenţia autodeterminării, pe motivul vechii împărţiri
teritoriale pe regiuni, urmând, probabil, solicitarea vehementă a independenţei,
în vederea secesiunii, ca să ne trezim cu un fel de Kosovo sau Nagorno-Karabah în
buricul ţării. Istoria contemporană a evoluat, cu sprijinul lichelismului
guvernanţilor, numai în favoarea minorităţii maghiare. Polilingvismul, respectiv, cum ar fi estetic zis, multilingvismul, ar da aripi şi pretexte
şi celorlalţi minoritari, pe baza pretenţiei „de ce lor DA şi nouă NU“! Şi atunci să te ţii mişcare centrifugă!
Enclave, mini-enclave, micro-enclave… Biată Românie, făcută… flenduri (= zdrenţe), flenduri fiind
un cuvânt prezent în graiul săsesc, şi în limbile turcă, italiană, cehă, sârbă,
polonă, ruteană! Şi aceasta deoarece Elveţia are – repet, caz unic în lume – trei limbi oficiale: franceza, germana
şi italiana (le-am enumerat în ordine alfabetică, să nu se supere nimeni). Cum
se ştie, toţi elveţienii (sau, probabil, aproape toţi) cunosc, vorbesc şi scriu
în aceste trei limbi, în funcţie de împrejurări, iar statul elveţian îşi
publică documentele în toate aceste trei limbi, deoarece proporţia demografică
a celor trei naţionalităţi este aproximativ egală şi, în orice caz, au o
îndelungată istorie de convieţuire paşnică.
Ceea ce nu se poată spune despre minoritatea maghiară sau ţigănească din
România, îndeosebi din Transilvania!
Privită prin această retrospectivă,
sintagma „stat poliglot“ apare ca fiind nu doar improprie semantic, ci chiar
indezirabilă atât prin confuzia introdusă, cât, mai ales, prin perspectiva pe
care o oferă: ar trebui, deci, să ne aşteptăm ca, la fel ca în Elveţia,
minorităţile moghioră şi ţigănească să ajungă la egalitate demografică faţă de
Neamul Românesc, care, acum, deţine aproximativ 85 la sută din ponderea
populaţiei României. Să ne amintim că unul dintre vorbeţii de la postul TV Antena 3, Mădălin Voicu, „prognozase“ că,
ţinând cont de înmulţirea în progresie geometrică a ţiganilor, s-ar putea ca,
peste două-trei decenii, ţiganii să devină, „din minoritate conlocuitoare, majoritate
conducătoare“ – ameninţare reluată pe postul Realitatea TV!
Cât despre maghiari şi maghiarizaţi,
chiar dacă am avea în vedere amplificarea comportamentului lor suicidal – atât
din România, cât şi din Ungaria –, nu este un motiv de liniştire, deoarece, din
cauza tezei rasiste şi preponderent antiromâneşti a Ungariei, maghiarizarea, aplicată inclusiv prin maghiarizarea numelor nu numai din actele
de identitate, dar şi de pe crucile din cimitire, maghiarizarea
accelerată rămâne un „principiu“ hungarist permanent, împotriva căruia
ardelenii nu au de gând să i se opună:
dimpotrivă, aşa cum alertează Gheorghe Funar, se grăbesc să adopte, masiv, cetăţenia
maghiară! Aplicarea maghiarizării în condiţiile actuale şi sub aceste forme
în Ardeal este cu atât mai periculoasă cu cât ardelenii nu şi-au manifestat
niciodată împotrivirea în mod ferm, timp de o mie de ani, cât Transilvania a
fost condusă de principi maghiari sau de români maghiarizaţi, deşi, totdeauna,
din anul 950 până azi, au fost majoritari în proporţie covârşitoare faţă de
maghiari! Cele câteva răscoale – de la Bobâlna, din
1438-1439, războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja, din 1514,
războiul lui Horia, Cloşca şi Crişan, războiul lui Avram Iancu – abia că
atestă această lipsă de fermitate. A venit momentul ca ardelenii să iasă din
letargia lor istorică şi să nu mai fie ademeniţi de iluziile diseminate de
către indivizi ca Sabin Gherman sau de avantajele dobândite prin obţinerea
cetăţeniei ungare, acceptată acum din cauza mirajului unor avantaje pecuniare.
Se pare că au uitat de vremea consemnată de expresia unio
trium nationum, când erau obligaţi de grofi să nu poarte cizme, căciulă
de blană, haine frumoase etc., pentru a fi mereu umiliţi şi prezentaţi ca slugi, exact cum
sunt descrişi chiar şi în zilele acestea de propaganda fascistă hungaristă,
inclusiv în manualul despre pretinsa istorie a
secuilor, secui care nu mai există fiindcă au fost maghiarizaţi
integral de peste două sute de ani – manual care nu este decât o nouă
manifestare a măgăriei maghiare! Se pare că ardelenii au uitat cu totul de Supplex
Libellus Valachorum Transsilvaniae! Riscul este cu atât mai mare
cu cât apar şi materiale despre „isteria de a fi român“, cum scrie un
nătărău care nu ştie despre ce scrie, sau despre Tricolorul României, depreciat
de un individ cu o privire bovină şi cu gura întredeschisă, gata să prindă
muşte, Sorin
Ioniţă-Gură-cască, sub titlul „Jeanne d’Arc de Covasna sau
războiul celor două cârpe“, publicat în revista 22, a „Fundaţiei Soros pentru o societate deschisă“, fundaţie care,
cum am mai relevat în articolul „F.M.I. şi B.M. vor guverna România“, nu este
decît „un
uriaş aspirator de informaţii“, adică o agenţie de spionaj camuflată!
Ca atare, este absolut necesar şi e
foarte simplu să fie eliminată din Constituţie sintagma „minorităţi naţionale“.
Trebuie să existe doar voinţa politică a guvernanţilor. Dacă nu pot, îi vom
ajuta, dacă nu vor, îi vom sili, iar dacă se opun îi vom elimina. Cum am mai
spus, nu ca în Islanda, fiindcă românii nu au experienţa lor democratică, dar măcar ca pe
vremea lui Horia, Rex
Daciae, sau a lui Avram Iancu. Din moment ce Borboly Csaba ne ameninţă că vor pune mâna
pe arme, pentru că se irită la interzicerea de către autorităţi
a arborării aşa-zisului steag secuiesc – deşi chiar un heraldist maghiar,
decorat de către Traian Băsescu, probabil pentru că este un antiromân virulent, recunoaşte că
„steagul secuiesc este un fals, model de broderie de pernă“, deşi e arborat necontenit de 23 de
ani încoace –, trebuie să fim pregătiţi să le dăm riposta cuvenită, aşa cum se
procedează cu şarpele care îţi iese în drum!
Apoi spuneţi: „Dacă nu am avea un stat
care poate fi uşor şantajat şi presat, acum“. Trebuie făcută o disociere:
nu „statul este şantajat“, ci conducătorii lui. E-adevărat că, sub aspectul
consecinţelor politicii duse de aceşti guvernanţi, rezultatul este cam acelaşi
pentru stat, pentru ţară, din cauza cedării la şantaj şi a slugărniciei lor. Şi
continuaţi: „Şi aşa a fost mereu. Deci politica românească se poate baza pe
hotărâre şi şiretenie, nu doar pe una sau alta“. E-adevărat, aşa a fost mereu,
pentru că, observase cu amărăciune şi Grigore Ureche, „suntem în calea tuturor
răutăţilor“. Dar politica românească – înţeleasă în sens larg, adică incluzând
aici şi pe aceea a domnitorilor români – s-a bazat, întotdeauna, pe „hotărâre
şi şiretenie“ tocmai pentru a ieşi din clinciul în care o băgase Istoria:
Neamul Românesc era aşezat în calea tuturor răutăţilor. Acel „bizantinism“ de care era
şi mai este acuzată politica românească autentică rezidă tocmai în „hotărâre şi
şiretenie“, aşa cum am relevat în mai multe articole, cel mai recent în studiul
„Scursurile din PDL se preling în USL“, referindu-mă
la dictonul machiavelic „Scopul scuză mijloacele“.
Referitor la afirmaţia lui Putin, trebuie
nuanţată analiza. Denumirea oficială a Rusiei este „Federaţia Rusă“ tocmai
pentru că include mai multe popoare,
nu minorităţi; popoare care au fost cucerite de ruşi în decursul istoriei, dar popoare. Este evident că nu la acestea
se referă Putin când vorbeşte de minorităţi, ci la cei proveniţi din statele din afara Federaţiei
Ruse şi din afara Comunităţii Statelor Independente (adică ceea ce a mai rămas
din fostul imperiu ţarist/sovietic).
În sfârşit, mai spuneţi: „Expulzarea
celor cu dublă cetăţenie ar fi o armă cu dublu tăiş, care, dacă s-ar aplica şi
basarabenilor, (re)deveniţi cetăţeni români, nu ne-ar fi de nici un folos“. Dar
echivalarea situaţiei basarabenilor cu a maghiarilor şi maghiarizaţilor care au
obţinut dubla cetăţenie nu este corectă: basarabenii au fost cetăţeni români
fie că fuseseră supuşii lui Ştefan cel Mare, fie că au fost cetăţenii României
Mari. Pe când maghiarii şi maghiarizaţii din România, îndeosebi cei din
Transilvania, nu au fost cetăţeni ai Ungariei decât patru ani: în vremea ocupaţiei
horthyste de după Dictatul de la Viena, căci în timpul Imperiului Austro-ungar
au fost supuşi imperiali şi nu ai Ungariei! Apoi, nu cred că vreun basarabean
care a obţinut şi cetăţenie română ar comite acte antiromâneşti, cum fac maghiarii
şi maghiarizaţii din România, de la Trianon încoace!
În Constituţia de la 1991, se afirmă la
art. 4 „ (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român“; (2) România
este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de
rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de
opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială“. Era, deci, o
reglementare generoasă, care îi cuprindea pe toţi locuitorii ţării. Dar, mai
jos, se introduce una dintre cele mai mari tâmpenii constituţionale: prevederea
de la art. 59 (2): „Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi
reprezentate în Parlament au dreptul la câte un loc de deputat“ (sic)! Aşa s-a făcut că au intrat în
Parlament deputaţi etnici cu 1850 de voturi, când un român avea nevoie de
30.000 de voturi pentru a realiza acelaşi lucru. Consecinţa cea mai nocivă este
că, aşa cum am mai arătat, grupul parlamentar al minorităţilor este un apendice
care votează exclusiv cu Puterea şi, astfel, o majoritate politică şubredă se
transformă, cu voturile parlamentarilor minorităţilor, într-o majoritate
politică calificată: în acest mod, se realizează cvorumul necesar trecerii
legilor ordinare, şi, mai ales, organice. Din acest motiv, guvernul (partidul
sau coaliţia aflate la putere) nu se atinge de ei. Aşadar, parlamentarii
minorităţilor votează cu Puterea, ca cetăţeanul turmentat, din „O scrisoare pierdută“, care nu „luptă
contra Guvernului“, dar nu din considerente doctrinare sau de apărare a
intereselor minoritarilor, ci din lichelism. Şi, oricum, reprezentanţii minorităţilor au votat în Parlament numai contra
intereselor Românismului şi Românităţii, exemplul cel mai vizibil fiind parlamentarii
U.D.M.R., ai jüden-ilor (citiţi:
jidanilor) şi ai ţiganilor. Eliminarea reprezentanţilor în Parlament ai
minorităţilor naţionale prin eliminarea conceptului „minorităţi naţionale“
implică şi anularea celorlalte „discriminări pozitive“ acordate minorităţilor,
în primul rând celei maghiare: inscripţii bilingve, şcoli, licee, universitate,
emisiuni radio-tv în limba maghiară etc.
Protejarea minorităţilor i-a fost
impusă României la Tratatul de Pace de după încheierea Primului Război Mondial.
Problema minorităţilor a fost concepută ca un „cui al lui Pepelea“, prin care
să se facă, ulterior, presiuni asupra României, în continuarea presiunilor
prilejuite de semnarea Tratatului de la Berlin, din 1879, prin care se forţa împământenirea
la grămadă a jidanilor. Acum, Ungaria este folosită de Marile Puteri (a se citi
Marile Putori), în special de către S.U.A., ca factor de presiune contra
României pretextându-se „apărarea drepturilor minorităţilor“. Unul dintre actonii
politici implicaţi în aceste presiuni este Richard Holbrooke – principalul
vinovat de dictatul anti-sârb de la Dayton –, care, printre altele, spunea:
„Trebuie reparată moştenirea Trianonului“. Adică repeta leit-motivul politicii
revizioniste a Ungariei. Anterior afirmaţiilor acestuia, apăruse, în S.U.A.,
cartea colonelului (rtg.) Trevor N.
Dupuy, FUTURE WARS. The world’s most dangerous flashpoints. Warner Books, New York, 1993. Capitolul 8, The war for Transylvania, a cărui
traducere am publicat-o în serialul „Război
pentru Transilvania“, tratează despre războiul dus de România contra
Ungariei pentru „ocuparea Transilvaniei“, război în care Ungaria luptă pentru „apărarea secuilor. În
preambulul capitolului se precizează: „De asemenea, deşi 96,6 la sută din populaţia
Ungariei este reprezentată de etnici unguri, iar restul în cea mai mare parte
de germani şi slovaci, circa 1,9 milioane de etnici unguri, cunoscuţi sub
numele de secui – care alcătuiesc aproximativ 20% din totalul populaţiei ungare
– trăiesc în România. Aceste cifre folosite pentru exemplificare nu sunt numai
date statistice, ci reflectă existenţa unor probleme grave şi periculoase“.
Periculozitatea esenţială rezidă în diseminarea acestor falsuri, căror li se dă
girul de „mare autoritate“, de vreme ce sunt etalate de un colonel american, fie
el şi în retragere. Dar asemenea enormităţi, precum „repararea moştenirii
Trianonului“ a fost spusă, prin 1990, de curvarul François Mitterrand, şi, acum
câţiva ani, de către generalul american Wesley
Clark (de origine jüdeno-khazară) – autorul miniholocaustului
de la Ferma Davidienilor, Waco,
Texas, pe care a incendiat-o cu napalm, folosind tancurile – devenit,
subit, acum, consilier
(adică păpuşar) al lui Victor Ponta! Şi, să reţinem, toată propaganda
occidentală pro-hungaristă se învîrte în jurul protejării „secuilor“, care,
repet, nu mai există de peste două veacuri.
Dar propaganda occidentală pro-hungaristă şi pro-minorităţi are un scop
bine determinat şi stabilit de multă vreme: secesiunea Transilvaniei – cum o afirmă textual Trevor N. Dupuy –,
urmată, cum relevă şi Radu Portocală, de regionalizarea
şi federalizarea României şi,
în final, desfiinţarea României prin
politica regionalizării, politică reluată acum de U.S.L., după ce fusese
încercată pe timpul guvernului lui Adrian Năstase!
Iată suficiente – dar nu exhaustive –
argumente pentru a susţine că eliminarea sintagmei „minorităţi naţionale“ este
necesară, posibilă şi, mai ales, urgentă. Această eliminare este prioritatea proximei
revizuiri a Constituţiei.
31 martie 2013
Colonel
(r.) Vasile I. Zărnescu
